FIASCO. Digitalizare eșuată în Consiliul Local Târgu Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 821 Vizualizări

FIASCO. Digitalizare eșuată în Consiliul Local Târgu Mureș

Consilierii locali ai municipiului Târgu Mureș au întâmpinat probleme serioase în ședința de joi, 17 decembrie, în ceea ce privește utilizarea tabletelor de lucru care au înlocuit tradiționalele mape cu documente aferente proiectelor de hotărâre aflate pe ordinea de zi.

Deși ideea renunțării la cantitatea uriașă de hârtie utilizată pentru întocmirea mapelor de ședință este mai mult decât binevenită, varianta alternativă, respectiv folosirea tabletelor de către consilierii locali nu a funcționat din motive de ordin tehnic.

Harababură, resemnare și speranța că data viitoare va fi mai bine

Redăm, în rândurile de mai jos, principale replici date pe tema tabletelor aproape nefuncționale din cauza problemelor tehnice:

Claudiu Maior (consilier local Pro România): ”Încă așa harababură n-am văzut în viața mea. Să ni se pună să votăm un material pe care nici măcar nu l-am văzut, nu îl avem în mape, nu ne e transmis. N-avem mape. Chiar așa, suntem luați de…?”

Claudiu Maior: ”Trebuia să ziceți că AGA o facem la sfârșit și până atunci primeam materialele. Secretara își caută materialul, nici nu știe unde e materialul.”

Kelemen Atilla (consilier local UDMR, președinte de ședință): ”De obicei AGA-urile se țin înainte de ședințele de Consiliu.”

Claudiu Maior: ”De acord, dar de obicei se predau în mape materialele. Eu încă material să fie prezentat în plen, fără să-l avem în mape, eu n-am văzut în viața mea.”

Secretarul Primăriei Târgu Mureș: ”Mapele dumneavoastră sunt prezentate sub formă de tabletă.”

Claudiu Maior: ”Dacă le puteți și deschide tabletele ar fi perfect. Toată lumea se chinuie. Și deschideți materialul, că-s curios.”

Secretarul Primăriei Târgu Mureș: ”Toate materialele sunt acolo încărcate, absolut toate.”

Radu Bălaș (consilier local POL): ”Nu vreau să fiu rău, dar am dat să se deschidă PDF-ul 2, proiectul 2 de hotărâre, și 1, și se descarcă de 10 minute, sunt cam la trei sferturi. Eu trebuie să fac amendament de exemplu la punctul 5, dumneavoastră mă așteptați pe mine până mi se descarcă formatul la punctul 5? O să stăm 20 de minute până mi se descarcă mie, să văd unde trebuie să fac amendamentul. Nu pot să deschid fișierul. N-am acces la materialul propriu zis pentru că tabletele sunt frumoase, este excelent că sunt aici, doar că n-avem internetul. Eu am dat 3 puncte să mi se descarce și încă nu mi s-au descărcat de… 11 minute se descarcă unul, unul de 12 minute și unul de 13 minute. Și-s la jumate.”

Kelemen Atilla: ”Este o problemă reală…”

Radu Bălaș: ”Așa încât eu cred că trebuie să lucrăm pe mape până rezolvăm asta cu semnalul, cu puterea routerului, nu-s specialist…”

Szabó Péter (consilier local UDMR): ”E nevoie de WiFi 6 cel puțin pentru sala de ședință, că altfel sunt prea multe dispozitive pentru WiFi-ul pe care îl avem unde suntem în sala asta, dar ăsta era primul pas cred că și eu am speranțe mari că în anul viitor o să avem și WiFi 6 care suportă 23 de device-uri din acestea și după aceea o să fie și mai rapid și mai eficient, că nu cheltuim o grămadă de bani pentru hârtie.”

Szekely Zoltan (expert IT, Primăria Târgu Mureș): ”Tabletele sunt concepute ca să puteți lua acasă cu dumneavoastră și lucrând acasă fiecare are banda pe care o are acasă disponibilă și poate să deschidă foarte rapid fișierele. Din păcate, în sala mare de ședință există un singur router care asigură și live-ul pentru Zoom și din păcate se suprasolicită cu cele 23 de tablete care au fost pornite acum.”

Kelemen Atilla: ”Din păcate, despre asta vorbim acum, fiindcă toată lumea știa că nimeni nu a adus de acasă tabletele, nimeni nu are fișierele descărcate și am avut ideea știind că nu funcționează tabletele să nu avem mape, ci să avem doar tablete. Știu că propunerile au venit din partea consilierilor, din partea mai multora, inclusiv din partea domnului Bălaș, dar are o așteptare reală ca dacă avem tablete să avem și acces la materiale. Îmi ziceți că pe moment nu o să avem acces la materiale prin aceste tablete…”

Szekely Zoltan: ”Este, numai că se descarcă puțin mai încet…”

Kelemen Atilla: ”Puțin mai încet însemnând că domnul a încercat să descarce un material și de 12 minute o face. Unul. Doar să înțeleg: asta era ideea, că așa organizăm ședința? Este foarte problematică fiindcă o parte din materiale n-au fost încă transmise.”

Pápai László (consilier local POL): ”Se putea descărca materialele înainte de ședință și le aveam în format PDF, pe tabletă. Nu era mare lucru de rezolvat dacă se știa că merge așa de prost. Oricum, e un pas mare înainte și mă bucur că am ajuns aici.”

Kelemen Atilla: ”Și eu mă bucur, dar mă întristează că nu funcționează din prima dată când o folosim, dar asta este.”

Sistemul electronic de votare, rateuri repetate

Tabletele și viteza lentă a internetului din sală nu au fost singurele probleme de ordin tehnic din cadrul ședinței, consilierii locali având (din nou) mari bătăi de cap și cu sistemul electronic de votare care nu înregistra toate voturile exprimate.

”Aș dori să semnalez că iarăși face figuri sistemul de vot, adică iarăși nu contorizează toate voturile”, a afirmat, în debutul ședinței, Pápai László.

”De unde știți?”, a întrebat Kelemen Atilla.

”Am văzut, domnul Papuc e lângă mine, a votat și n-a apărut nimic”, a răspuns Pápai László.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE