Home / Business / Mii de locuri de muncă pentru mureșeni

Mii de locuri de muncă pentru mureșeni

În primele 11 luni ale anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mureș au fost încadrate în muncă 3.937 de persoane, dintre care 2.075 de femei.

”Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1.716 au peste 45 de ani, 625 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 508 au între 25 și 35 de ani, iar 1.088 sunt tineri sub 25 de ani (1.042 de tineri NEET). În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2.032 provin din mediul urban, iar 1.905 de persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (1.398), urmate de cele cu studii profesionale  (989), studii gimnaziale (667). Numărul celor cu studii universitare este de 502, al celor cu studii primare este de 241, iar cei cu studii postliceale sunt în număr de 140. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM MUREŞ , 1.746 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, conducerea AJOFM Mureș.

Conform aceleiași surse, în primele 11 luni ale anului 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1.2421  persoane.

”Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș , puteți accesa www.anofm.ro”, se mai arată în comunicat.

(Redacția)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

La Mulți Ani, Dorina Matiș!

Redacția și administrația cotidianului Zi de Zi o felicită pe jurnalista Dorina Matiș, corespondent al …