Alegeri 2020 – surpriză? Pentru cine?

Se fac calcule peste calcule, cine și în ce formulă va guverna, cine prinde sau nu pragul – cu toate efectele pe care cifrele seci le au în distribuirea mandatelor. Sunt însă câteva chestiuni care merită menționate:

PNL – de ce s-a prăbușit PNL? PNL a beneficiat în creșterea sa electorală de prezența la guvernare. Aceasta a venit cu plus și minus. PNL a crescut, dar a fost sancționat (nici măcar atât de dur) pentru incompetență, scandaluri, numiri politice (nimic din ceea ce celelalte partide nu au făcut sau nu ar face în situația guvernării) și mai ales o gestionare extrem de proastă a comunicării. De ce au avut efect dezvăluirile, deloc dezinteresate? Răspunsul constă în schimbarea percepției populației asupra a ceea ce este acceptabil și limitele în care politicul se poate manifesta. Devine tot mai clar că m..e X se poate întoarce rapid împotriva oricui. PNL s-a întors la un bazin electoral apropiat de realitatea influenței pe care o are în societatea românească. Un scor greu digerabil pentru Iohannis et co! Pentru Ludovic Orban e totuși o veste bună – sacrificarea lui nu mai are sens!

PSD – deși a trecut prin mari chinuri în epoca post Dragnea-Dăncilă și este departe de a-și fi găsit echilibrul, formațiunea de stânga a făcut ceea ce știe cel mai bine să facă. A așteptat, a criticat, iar în final a reușit să adune nemulțumiții unei ”distopii sanitare” în care trăim de ceva vreme. Amenințările cu reducerile de salarii și salariați și-au făcut efectul. Rezultatul votului va consolida aripa ce vrea să schimbe percepția populației despre PSD (aceeași aripă care a adus pe locuri eligibile figuri noi, uneori împotriva șefilor de organizații județene). Cine rămâne la butoane în PSD – ”sponsorii” și cei care pot crește imaginea partidului. PSD are șansa ca în următorii patru ani să dea viitorul președinte al României.

UDMR – s-a dat peste cap să-și aducă alegătorii la urne (telefoane, sms-uri, discursuri în biserică, etc) și le-a reușit. Nimic schimbat, nimic nou – temele eterne – menite să țină suficienți maghiari sub presiunea votului pro. UDMR știe că are șansa guvernării din nou și va profita din plin, eventualele teme patriotice ale partidelor de la București, topindu-se sub presiunea păstrării sau obținerii guvernării, cu toate avantajele ce decurg de aici. În cât timp nu va mai fi atractiv discursul UDMR pentru maghiari – greu de spus. Cert este că pe măsură ce maghiarii vor ieși din capcana comunicațională în care trăiesc, opțiunile lor de vot vor suferi modificări. Poate de aceea e important ca o parte importantă a bazinului electoral din secuime să vadă în continuare în statul român inamicul de după Trianon. Posturile câștigate la alegerile locale îi obligă însă la suport guvernamental, așteptările sunt mari, oameni pricepuți – nu foarte mulți – foamea pe măsură, iar ajutorul Budapestei – nu atât de generos pe cât se speră.

AUR – o surpriză? Pentru cine? Dacă e să ne raportăm la saltul înregistrat de la locale la parlamentare am putea spune și așa. Doar că orice sociolog sau politolog știe foarte bine că vor exista întotdeauna diferențe de prezență și opțiune între cele două tipuri de scrutin. AUR a ”corectat” o anomalie din ultimii ani. A revendicat cu succes locul rămas gol după ce PRM nu a mai reușit să treacă pragul electoral. Ideea că acel electorat de factură naționalistă s-a regăsit în sporadicele mesaje de acest tip din partea PSD sau PNL este doar o iluzie, așa cum dovedește acest vot. Atât PNL cât și PSD au încercat cu mai mult sau mai puțin succes să-i integreze pe cei ce proveneau de la PUNR sau PRM însă discursul acestora nu se potrivea în peisajul electoral social-democrat sau liberal, iar pe de altă parte comportamentul post electoral al celor două partide a dezamăgit constant tipul de electorat votant al PUNR/PRM. AUR a exploatat cu succes acel electorat, întâlnit în toate statele europene între procentele de 5-12%, într-un moment de criză (al câtelea oare) al societății românești. Au fost gălăgioși, au făcut apel la orice trăire sentimentală care le putea aduce voturi, au ocolit discursul rațional – cel care i-a pierdut pe cei de la PUNR sau PRM. Dacă AUR va exista sau nu peste patru ani în viitorul Parlament, e cu totul altă discuție. Important este că cei de la AUR au înțeles că trebuie să se adreseze și altui auditoriu, nu doar celor mai în vârstă, marcați de ”sindromul maghiar”. Au reușit o îmbinare a temelor ce provoacă frici cu cele prezente la nivel european în discursul naționaliștilor, exploatând nevoia tinerilor de a se regăsi într-o altă paradigmă; precum tema globalizării, a corectitudinii politice și a efectelor ei nefaste pentru societate. Cu alte cuvinte, mâncăm pateu românesc, pentru că asta înseamnă să fi patriot –  cu sau fără condimente de la Moscova!

USR-PLUS – o alianță care a produs mari nemulțumiri ambelor formațiuni, puse sub preș grație celebrei sintagme: ”fă-te frate cu dracul, până treci puntea”. Ei bine au trecut puntea, nu suficient de mulți pentru a pune condiții de paritate într-o eventuală alianță de guvernare dar suficienți pentru a fi incluși în orice calcule. Evident, ideea dragă lui Cioloș de guvernare tehnocrată nu mai are nicio susținere (în paranteză – efectele așa zisei guvernări tehnocrate au fost mai degrabă negative pe termen lung, iar liderul PLUS este tot mai des acuzat de vot împotriva intereselor legitime ale României în Parlamentul European); așadar deși vor brava public, vor trebui să se mulțumească cu ce primesc. USR-PLUS ar fi firesc să se regăsească mai degrabă alăturat PSD (ideologic discursul lor fiind unul cu tentă neomarxistă și nicidecum de factură liberală sau naționalist – dreapta), însă, în ciuda unor înțelegeri punctuale în satisfacerea unor interese locale, nu e principalul scenariu în acest moment. Oricum formațiunile au dovedit foarte repede că pot fi la fel de populiste ca restul partidelor, la fel de veroase și la fel de departe între ceea ce clamează și ceea ce realizează cu adevărat.

PMP – stafia lui Băsescu… bântuie. Indiscutabil implicarea lui Băsescu în alegerile locale a avut efect. Dar nu suficient. PMP a încercat construcția unui electorat de nișă, uneori cu tente naționaliste, alteori marcat de fidelitatea față de ”liderul suprem”. În condițiile unui absenteism ridicat, nu a fost de ajuns. Băsescu a avut susținători și critici, a divizat societatea românească a făcut mult rău și poate și bine, dar și-a epuizat puterea de seducție. PMP trebuie să găsească un colac de salvare, în acest moment se numește absorbție.

Pro România – afectați la rândul lor de absenteism și de percepția negativă, lipită că o etichetă de fruntea lui Ponta, atât de Băsescu cât și de Iohannis. Nu a ajutat nici faptul că partidele mari cu bazine electorale stabile au impus trendul, nici faptul că populația nu s-a regăsit în oferta electorală.

Poate cea mai tristă observație este cea legată de participare, mică, din ce în ce mai mică. Iată cum crizele despre care se scrie și se vorbește încă din anii 70, criza legitimității, a reprezentării, a participării și mai ales criza morală, fac ca în lipsa unei abordări realiste a politicii și guvernării, populația să se simtă și să se manifeste ca atare, tot mai îndepărtată de acțiunea politică. Istoria se repetă…. marile crize ale umanității au fost rezolvate cu costuri imense, conflagrații mondiale, dictaturi sângeroase. Suntem într-un moment de cotitură la nivel global, iar schimbarea paradigmei puterii va afecta și România. Indiferent cine va fi la putere, aceea idee generoasă a guvernării pentru binele celor aleși rămâne doar o utopie.

Privind spre clasa noastră politică îmi este clar că istoria ne va prinde în fundul gol! În fapt pe majoritatea aleșilor noștri nu pot să-i suspectez de exces de inteligență! Însă acest lucru va avea repercursiuni serioase asupra noastră!

Lucian SĂCĂLEAN,

Analist politic