Home / Invatamant / Școala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza” angajează secretar șef

Școala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza” angajează secretar șef

Distribuie

Conducerea Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Ioan Cuza” din Târgu Mureș organizează un concurs în data de 17 decembrie, pentru ocuparea unui post vacant de secretar șef, pe o perioadă nedeterminată, în cadrul compartimentului secretariat.

Conform unui anunț publicat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, www.edums.ro, viitorii participanți trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale pentru ocuparea postului: cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România, cunoașterea limbii române, scris și vorbit, vârsta minimă reglementată de prevederile legale, capacitate deplină de exercițiu, stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate, îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Ioan Cuza”, situat pe strada Bărăganului nr. 2 B la serviciul secretariat și trebuie să conțină următoarele acte: cerere de înscriere la concurs adresată conducerii instituției, curriculum vitae, model European, copia actului de identitate, copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice, copia carnetului de muncă, conform cu originalul sau după caz o adeverință care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor, raport per salariat Revisal, cazier judiciar, adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare.

Concursul constă în următoarele probe: selecția dosarelor și afișarea rezultatelor în data de 16 decembrie, la ora 12.30, proba scrisă în data de 17 decembrie, la ora 9.00, proba practică în data de 17 decembrie, la ora 11.30 și interviul în data de 17 decembrie, la ora 14.00.

Dosarele se pot depune până în data de 15 decembrie, între orele 9.00-14.00 la secretariatul instituției.

Persoanele interesate pot obține informații suplimentare, accesând pagina web www.edums.ro.

Alexandra HAJA


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Editura Edu din Târgu Mureș, sau o poveste despre inovație în educație

Distribuie Privind rezultatele ultimei licitații de manuale școlare pentru clasele I și a II-a, organizată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.