Cristian Țucă (PMP) mizează pe mișcarea județului Mureș ”în direcția bună” Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 479 Vizualizări

Cristian Țucă (PMP) mizează pe mișcarea județului Mureș ”în direcția bună”

Locul 1 pe lista PMP Mureș pentru Senat, Cristian Țucă, și-a exercitat dreptul la vot în jurul orei 10.00, în incinta Școlii Gimnaziale ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Mureș.

”Am votat convins fiind că fac parte în acest moment din cea mai performantă echipă din punct de vedere politic de la nivelul județului Mureș. Îmi doresc foarte mult să putem împreună să mișcăm județul Mureș în direcția bună, iar echipa care se va constitui în viitorul Parlament să poată să își onoreze toate promisiunile pe care le-a făcut în această campanie și pe care le-a făcut în ultima perioadă de timp”, a declarat, după exercitarea dreptului la vot, Cristian Țucă.

Candidatul PMP a dezvăluit și câteva din prioritățile de viitor pentru cetățenii județului Mureș ale partidului din care face parte: ”Așa cum am prezentat și în toată campania mea electorală, principalul meu obiectiv va fi sprijinirea producătorilor din mediul rural, cei care în acest moment sunt obstrucționați în posibilitatea de a-și comercializa produsele, iar prin ceea ce voi face voi încerca să îi ajut în posibilitatea lor de a se manifesta din punct de vedere comercial, pentru a-și constitui sursa de trai într-un mod civilizat, într-un mod prin care familiile lor să fie mulțumite. Sunt reprezentantul unui partid creștin-conservator, iar pentru noi familia tradițională este una dintre preocupările foarte importante și bunul trai al familiei este determinant în tot ceea ce vom face de acum înainte.”

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE