Raport ”Școli Curate”: Interpretări greșite în acordarea burselor pentru elevii din Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 837 Vizualizări

Raport ”Școli Curate”: Interpretări greșite în acordarea burselor pentru elevii din Mureș

În cadrul celei de-a doua ediții a proiectului ,,Școli Curate”, reprezentanții Societății Academice din România au întocmit un raport alternativ privind starea educației în județul Mureș, în anul școlar 2019 – 2020.

Cei 4 indicatori cheie care au fost urmăriți în cadrul proiectului și a căror rezultate se regăsesc în raport reprezintă acordarea burselor școlare, bunuri și servicii, investiții și situația cabinetelor medicale școlare, precum și finanțarea educației la nivelul județului Mureș.

Solicitările de participare la proiect au fost trimise tuturor școlilor din județul Mureș, prin intermediul platformei ,,Ia statul la întrebări”, administrată de către Societatea Academică din România, iar procesul de colectare al datelor a fost prelungit până la începutul lunii iunie 2020.

La nivelul județului Mureș au fost trimise cereri la cele 102 unități școlare, primindu-se răspuns de la 100 de unități, reprezentând un procent de 98%, iar instituțiile de învățămând care au refuzat să răspundă solicitărilor transmise sunt reprezentate de școlile din comunele Albești și Bălăușeri.

În al doilea articol al seriei, avem în vedere interpretări greșite în ceea ce privește acordarea burselor, precum premii în loc de burse, indicarea HCL – hotărâre de consiliu local, de buget în loc de HCL pe burse, titulaturi greșite ale burselor acordare, înregistrând un procent de 28,43%. În cazul a 29 de administrații publice locale, acestea au comunicat că nu există HCL, însă, au trimis sumele alocate pe anul 2019 și pe 2020.

,,La prima abordare a răspunsurilor, majoritatea conțineau un răspuns afirmativ la  existența unei HCL în vigoare, însă după o verificare mai atentă, fie aceasta era din alt an (ex: 2016, 2013), fie era o HCL de aprobarea a bugetului și nu una de aprobare a cuantumului  și numărului burselor, demonstrând lipsa informațiilor actualizate legate de acest subiect. Un exemplu este comuna Viișoara, care ne-a comunicat lipsa unei HCL, justificând ,,întrucât stabilirea cuantumului și numărul burselor școlare a fost aprobat de consiliul de administrație al școlii, o dovadă a confuziei între burse și premierea elevilor. Aceeași situație  o regăsim în comuna Șăulia prin răspunsul la întrebarea legată de existența unei HCL, care ne-a comunicat: ,,nu avem adoptată o hotărâre pentru că Școala Gimnazială Șăulia nu a cerut sume cu această destinație, repetându-se același tip de confuzie. Este menționabil faptul că ambele răspunsuri au fost transcrise exact ca în documentele primite de noi”, se menționează în raport.

O altă confuzie legată de burse este cea în care bursele de merit sunt intitulate ,,burse pentru olimpici”, situație întâlnită în Sângeorgiu de Pădure, acest lucru fiind o greșeală, întrucât se ajunge ca bursele de perfomanță să fie privite ca un trofeu la care trebuie să aibă acces doar o categorie limitată și de ordinul excepțiilor, și nu un drept de care beneficiază o parte majoritară dintre elevi.

Dintre cele 102 UAT-uri, doar 4 acordă toate tipurile de burse școlare, reprezentând un procent de 3,92% din total.

Direcții de abordare a burselor elevilor

După cum s-a mai spus, rolul burselor este de a încuraja performanțele elevilor, precum și de a sprijini elevii aflați în situații de risc, însă, după cum s-a observat, în unele comunități cuantumul burselor sociale este atât de mic încât nu putem spune că produc o schimbare reală sau că aduc un beneficiu, iar din acest motiv, se produce o rocadă între definiția celor două categorii de burse.

,,Bursele de performanță se transformă, în fapt, în burse sociale pentru elevii aflați  în categorii de risc. Alături de acestea, de multe ori, presiunea elevilor din situații  defavorizate devine dublă: aceștia se vor lupta să obțină burse de performanță care au un cuantum mai mare încercând, practic, să beneficieze de o sumă necesară  situației lor, dar care nu își mai îndeplinește scopul care ar trebui să fie cu rol motivant și de recunoaștere a valorii personale, totodată luptându-se cu propriile probleme și  provocări pe care le întâmpină în mediul de proveniență. Bursele de performanță devin un ajutor obținut cu efortul dublu depus de către  elev, cu durerea în cazul în care această bursă nu este obținută, cu descurajarea față de  performanță și nu un drept. Performanța nu mai reprezintă în acest caz o dorință personală, ci o necesitate. Acest aspect ar putea explica situațiile elevilor excepție, care deși se află într-o categorie de  risc, au rezultate foarte bune la învățătură”, mai informează sursa citată.

Această situație ar putea fi evitată dacă bursele elevilor ar deveni o prioritate și s-ar majora cuantumurile burselor sociale, precum și dacă se va stabili un cuantum minim național, suportat de stat, iar acolo unde există resurse și necesitate, să existe suplimentări mai mari la nivel local.

În județul Mureș, nu există un echilibru  între bursele stimulante pentru rezultatele bune obținute și a celor de sprijin, nu există nici un plan de îmbunătățire a situației, întrucât bursele nu au reprezentat o prioritate în ultimii ani.

În tabelul de mai jos se regăsește lista UAT-urilor care au alocat un buget pentru bursele elevilor în anul 2019 și în anul 2020, și puteți observa cuantumul fiecărui tip de bursă, precum și dacă acestea au ajuns cu adevărat la elevi sau nu.

Pe de altă parte, următoarele localități mureșene nu au adoptat HCL și nici nu au alocat fonduri pentru bursele elevilor în 2019 și 2020: Acățari, Albești, Aluniș, Apold, Ațintiș. Băla, Bălăușeri, Beica de Jos, Bereni, Bogata, Brâncovenești, Ceuașu de Câmpie, Chețani, Chibed, Chiheru de Jos, Coroisânmărtin, Corunca, Cozma, Cristești, Crăiești, Cuci, Daneș, Fărăgău, Gheorghe Doja, Gornești, Grebenișu de Câmpie, Gurghiu, Gălești, Hodoșa, Iclănzel, Ideciu de Jos, Livezeni, Lunca, Măgherani, Nadeș, Neaua, Pănet, Păsăreni, Petelea, Râciu, Sângeorgiu de Pădure, Sânpetru de Câmpie, Sărățeni, Saschiz, Șăulia, Șincai, Sânger, Sânpaul, Solovăstru, Suplac, Tăureni, Valea Largă, Vărgata, Vețca, Vânători, Voivodeni, Zagăr și Zau de Câmpie.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE