Home / Administratie / Târgu Mureș: Se construiește bugetul pe anul 2021

Târgu Mureș: Se construiește bugetul pe anul 2021

Distribuie

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a informat în urmă cu câteva zile că bugetul pe anul 2021 se va construi pe baza principiului alocării coerente și eficiente a resurselor existente.

,,Intenționăm să creștem bugetul de investiții, în paralel cu reanalizarea bugetului la reparații, și să reducem cheltuielile de funcționare cu minim 20%. Vom lua în calcul indicatori de performanță cantitatitivi și calitativi, iar fiecare obiectiv de reparații sau investiții va fi însoțit de o fișă analitică. Aceasta va cuprinde justificarea sumei estimate, investițiile și reparațiile din ultimii 5️ ani, alături de un program de performanță/ impact al implementării. După ce vom finaliza construcția bugetului pe anul viitor, va fi organizată o consultare publică în vederea bugetării participative”, a informat Soós Zoltán în cadrul unei postări pe pagina de Facebook.

Andreea ȚIȚIU

 

De asemenea, verificati

Sistare de gaze naturale într-o localitate mureșeană

Distribuie Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.