Home / Interviu / De la serviciu, în serviciu

De la serviciu, în serviciu

După mai bine de 10 ani petrecuți în terenul de tenis ca jucător, abia trecut de vârsta junioratului, Cristian Moldovan s-a dedicat antrenoratului. A început să joace înainte de a împlini 7 ani, după o plimbare alături de tatăl său Ștefan Moldovan, „dintr-o întâmplare”, cum spunea chiar el. Sprijinit financiar de acesta pe parcursul celor peste 10 ani, a făcut parte din loturile de juniori ale României, fiind clasat pe primul loc în ierarhia națională a categoriilor 14 și 16 ani. În urma unei accidentări, la 18 ani și jumătate s-a văzut nevoit să renunțe la cariera de jucător. Ultimul turneu la care a participat a fost cel organizat în vara anului 2019 la Târgu Mureș, unde mureșeanul care abia împlinise 21 de ani a participat doar la dublu. Accidentarea nu a fost însă singurul motiv, dar să aflăm mai multe chiar de la Cristi.

Reporter: Ce îți amintești, cum ai început să joci tenis?

Cristian Moldovan: Mai țin minte că era o după masă de vară, prin luna iulie sau august. Aveam 6 ani și jumătate. Copil fiind, la acea vârstă era o plictiseală mare și mă tot rugam de tata să mergem la o plimbare cu bicicleta. În cele din urmă am ajuns în Parcul Municipal și am văzut câțiva copii la antrenament pe terenurile de la Clubul Mureșul. I-am spus tatălui meu că vreau să încerc și eu. Așa a început totul, oarecum accidental.

Aveai un idol al tău în acea perioadă, un vis al tău?

C.M.: Da, desigur. Idolul meu era și este șui acum Rafael Nadal. Mereu mi-a plăcut stilul lui de joc și caracterul lui, în ciuda acelor ticuri ciudate (ritualurile dinaintea fiecărui serviciu-n.r.). N-aș putea spune că aveam un vis la vârsta de 7-8 ani sau un „target”, nu conștientizam anumite lucruri, dar cred că pe la 10-11 ani mi-am dorit să port și eu un trening cu România, pe care îl primeau cei care participau la turneele europene și reprezentau țara. La vârsta de 14 ani acest vis mi s-a împlinit.

Care sunt amintirile care te-au marcat cel mai mult? Cu bune și rele.

C.M.: Ca în orice sport, sunt lucruri pozitive și negative, momente fericite sau frustrante. Prima mea amintire fericită, una care m-a motivat, a fost primul turneu câștigat, un turneu la Alba Iulia. Mă simțeam efectiv cel mai bun jucător și aveam impresia că toată lumea știe că eu am câștigat un turneu, aveam o încredere enormă în mine. Nu pot spune că am avut amintiri neplăcute sau triste în cariera mea, deși am avut câteva discuții la școală. Deoarece trebuie să împaci sportul cu școala, aveam discuții cu profesorii. Îmi reproșau mereu că lipseam de la ore, nu aveau încredere în mine, în ceea ce fac, în sportul de performanță. Într-un final au fost înțelegători și am trecut cu bine peste acea perioadă. O amintire tristă, cea mai tristă aș putea spune, a fost accidentarea din sezonul 2016-2017. La un stagiu de pregătire efectuat la Budapesta cu cei din lotul Ungariei am suferit o ruptură musculară la gamba dreaptă, accidentare care m-a ținut în afara terenului în jur de 6-7 luni, ceea ce contează enorm. Asta a dus practic la încheierea carierei de jucător. A mai fost o întâmplare nefericită și fericită în aceleași timp, examenul de bacalaureat Olimpic la Brașov, alături de ceilalți colegi ai mei, olimpici la învățătură, sau în loturile sportive care aveau dreptul la acel BAC. Eu și colegii din lot urma să plecăm la Europene și credeam că suntem doar cu sportivii în acea sală și va fi puțin mai ușor. Intrând în sală, am avut un băiat în fața mea în bancă. L-am întrebat ce sport practică și el mi-a răspuns: „sunt aplicant la Oxford”. În acel moment mi-a picat fața și mi-am zis că nu se poate, am dat-o în bară. Desigur, eram pregătiți și noi, dar ne așteptam la ceva ușor. Într-un final, după o săptămână de emoții am reușit să trec examenul cu o notă foarte bună.

Dacă ar fi să-ți faci un bilanț, ce rezultate consideri că au fost cele mai valoroase?

C.M.: În primul rând vreau să menționez că am avut o perioadă pe care o pot numi de glorie, începând de la vârsta de 14 ani, până la 18. În 2014 am avut o lună în care am participat constant în turnee, ajungând să-mi petrec acasă abia 2-3 zile. Am câștigat primul turneu european în Slovacia, la Trnava după care am plecat la Michalovce, tot în Slovacia, unde din păcate am pierdut finala unui turneu european după multe mingi de meci ratate. Din Slovacia am ajuns acasă, m-am antrenat câteva zile, apoi am plecat la Cluj, unde m-am clasat din nou pe locul 2, tot la un turneu de categoria Tennis Europe, apoi, în Germania am fost invins în set decisiv de Alexei Popyrin, jucător clasat acum pe locul 87 ATP.

Au urmat Campionatele Naționale, unde la simplu m-am clasat pe locul 3, iar la dublu am fost campion. Urma să plec la Europene alături de echipa României, la Junior Davis Cup, unde România s-a clasat pe locul 5. În prima întâlnire am fost învinși de Serbia, eu pierdusem de la Miomir Kecmanovic, jucător aflat acum pe locul 44 ATP. Am învins apoi Olanda cu 3-0 și Portugalia cu 2-1. Rezultat important pentru mine, cel care m-a ajutat cel mai mult în privința încrederii, a fost când vedeam că munca mea dă roade, că am fost clasat pe locul 1 atât la 14 ani, cât și la 16 ani. Au mai fost turnee câștigate, la simplu sau dublu, dar cele enumerate sunt cele care m-au ajutat în cariera de jucător. Pot spune că m-am retras cu fruntea sus, cu im ultim turneu jucat la Târgu Mureș, turneu Futures de 15.000$, unde am jucat semifinala la dublu. A fost o experiență plăcută să joc acasă.

Cum reușeai să îți împarți timpul?

C.M.: Sincer să fiu, este foarte dificil să îți împarți timpul, având în vedere că școala nu trebuie neglijată, mai trebuie să te antrenezi, să ai un program foarte strict și ordonat pentru sportul de performanță. Aici intră alimenția, odihna, plus acele 4-5 ore de antrenament zilnic. Având în vedere că în fiecare zi trezirea este la ora 6 jumate și se termină în jur de ora 18-19, timp în care tu ești doar la școală și pe terenul de tenis. Când vezi că ceilalți copii se distrează, au tot felul de activități extrașcolare, se joacă, merg la film, la zile de naștere, în excursii, este foarte frustrant, dar performanța cere sacrificii mari. Nu poți ajunge altfel jucător de top. În paralel, învățătura. Eu am făcut 3 ani jumate la Liceul Sanitar „Gh Marinescu”, după care, în ultimul semestru din clasa a XII-a m-am transferat la Liceul Sportiv, dar pentru a putea participa la bacul Olimpic de la Brașov. Am terminat apoi Facultatea de Educație Fizică și Sport, la UMF. În prezent sunt student la Master în anul 1 și pentru tenis mă documentez de la antrenori din toată țara, inclusiv Budapesta, deoarece anul viitor urmeaza sa fac un curs de antrenori ITF (Federația Internațională de Tenis).

Doar accidentarea a determinat renunțarea la cariera de jucător?

C.M.: În momentul în care m-am accidentat la gamba dreaptă, o ruptură musculară, la doar 18 ani cariera mea a avut o cale descendentă, o perioadă lungă fără tenis. Mai este însă și un alt aspect foarte important, cel financiar. Din păcate în țara noastră nu există susținere financiară, nici din partea orașului, nici din partea federației. Pot spune că este un dezavantaj enorm faptul că majoritatea copiilor renunță la sportul de performanță din cauza acestui motiv. Inclusiv cei care sunt în lotul național, copii care participă la turnee și reprezintă România, nici ei nu sunt ajutați financiar.

Care este efortul necesar pentru a ajunge la rezultate?

C.M.: Efortul financiar este unul enorm, sunt o grămadă de costuri, începând de la echipament, până la antrenamente și participarea la turnee. Costul unui antrenor poate ajunge de la 500 € până la 3-4000 € pe lună, mai vin cheltuielile pe racordaj, rachete, turnee. La un turneu poți ajunge cu cheltuielile până la 2000 €. Având în vedere că sezonul de turnee are 6-7 luni și se recomandă să joci minim 2 turnee pe lună, consider că este un cost destul de mare. Fără ajutor, ca părinte este foarte greu să întreții un jucător.

Unde ai găsit sprijin în noua carieră?

C.M.: În momentul de față, pe perioada iernii antrenez la Clubul Sportiv Municipal, unde din păcate este o perioada mai grea pentru sportivi deoarece nu își pot face numărul necesar de antrenamente din cauza lipsei terenurilor acoperite în orașul nostru. Cred că ar fi de mare folos să mai fie câteva terenuri acoperite pentru sportivi pe perioada iernii și aș vrea să pun accent pe acest aspect, deoarece avem mare nevoie de ajutor. Pentru ca un sportiv să aibă o ascensiune continuă este nevoie de același număr de ore de antrenament atât vara cât și iarna. Vara mai activez la un teren privat în Livezeni, unde putem să ne desfășurăm activitatea, fiind ajutat de un iubitor al sportului alb cu un teren de zgură în aer liber.

Din noua postură, sunt copii care se arată interesați, ce îi determină și motivează?

C.M.: Pot spune că sunt mulți copii care vor să practice acest sport, chiar și în orașul nostru sunt câțiva copii să spun mai răsăriți, care pot promite rezultate frumoase in viitor. Sunt copii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani și pot să spun că în anul 2020 au avut rezultate chiar bune, excelând la turneele din România. Va urma o perioadă grea pentru părinți, pe partea financiară, deoarece ne propunem ca anul viitor să participăm la câteva turnee europene. Acum am doi băieți care cred că anul viitor vor fi clasați în primii 10 jucători din România. Nu spun nimic special despre ei pentru că sunt încă mici. Consider că un lucru foarte important este antrenorul care încearcă să-i motiveze și să îi îndrume spre calea succesului și a performanței. La fel, și părinții au un rol important în cariera unui sportiv, trebuie să știe cum să pună problema, să știe cum să se comporte cu un copil care vrea să facă sport de performanță. Acești părinți trebuie să fie înțelegători, dar un lucru important este și comunicarea antrenor-părinte-sportiv.

În ce măsură se implică cei răspunzători?

C.M.: Nu vreau să supăr pe nimeni, dar cei răspunzători nu se implică, cel puțin așa am constatat. Cât timp am jucat nu am primit niciun ajutor nici din partea Primăriei Târgu Mureș, nici din partea Federației Române de Tenis. Din partea primăriei ne așteptam la ceva chiar minor, un loc unde să ne putem antrena iarna constant, având jucători în primii 20 în clasamentul național. În ce mă privește pe mine, pot să îi mulțumesc doar familiei mele, în special tatălui meu, care a fost alături de mine în toată cariera mea de sportiv. Doar el m-a ajutat cu ce a putut, a făcut deseori eforturi chiar supraomenești pentru a mă susține. În afară  de el mai pot le mulțumesc domnului Sorin Pastor, care m-a ajutat cu deplasarea la anumite turnee și lui Dacian Vlas, pentru ajutorul în pregătirea mea fizică și recuperare la centrul SPA BUSINESS.

Mihai VEREȘ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Un singur punct în ultimul turneu

În turneul 6 al Diviziei A1 la volei feminin, cuprinzând ultimele trei etape ale turului, …