18 milioane de euro din Ungaria, pentru Programul de dezvoltare economică din Ardeal Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 998 Vizualizări

18 milioane de euro din Ungaria, pentru Programul de dezvoltare economică din Ardeal

Ministrul Comerţului şi Afacerilor Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat miercuri, 2 decembrie, la Târgu Mureş, că Ungaria va continua programul de dezvoltare economică din Ardeal, care este sincronizat cu legislaţia României şi cu cea internaţională, şi a alocat deja un buget de 6,5 miliarde forinţi.
„Au fost realizate 53 de investiţii agricole majore, în valoare totală de 47 de miliarde de forinţi (circa 112 milioane de euro – n.r.), făcând posibil în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, pentru fermierii de aici să îşi valorifice produsele aici şi, ulterior, după prelucrare, să ajungă pe pieţele externe. La această dezvoltare de peste 40 de miliarde, Guvernul Ungariei a oferit un sprijin de 20 de miliarde de forinţi (circa 56 de milioane de euro – n.r.). Şi întrucât a avut succes, am decis să continuăm şi am deschis un buget nou de 6,5 miliarde forinţi (în jur de 18 milioane de euro – n.r.) pentru investiţii în agricultură şi în industria alimentară. Dacă mă uit la cei 5 ani care au trecut, de când am avut acest program de dezvoltare economică în Ardeal, atunci pot să vă spun că 6.045 de proiecte au fost sprijinite financiar şi aceste 6.045 de proiecte au adus o investiţie de 135 de miliarde de forinţi ca investiţie”, a declarat Peter Szijjarto, într-o conferinţă de presă.
Potrivit ministrului ungar, aceste investiţii au fost făcute în România, iar din acest motiv pot fi calificate şi ca fiind în interesul României şi al românilor.
„În ceea ce priveşte Programul de dezvoltare economică din Ardeal, la conceperea acestuia am fost foarte atenţi ca să corespundă legislaţiei internaţionale, legislaţiei române şi vă pot spune, cu curaj, că Programul de dezvoltare economică din Ardeal este sincronizat cu legislaţia României, legislaţia europeană şi cea internaţională. Programul de dezvoltare economică din Ardeal înfiinţează locuri de muncă în România, în România aduce taxe la buget şi contribuie la dezvoltarea economică a acestei ţări. Şi, evident, consolidează şi comunitatea maghiară de aici. Din partea noastră, evident după consultările cu UDMR, suntem gata să continuăm acest program de dezvoltare economică, având în vedere succesul din anii anteriori”, a susţinut ministrul Peter Szijjarto.
El a mai subliniat că atât timp cât formaţiunea sa, FIDESZ, se află la guvernare în ţara vecină, acest program de dezvoltare economică va continua.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE