Home / Politic / Ervin Molnar: Lucrările de reabilitare a Pârâului Pocloș sunt aproape de finalizare

Ervin Molnar: Lucrările de reabilitare a Pârâului Pocloș sunt aproape de finalizare

Distribuie

Întâlnirile avute cu târgumureșenii ne-au arătat că ne confruntăm cu probleme serioase, cu nevoia unui sistem sanitar funcțional, a unor strategii de dezvoltare economică, a unei infrastructuri de transport. Oamenii își doresc un trai mai bun și un oraș mai frumos, aliniat la standardele europene. Încercăm, prin acțiunile întreprinse la nivel local de către Partidul Național Liberal, să contribuim la dezvoltarea comunității noastre și la bunăstarea locuitorilor. Astfel, la începutul acestui an am demarat, în calitate de director general al Administrației Naționale “Apele Române”, alături de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Mureș, lucrările de reabilitare a acestui pârâu, iar costurile sunt suportate din fondurile proprii ale acestei administrații.

Multe voci au spus în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale că imediat după încetarea lor aceste lucrări vor fi stopate. Mai mult decât atât, de curând, Apele Române și Administrația Bazinală de Apă Mureș au fost târâte într-un scandal cu un puternic iz politic, dar acest lucru nu ne-a oprit din a ne face datoria și de a continua lucrările. Și acest lucru este valabil pentru toate administrațiile bazinale din țară care muncesc zi de zi indiferent dacă este sau nu campanie electorală.

 Echipele de la Administrația Bazinală de Apă Mureș sunt motivate, chiar dacă se confruntă cu temperaturi scăzute care îngreunează ritmul de lucru. Acesta nu va fi, însă, un impediment în finalizarea acestor operațiuni pe tronsonul executat de echipele ABA Mureș, până la finalul acestui an.

Beneficiile lucrărilor noastre se vor vedea, însă, pe termen mediu și lung. În perioadele secetoase, debitele mici ale pârâului Pocloș vor fi preluate cu mai multă ușurință, contribuind în acest fel la mărirea vitezei de scurgere a apei. Astfel, vom reuși să limităm atât explozia vegetației, cât și depunerile aluvionare care afectau până acum calitatea apei. După finalizarea acestor lucrări vom intra într-un parteneriat cu noua administrație a Municipiului Târgu Mureș pentru realizarea unei promenade. Mai mult decât atât, am vrea să amenajăm o pistă pentru bicicliști chiar în albia minoră a pârâului, care va traversa orașul, în acest fel oferindu-le târgumureșenilor, în special copiilor, posibilitatea deplasării în condiții de siguranță.

Astfel de acțiuni trebuie să continue pentru a putea repune Târgu Mureșul pe harta orașelor de top din România, atât din punct de vedere turistic, cât și economic. Tocmai de aceea, pentru a putea continua dezvoltarea orașului și județului nostru, dar și a României este important să mergem cu toții la vot pe 6 decembrie.

Dezvoltăm Mureșul! Dezvoltăm Târgu Mureșul! Dezvoltăm România! Reușim! Împreună.

Ervin Molnar,

Președintele PNL Târgu Mureș

(Comandat de Partidul Național Liberal – Organizația județeană Mureș, executat de SC Zi de Zi Events SRL, prin www.zi-de-zi.ro, Cod Mandatar Financiar 11200025)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Conferința de diseminare și promovare a Proiectului Correctional la Penitenciarul Târgu Mureș

Distribuie Penitenciarul Târgu Mureș a organizat joi, 28 martie, conferința de diseminare și promovare a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.