Raport ”Școli Curate”: Situație deplorabilă a cabinetelor medicale școlare din Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 204 Vizualizări

Raport ”Școli Curate”: Situație deplorabilă a cabinetelor medicale școlare din Mureș

În cadrul celei de-a doua ediții a proiectului ,,Școli Curate”, reprezentanții Societății Academice din România au întocmit un raport alternativ privind starea educației în județul Mureș, în anul școlar 2019 – 2020.

Cei 4 indicatori cheie care au fost urmăriți în cadrul proiectului și a căror rezultate se regăsesc în raport reprezintă acordarea burselor școlare, bunuri și servicii, investiții și situația cabinetelor medicale școlare, precum și finanțarea educației la nivelul județului Mureș.

Solicitările de participare la proiect au fost trimise tuturor școlilor din județul Mureș, prin intermediul platformei ,,Ia statul la întrebări”, administrată de către Societatea Academică din România, iar procesul de colectare al datelor a fost prelungit până la începutul lunii iunie 2020.

La nivelul județului Mureș au fost trimise cereri la cele 102 unități școlare, primindu-se răspuns de la 100 de unități, reprezentând un procent de 98%, iar instituțiile de învățămând care au refuzat să răspundă solicitărilor transmise sunt reprezentate de școlile din comunele Albești și Bălăușeri.

A cincea parte a seriei se axează pe situația cabinetelor medicale școlare din instituțiile de învățământ din județul Mureș.

,,Un cabinet medical școlar bun, pe lângă că poate preveni situații dramatice prin  implicarea unui personal calificat într-un accident, într-o situație de urgență, în  ajutorarea unui elev deja diagnosticat cu o problemă de sănătate care poate trece printr o criză sau oricare alt tip de situație, poate fi un prim punct din care protejăm un întreg  colectiv, prin identificarea din școală a unui posibil elev afectat încă de la primele  simptome a oricărei patologii transmisibile. Se evită, astfel, agravarea unei situații care  poate fi prevenită prin simpla atenție asupra acestui important loc dintr-o unitate de  învățământ”, se menționează în raport.

Un cabinet medical școlar ar trebui să fie echipat inclusiv cu un defibrilator și cu personal calificat care deține cunoștințe legate de resuscitare, întrucât există din ce în ce mai mulți elevi care suferă de boli cardiovasculare, iar în acest caz, acționând cu un defibrilator în primele 5 minute de stop cardiac, crește rata de supraviețuire cu mai mult de 70%.

Situația finanțării cabinetelor școlare

La nivelul județului Mureș există 103 cabinete medicale școlare, 17 cabinete medicale dentare școlare, având 112 cabinete cu program normal de funcționare, lucru care însă nu a fost verificat sau confirmat. Cele mai multe cabinete se află în mediul urban, situația în mediul rural fiind critică. În anul 2019, finanțarea a fost de 669.167 lei alocați, iar în 2020 au fost alocați 947.874 lei. Doar 6 unități administrativ-teritoriale – UAT-uri – au alocat fonduri pentru buna funcționare a cabinetului în anul 2019, reprezentând 5,88%,  iar în anul 2020 au fost 7 UAT-uri – 6,86%.

Această infrastructură deficitară nu este un mediu potrivit educației pentru un elev cu o problemă medicală specială, deoarece în caz de nevoie acesta se află într-un mediu public complet expus. Însă nu doar elevii pot suferi de probleme medicale, ci și angajații.

Așadar, cabinetele medicale sunt dotate impropriu, cu spații lipsite de sterilitate, iar în cazul unei situații de urgență, cu un loc total nepotrivit pentru o intervenție salvatoare majoritar.

,,O abordare care ar trebui să fie existentă este cea preventivă, nu cea bazată pe salvarea a ceea ce mai e salvabil în cazul unei situații de criză. O abordare axată pe planificarea evitării situațiilor de criză, mai mult decât pe educarea reacțiilor în fața acestora, luând în considerare experiența dobândită în urma anului 2020 în care ne-am confruntat cu o pandemie”, se concluzionează în raport.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE