Home / Invatamant / Sesiuni online pentru prezentarea programelor de la examenele naționale

Sesiuni online pentru prezentarea programelor de la examenele naționale

Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au transmis marți, 15 decembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că sub genericul #EducațiaContinuă, Ministerul Educației și Cercetării și Institutul de Lingvistică ,,Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, organizează o serie de întâlniri online dedicate prezentării noii programe de examen pentru disciplina limba și literatura română, și a modalității de aplicare a acesteia, în perspectiva examenului care va fi susținut de elevii clasei a VIII-a în anul 2021.

Prima întâlnire va avea loc miercuri, 16 decembrie, de la ora 15:00.

,,În cadrul acesteia, vor fi prezentate noutățile programei de examen de Limba și literatura română. De asemenea, complementar acestor sesiuni, vor fi organizate în următoarea perioadă și întâlniri online cu specialiștii din Ministerul Educației și Cercetării, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și din Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Aceștia vor răspunde întrebărilor privind competența lingvistică și conținuturile ce vizează elementele de construcție a comunicării (de limbă și comunicare)”, se menționează în comunicat.

Sesiunile online vor dura aprocimativ o oră și vor fi transmise live, pe canalul de Youtube și pe pagina de Facebook ale Ministerului Educației și Cercetării.

Andreea ȚIȚIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Informații despre simulările pentru admiterea la UMFST!

Reprezentanții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ,,George Emil Palade” din Târgu-Mureș au …