Home / Politic / Actul încoronării de la Alba Iulia

Actul încoronării de la Alba Iulia

Expresie a voinței populare, Marea Unire din 1918 a fost posibilă însă și ca urmare a unui context european și internațional favorabil, iar tratatele încheiate în cadrul Conferinței de la Paris – Versailles (1919-1920) nu au făcut decât să recunoască de jure, o situație existentă de facto.

La realizarea Marii Uniri și-a adus o contribuție deosebită o generație de oameni politici cu totul aparte, din care au făcut parte regele Ferdinand, Iuliu Maniu, Ionel Brătianu, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida Voievod, Take Ionescu, Ion Nistor, Nicolae Iorga, Ion Inculeț și mulți, mulți alții, oameni care s-au identificat și dedicat total interesului național în cel mai înalt și pur sens al cuvântului.

Din această generație, cu adevărat de excepție, au făcut parte și mureșeni, precum: Aurel Baciu, Vasile Duma, Florea Bogdan, Octavian Tăslăuanu, Teodor Muică, Nicolae S. Suciu, Ioan Harșia, Simion Mândrescu, Ștefan Russu, Emil Aurel Dandea, Elie Câmpeanu, Alexandru Ceușeanu, Ioan Ciupe, Victor G. Maior, Dumitru Emilian-Antal, iar această listă, desigur incompletă, ar mai putea continua cu alte câteva zeci de nume.

După mai puțin de trei decenii de la momentul astral al devenirii noastre naționale, mare parte din această pleiadă de patrioți români va suferi însă – odată cu venirea la putere a regimului comunist – prigoana noului regim, respectiv detenția și chiar exterminarea fizică în diverse închisori sau, în alte cazuri, excluderea și marginalizarea socială, precum și confiscarea averii.

Se cuvine însă menționat în mod cu totul și cu totul deosebit, faptul că această măreață operă de întregire națională a statului român, nu ar fi fost posibilă fără sacrificiul suprem al celor 339.117 de eroi, al celor 299.000 de răniți și mari mutilați de război, precum și al calvarului îndurat de cei circa 116.000 de prizonieri. Mai trebuie subliniat și faptul că, din păcate, nu vom putea cunoaște niciodată dimensiunea dramelor îndurate de familiile celor aflați pe front.

La sfârșitul anului 1918, România se afla în fața unei noi realități, dar în același timp și a unor mari și deosebite provocări. Cu un teritoriu de 295.049 de kilometri pătrați și o populație de 18.052.896 de locuitori, provinciile românești care reveniseră la patria mamă trebuiau acum integrate din punct de vedere politic, legislativ, administrativ, fiscal și, desigur economic. În acest sens, o nouă și temeinică legislație era imperios și imediat necesară.

De altfel, în acest sens, regele Ferdinand prezentase un discurs memorabil în primul Parlament al României întregite, făcând ample referiri la aceste grele probleme pe care clasa politică a României era chemată să le rezolve într-un timp relativ scurt.

În perioada 1866 – 1927, România s-a implicat, în condiții deosebit de vitrege, într-un război de independență, și ulterior în Primul Război Mondial, iar monarhia română, ce avea ascendență prusacă fiind înrudită cu dinastia de Hohenzollern – Sigmaringen – prin cei doi reprezentanți de marcă ai săi, Carol I și Ferdinand I- a constituit un  factor de stabilitate și echilibru prin faptul că cei doi regi menționați anterior și-au exercitat prerogativele stabilite prin Statutul Casei Regale din 1884 și Constituția din 1923, cu tact, cu responsabilitate și foarte multă dăruire și devotament.

Pe data de 15 octombrie 1922, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc ceremonialul încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României reîntregite. A fost un ceremonial de un fast cu totul aparte, pe măsura unicității și semnificației momentului celebrat.

La festivitățile de la Alba Iulia și București au luat parte reprezentanți din 13 state ale lumii. Au fost de față ducele de York, regina Elisabeta a Greciei și regina Maria a Yugoslaviei, principesa Beatrice de Bourbon, generalii Brthelot și Weygand, dar și alte personalități importante ale vremii.

Mihail Pherekyde, președintele Adunării Deputaților, a fost cel care i-a adus coroana regelui Ferdinand, iar Mihail Orleanu, președintele Senatului, cel ce a adus coroana reginei Maria.

Regele a preluat coroana sa – o coroană simplă, confecționată din oțelul unui turn turcesc capturat la Plevna de armata română, în 1877 – și  și-a așezat-o singur pe cap, apoi tot el a fost cel care a preluat coroana reginei și i-a așezat-o acesteia pe cap.

Serviciul religios a fost asigurat de Miron Cristea, Patriarhul României, asistat de episcopii Ardealului și Moldovei, Bălan și Pimen.

Actul de la Alba Iulia, cu reverberații puternice peste timp, i-a adus cu siguranță aminte regelui și de cuvintele premonitorii rostite cu trei ani în urmă de fruntașul politic Nicolae Filipescu.

Măsurat, calm și rar, regele Ferdinand a rostit un amplu mesaj, adresat atât foștilor soldați, dar și oamenilor politici și îndeosebi participanților la Marea Adunare de la Alba Iulia.

……….

„Sunt fericit de a putea vedea că din partea reprezentanților națiunii, multiplele și grele probleme ce ni se înfățișează întâmpină o deosebită atențiune. Alăturea de reforma agrară, care cere grabnica ei soluție, readucerea finanțelor statului la o stare satisfăcătoare, refacerea și consolidarea stării economice vă impun afară de o muncă încordată, multă chibzuință și înțelepciune (….) Am toată încrederea în patriotismul acestei întâi Adunări a Deputaților din România întregită, că domniile voastre veți pune toată energia, tot sufletul de buni români și toată înțelepciunea Domniilor Voastre în cauza sfântă a refacerii Patriei noastre…. (….) Încă o dată vă mulțumesc pentru sentimentele de dragoste ce arătați Reginei, mie și familiei mele.”

(Fragment din discursul rostit de regele Ferdinand în primul Parlament al României reîntregite, pe data de 20 noiembrie 1919)

……….

„Ești trimisul lui Dumnezeu ca să împlinești visul unui neam. Vei fi cel mai mare voievod al țării împodobindu-te cu titlurile lui Mihai Viteazul: Domn al întreg Ardealului, al Țării Românești și al Moldovei și aducând pe deasupra strălucirea purpurei regale sau, răpus în cel mai suprem avânt de vitejie al neamului, vei fi totuși sfințit ca erou național. De nu va fi nici una, nici alta,  grozav mă tem că nici praful nu se va alege de țară și de dinastie. De aceea mărirea ce ți-o urăm, Sire, este să te încoronezi la Alba Iulia sau să mori pe câmpia de la Turda….”,  

(Fragment din discursul omului politic Nicolae Filipescu rostit pe data de 15 februarie 1915, la sala „Dacia” din București, la o întrunire a Ligii Culturale)

……….

„Vreau ca în hotarele României Mari, toți fiii buni ai țării, fără deosebire de religie și de naționalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor românilor, ca să ajute cu toate puterile Statul, în care cel de Sus a rânduit să trăiască…”     

(Fragment din discursul regelui Ferdinand I, rostit de acesta pe data de 15 octombrie 1922, cu ocazia încoronării sale ca rege al României Mari)

Nicolae BALINT

(Articol apărut în lucrarea ”Centenar (1918-2018). Mureșeni la Marea Unire”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Comunicat de presă – Extinderea și modernizarea școlii primare Șoard

60 SHARES Distribuie pe Facebook Tweet Follow us Share Share Share Share Share