Home / Business / Azomureș investește într-o centrală electrică nouă

Azomureș investește într-o centrală electrică nouă

Distribuie

Biroul de presă al companiei Azomureș a transmis marți, 22 decembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că reprezentanții companiei Azomureș au semnat cu E.ON Energie România un contract pentru predarea la cheie a unei centrale electrice noi, care va folosi ca materie primă aburul rezidual generat de activitatea combinatului.

Centrala va genera 5% din consumul anual de energie electrică al platformei industriale, scăzând costurile cu energie ale Azomureș cu 4%. De asemenea, centrala va avea în configurația tehnică un generator și o turbină în condensație totală pe abur de joasă presiune, produsă de M + M Turbinen – Technik GmbH, de înaltă eficiență și performanță, adaptată cerințelor individuale ale Azomureș.

„Continuăm să investim în tehnologii moderne pentru a pregăti platforma pentru un viitor sustenabil. Am ales să folosim resursele interne de abur rezidual, iar tehnologia propusă de partenerii noștri s-a pliat excelent pe proiectul nostru. Odată cu implementarea proiectului vom reuși să ne apropiem și mai mult de țintele programului Green Deal al Comisiei Europene. Azomureș are un plan ambițios de dezvoltare pe termen lung și rămâne unul dintre pilonii industriei românești”, a declarat Harri Kiiski, directorul general al Azomureș. 

Centrala va avea o putere de 2,65MW și va acoperi între 5% și 6% din necesarul de electricitate al combinatului, putând alimenta cu energie peste 4.600 de familii zilnic – informație cu caracter comparativ. Printre avantajele tehnologiei turbinelor cu abur trebuie menționate durata de viață foarte mare, siguranța în exploatare, deoarece este o tehnologie ajunsă la maturitate, dar și posibilitatea de a funcționa cu orice tip de combustibil.

,,Proiectul realizat împreună cu Azomureș reprezintă o soluție personalizată de energie, economică, fiabilă și neutră din punctul de vedere al emisiilor de CO2 generate de producerea energiei electrice în modul clasic. Este o consolidare firească a relațiilor comerciale prin care demonstrăm angajamentul E.ON de a fi un partener al industriei românești pentru soluții tehnologice avansate, pentru reducerea emisiilor de carbon și eficiență energetică”, a declarat Cătălin Iordache, director general E.ON Energie România.

Proiectul va demara în primăvara anului 2021, iar termenul estimat pentru punerea în funcțiune a noii centrale este în prima parte a anului 2022.

Andreea ȚIȚIU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Controversă a profesorilor catolici: „Avem sau nu liber de Paște?”. Ligia Deca: „Școala nu vă poate limita acest drept”

Distribuie Ministrul Educației din România, Ligia Deca, a efectuat joi, 28 martie, o vizită de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.