Home / Politic / Mureșenii și Marea Unire de la 1918

Mureșenii și Marea Unire de la 1918

Cifra de 9 milioane de oameni mobilizați de Austro-Ungaria pe parcursul celor patru ani de război, reprezenta circa 17,2% din populația imperiului. Din Transilvania, provincie austro-ungară, între 1914 – 1918 au fost trimiși pe front circa 926.500 de oameni, adică 10% din totalul armatei austro-ungare, iar din acest număr circa 484.373 erau români, adică 52% din totalul militarilor transilvăneni și 5,3% din numărul total al armatei austro-ungare. Un număr de 257.110 militari mobilizați erau maghiari din Transilvania și din aceeași provincie au mai fost mobilizați și 87.750 de militari de origine germană. Interesant este faptul că din totalul românilor transilvăneni mobilizați în această armată, 449.796 au fost trimiși să moară efectiv pe câmpurile de luptă și numai 34.578 au fost repartizați la partea auxiliară, adică în spatele frontului.

În acest moment este greu să oferim cititorilor o cifră exactă a mureșenilor participanți la Primul Război Mondial, pe etnii, și asta pentru că județul Mureș, cel de astăzi, însumează în cea mai mare parte localitățile fostului județ Mureș-Turda, dar și localități din fostele județe Târnava Mare și Tîrnava Mică. Cifrele istoricului Păcățian se referă doar la participanții din rândul populației românești din Transilvania, în timp ce istoricii maghiari au în vedere propria lor etnie și uneori îi înglobează în statisticile lor și pe germanii, evreii, croații sau slovacii din Transilvania.

Așa că ne vom limita doar la cifrele oferite de Teodor V. Păcățian pentru județul Mureș – Turda din rândul românilor, subliniind încă o dată faptul că ele nu acoperă întregul județ Mureș de astăzi.

Potrivit istoricului Teodor V. Păcățian, din județul Mureș-Turda au participat la Primul Război Mondial un număr de 12.664 de români în unitățile operative ale armatei austro-ungare, adică pe front, iar 781 la partea auxiliară. Au fost decorați pentru fapte de arme un număr de 955 de mureșeni, dintr-un total de 50.000 de militari români transilvăneni distinși cu diferite decorații, ordine și medalii austro-ungare. Pe câmpurile de luptă au căzut 1.295 de români mureșeni și au fost răniți 775, în timp ce 862 au fost dați dispăruți. Mai trebuie menționat faptul că din același județ Mureș-Turda, în urma războiului au rămas 1.099 de văduve românce, în timp ce 2.392 de copii români au rămas orfani de tată.

Desigur, aceleași drame profunde le-au trăit și soldații maghiari, germani, evrei sau de alte naționalități din armata austro-ungară, dar și din celelalte armate combatante, precum și familiile tuturor acestora. Deși războiul i-a împărțit în învinși și învingători, dramele trăite i-au apropiat și solidarizat în suferință și asta pentru că suferința nu alege și nu cunoaște etnie. Pentru generația de români ardeleni siliți a lupta într-o armată cu ale cărei scopuri nu se puteau identifica, emblematică în acest sens este drama lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu, și pe care acesta din urmă a imaginat-o în excelentul și celebrul său roman „Pădurea spânzuraților”.

Cu siguranţă că aţi citit și recitit de fiecare dată cu vădită emoţie și plăcere acest roman. Cu aceeași emoţie aţi văzut și revăzut probabil excelenta ecranizare după romanul cu același titlu unde actorii Liviu Ciulei și Victor Rebengiuc au interpretat magistral două roluri de excepţie. Dar câţi dintre dumneavostră știu că Emil Rebreanu – cel care se regăsește parţial în personajul Apostol Bologa din romanul menţionat anterior – a făcut Școala militară de ofiţeri la Târgu Mureș și că tot de aici, de la Târgu Mureș, avea să plece apoi pe drumul fără de întoarcere al morţii? Mai mult chiar, a existat și un mureșean care l-a cunoscut foarte bine.

Cu mai bine de 40 de ani în urmă, în „Revista de istorie și teorie literară” editată de Academia Română, cercetătorul Stancu Ilin valorifica o parte din scrisorile familiei Rebreanu – din care reproducem câteva fragmente mai jos – cea mai mare parte dintre acestea aflându-se la Biblioteca Academiei. Ajunseseră acolo graţie d-nei Fany Rebreanu, soţia marelui scriitor. Aceasta le donase după moartea soţului ei survenită intempestiv în anul 1944. Un fond bogat, în care se află și o bună parte din corespondenţa purtată de Emil Rebreanu, fratele scriitorului, cu familia, dar și cu prietena sa de suflet, Cornelia Dănilă din comuna Cătina, raionul Sărmaș, fiica protopopului ortodox Ieronim Dănilă. Emil Rebreanu, personaj deosebit de complex și profund în manifestări și sentimente – așa cum rezultă de altfel și din scrisorile sale – intenţiona să se căsătorească după război cu fiica protopopului cu care a purtat o intensă corespondenţă, inclusiv pe front.

Ca unul dintre fraţii mai mici ai lui Liviu Rebreanu, Emil, s-a născut la 17 decembrie 1891, în comuna Maieru, unde tatăl lor era învăţător. În timpul vacanţelor școlare, Emil s-a angajat ca notar în comunele Pata, Ilva Mică și Nușfalău. A fost nevoit să facă acest lucru pentru că după ce Liviu trecuse munţii, el rămăsese principalul sprijin al familiei, mai ales că în 1910, tatăl lor, Vasile Rebreanu, a ieșit la pensie, iar patru ani mai târziu, bătrânul învăţător a și murit. Greul întreţinerii familiei a căzut atunci pe umerii săi. Încă de foarte tânăr, Emil cocheta și el cu scrisul. Avea însă probleme de exprimare, așa cum rezultă dintr-o scrisoare din 1913, trimisă la București fratelui său Liviu Rebreanu: „Cu literatura încă mă ocup și încă foarte mult… Și eu scriu: poezii, nuvele, frânturi de teatru…

Nu mi s-a publicat încă nimic din pricina limbii, care cred însă că mi s-a mai tocmit trăind mai multă vreme între români”. La fel ca pe fratele său și pe Emil îl atrăgea mirajul României fapt care rezultă dintr-o altă scrisoare: „…Unica dorinţă mi-a fost încă de acum trei ani de zile să trec în România, să studiez și să scriu…”. Tot în același an, 1913, Emil Rebreanu lucra ca ajutor de notar în comuna Cătina, raionul Sărmaș. Se înscrisese la Facultatea de drept din Cluj – aflat pe front va continua chiar să-și dea examenele – și bineînţeles, continua să scrie.

În comuna Cătina a cunoscut-o pe Cornelia Dănilă, fiica protopopului ortodox, Ieronim Dănilă. Îndrăgostit de aceasta, va purta cu ea o vie și interesantă corespondenţă, graţie căreia avem ocazia să-l cunoaștem ca pe un tânăr marcat de profunde trăiri sentimentale, dar și de întrebări existenţiale într-un context istoric deosebit de încărcat. Din păcate, s-au păstrat destul de puţine scrisori din perioada respectivă.

În vara anului 1914, Emil Rebreanu a fost încorporat în armata austro-ungară și trimis la Școla militară de ofiţeri din Târgu Mureș (Oșorhei, cum apare în scrisori). Ce va fi simţit oare Emil Rebreanu în plimbările sale prin orașul de pe Mureș, de fapt un târg ceva mai mare? Va continua și de aici să corespondeze cu frumoasa Cornelia.

În toamna aceluiași an, semnele apropiatei sale plecări pe front, dar și presimţirile funeste sunt tot mai evidente, fapt rezultat chiar din scrisorile pe care i le trimite Corneliei. „Astăzi ne-o venit poruncă să ne vopsim în negru săbiile, scrie el. Va trebui probabil să omor oameni pe care nu-i cunosc. Niciodată nu puteam să mă uit nici când tăiam vreo găină… Cătănie-măgărie…”.

La un moment dat, așa cum rezultă dintr-o altă scrisoare scrisă Corneliei, aflat pe peronul gării din Tîrgu Mureș, Emil îi rezumă alte impresii funeste: „Aseară am fost și eu de faţă la plecarea la război a rezerviștilor de la regimental 62… Toţi acești soldaţi erau oameni însuraţi cu nevestele lângă ei. Oare ce se petrecea în inimile lor pline parcă de amarul înmormântării? Într-adevăr, înmormântare părea acest trist convoi, fără dangăt de clopot doar…” Pe data de 23 martie 1915, cu sufletul de două ori îndoit – între timp tatăl iubitei Cornelia îi refuzase cererea în căsătorie catalogând-o drept “joacă de copii” – Emil Rebreanu pleacă de la Tîrgu Mureș pe frontul din Galiţia. Va continua să-i scrie Corneliei Dănilă, dar și din acea perioadă s-au păstrat foarte puţine scrisori. Cele ce au urmat sunt – condiţiile morţii sale – sunt însă bine cunoscute graţie romanului „Pădurea spânzuraţilor”. Moartea lui Emil Rebreanu o va anunţa familiei Jovan Kurici, ordonanţa sa, croat de origine, care va face acest lucru prin trei scrisori succesive tocmai pentru a fi sigur că în condiţiile instabile ale frontului, măcar una dintre ele va ajunge la destinaţie. Au ajuns însă toate trei.

Vasile Horga, fost avocat și om politic în perioada interbelică, a avut o viaţă bogată în evenimente, cu adevărat demnă de intriga unui roman de aventuri. Cele mai multe dintre ele l-au marcat profund și definitiv. Marginalizat de regimul comunist după ce a făcut câţiva ani de închisoare pe considerente politice – fusese membru al PNL – a murit în 1977, dar a apucat să-și scrie memoriile, memorii care la un moment dat se găseau la unul dintre cei doi fii ai săi, dr. Mircea Horga, cel care mi le-a pus la dispoziţie cu multă amabilitate, cu câțiva ani în urmă.

Așternute cu grijă, dovedind o mare preocupare pentru detalii, memoriile lui Vasile Horga se dovedesc a fi astăzi un instrument deosebit de util pentru oricine vrea să înţeleagă atmosfera Mureșului interbelic. Originar de lângă Teaca, din localitatea Ocniţa, Vasile Horga era în 1906 elev la Liceul românesc din Bistriţa. A fost coleg de bancă și de clasă cu Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu. De altfel, cu Emil a legat o prietenie trainică. Nu au apucat însă să termine Liceul la Bistriţa pentru că au fost exmatriculaţi. Motivul? Au citit în faţa clasei un text de-al lui Alexandru Vaida Voievod, deputat în Parlamentul de la Budapesta. Textul a fost considerat a avea conţinut injurios și de aici măsura excluderii din școală care s-a luat împotriva celor doi elevi. S-au despărţit, dar peste câţiva ani s-au reîntâlnit, pentru scurt timp, pe frontul din Galiţia. Erau amândoi ofiţeri în armata austro-ungară. După aceea nu s-au mai revăzut niciodată. Emil Rebreanu a încercat să dezerteze la români, dar așa cum se știe, a fost prins, judecat, condamnat la moarte și executat prin spânzurătoare.

Vasile Horga a reușit însă să dezerteze la ruși împreună cu ordonanţa sa. A stat un timp într-un lagăr din Rusia și tot în Rusia l-a prins revoluţia bolșevică. Cu mare greutate – în timp ce revoluţia era în plină desfășurare – a reușit să se reîntoarcă în ţară. S-a înrolat voluntar în armata română cu care a intrat în Transilvania și a fost primul ofiţer care a intrat în Ocniţa, localitatea sa natală, în uniforma armatei române. Mult mai târziu, după război, avea să afle de soarta fostului său coleg și prieten, Emil Rebreanu, devenit între timp personaj (tragic) de roman.

„Pădurea spânzuraţilor” – potrivit mărturisirii scriitorului Liviu Rebreanu – a fost inspirat de două evenimente majore, o tragedie trăită, precum și o întâmplare conjuncturală. Tragedia, așa cum am văzut, era una personală. Emil Rebreanu, fratele scriitorului, ofiţer în armata austro-ungară, fusese condamnat și spânzurat pentru că încercase să treacă linia frontului la români. Faptul că, ceva mai tărziu, scriitorul văzuse o fotografie care reprezenta o pădure de a cărei copaci atârnau spânzuraţi militari cehi, l-a motivat și mai mult să scrie romanul. Emil Rebreanu a fost cu siguranţă un personaj complex, atât în viaţa reală – așa cum ni se relevă el fragmentar, din scrisorile scrise de la Tîrgu Mureș – cât și în transfigurarea sa literară din romanul „Pădurea spânzuraţilor”.

Nicolae BALINT

(Articol publicat în ediția cotidianului Zi de Zi din 30 noiembrie 2018)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Comunicat de presă – Extindere și reabilitare școală gimnazială în localitatea Gănești

60 SHARES Distribuie pe Facebook Tweet Follow us Share Share Share Share Share