Webinar despre vaccinarea împotriva COVID-19 Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 182 Vizualizări

Webinar despre vaccinarea împotriva COVID-19

Reprezentanții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ,,George Emil Palade” din Târgu Mureș au transmis faptul că luni, 21 decembrie, de la ora 17.00, Comitetul Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19, organizează primul webinar dedicat vaccinării împotriva COVID-19, la care sunt invitați să participe profesioniștii din sănătate.

Printre aspectele care vor fi prezentate se numără elementele aferente campaniei de vaccinare propriu – zise, implicarea personalului medical în campania de vaccinare și comunicare aferente, recomandările concrete pentru comunicarea dintre personalul medical și pacienți referitor la campania de vaccinare împotriva COVID-19, precum și toate informațiile medicale și științifice disponibile în momentul de față.

,,Criza sanitară provocată de noul coronavirus reprezintă un eveniment fără precedent. Dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19 reprezintă cea mai bună veste și totodată cea mai rapidă cale de a încheia această pandemie. România a întreprins în ultimele luni toate demersurile astfel încât această campanie de vaccinare împotriva COVID-19 să se desfășoare transparent, în condiții de maximă siguranță și implicând toți actorii relevanți în procesul decizional. Strategia Națională de Vaccinare prezintă în detaliu toate aspectele vaccinării. Personalul medical, în definiția cea mai largă, reprezintă nu numai elementul central al campaniei de vaccinare ci și elementul cheie în campania de comunicare aferentă vaccinării. Considerăm că este esențial ca personalul medical să primească în cel mai scurt timp toate informațiile disponibile cu privire la procesul de vaccinare pentru o comunicare eficientă cu pacienții”, a transmis Col. Șef de Lucrări Dr. Valeriu Gheorghiță, Președinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE