Mureșean cercetat pentru operațiuni cu articole pirotehnice fără drept Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 170 Vizualizări

Mureșean cercetat pentru operațiuni cu articole pirotehnice fără drept

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au transmis marți, 22 decembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că la data de 21 decembrie, polițiștii Serviciului arme, explozivi și substanțe periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au efectuat două percheziții domiciliare, în județul Mureș, la locuința unui bărbat, în vârstă de 37 de ani, bănuit de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

,,Din cercetări, a reieșit faptul că cel în cauză ar fi achiziționat articole pirotehnice interzise la deținere, în scopul recomercializării acestora. În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate, 25 de articole pirotehnice din categoria F3, în valoare de 700 de lei”, a trasmis Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE