Home / Cultură / Cornel Sigmirean, interviu despre noul volum -“Elită și națiune. Fundația „Gojdu” (1871-2008)

Cornel Sigmirean, interviu despre noul volum -“Elită și națiune. Fundația „Gojdu” (1871-2008)

Un dosar al istoriei-Fundația „Gojdu”, în cartea Elită și națiune. Fundația „Gojdu” (1871-2008)”, autori Cornel Sigmirean, Aurel Pavel.

O carte mult așteptată. “Elită și națiune. Fundația „Gojdu” (1871-2008), avându-i ca autori pe reputatul istoric prof. univ. dr. Cornel Sigmirean și pe Aurel Pavel, mai adaugă o serie de lămuriri în paginile sale privind destinul unui patrimoniu imobil și mobil uriaș. Mai multe detalii aflați în interviul acordat Zi de Zi de către prof. univ. dr. Cornel Sigmirean.

Aurelian Grama: Într-o prezentare pe Facebook a cărții Elită și națiune. Fundația„Gojdu” (1871-2008), istoricul clujean Mircea Gheorghe Abrudan vorbea despre „o carte mult așteptată”.

Cornel Sigmirean: Aprecierea este onorantă pentru noi, cu toate că despre  Fundația „Gojdu” în ultimii 25 de ani au scris numeroși istorici, ziariști, juriști, diplomați, s-au editat studii monografice dedicate vieții avocatului Emanuil Gojdu și operei sale de mecenat. În anul 2001 am publicat, la Editura Universității „Petru Maior”, volumul Fundația „Gojdu” 1871-2001, în care am prezentat pentru prima dată lista bursierilor, iar în 2003 volumul colectiv Emanuil Gojdu. Bicentenar, editat la Editura Academiei Române. În noua carte, Elită și națiune. Fundația „Gojdu”(1871-2008), am acordat mai mult spațiu prezentării contextului cultural și politic din Austro-Ungaria care a dus la crearea Fundației, dar, în primul rând, am reconstituit întreg „dosarul Gojdu”, punând în evidență demersurile guvernelor de la București, atât din perioada 1920-1940, cât și din anii 1998-2008, pentru recuperarea proprietăților Fundației, eșecurile diplomației românești în „administrarea” dosarului, foarte complex, în relațiile politice dintre România și Ungaria.

Aurelian Grama: Concret, cum s-a născut Fundația „Gojdu”?

Cornel Sigmirean: Fundația fost creată de marele mecena Emanuil Gojdu, avocat, din Oradea, fiu al negustorului Atanasie Popovici-Gojdu şi al Anei, născută Poynar. Tatăl său era aromân, originar din oraşul Moscopole, din Albania de astăzi. După studii de drept la Oradea, E. Gojdu a continuat pregătirea juridică la Bratislava și Pesta. În capitala Ungariei a cunoscut gloria ca avocat. A fost  primul jurist care a înlocuit limba latină cu limba maghiară în intentarea acţiunilor judecătoreşti din Pesta şi Buda, asigurându-şi prin aceasta un loc aparte în istoria justiţiei din Ungaria. Avocat cu renume în societatea budapestană, om cu avere, Gojdu s-a dovedit încă de tânăr un important susţinător al culturii româneşti. Prin Testamentul întocmit la 4 noiembrie 1869 a hotărât ca cea mai mare parte averii sale să se capitalizeze, pentru a crea un fond din care să se acorde burse pentru elevii din gimnazii, școli comerciale și militare și pentru studii universitare, inclusiv doctorale. Prin buna administrare a fondurilor, averea Fundației a crescut de la 200.000 de florini în 1870, la peste 10.000.000 coroane în anul 1919, (1 florin echivala cu 2 coroane). La începutul secolului al XX-lea, Fundația a construit șapte imobile pe intravilanul dintre străzile Király şi Dob, astăzi „Curtea Gojdu sau „Pasajul Gojdu”. Dintre cele șapte imobile, patru sunt construcţii cu trei etaje şi trei cu două etaje. Construirea ansamblului de imobile a costat Fundaţia “Gojdu” suma de 977.277,20 coroane.

Aurelian Grama: Dar cea mai importantă investiție a Fundației o reprezintă miile de burse acordate.

Cornel Sigmirean: Între anii 1871-1919, Fundația „Gojdu” a contribuit prin burse la școlarizarea a peste 1.600 de români la școlile și universitățile din Europa. Printre bursieri s-au numărat mitropolitul Vasile Mangra, filosoful și omul politic Aurel C. Popovici, savantul Victor Babeș, filologul Sextil Pușcariu, istoricii Constantin Daicoviciu, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, poetul Octavian Goga, omul politic Petru Groza, marele inventator din domeniul aviației Traian Vuia, teologul Dumitru Stăniloaie. Din cei 1.600 de bursieri, 19 au devenit membri ai Academiei Române, 39 au fost profesori universitari, 21  senatori, 40 deputați, 24 prefecți, 22 primari, numeroși miniștri, secretari de stat, diplomați ș.a.

Aurelian Grama: Fundația „Gojdu” va deschide unul din cele mai lungi subiecte diplomatice dintre Ungaria și România.

Cornel Sigmirean:  În 1920 guvernul de la Budapesta a blocat accesul Fundației de la Sibiu la fondurile din Ungaria, care constau din acţiuni depuse la banca budapestană Pesti Hazai Első Takárekpenztár și averea imobiliară a Fundaţiei „Gojdu”. De asemenea, guvernul ungar a avut în vedere împărțirea averii Fundaţiei între supuşii statelor succesorale ale Ungariei, care aveau români ortodocşi pe teritoriul lor. Hotărârea guvernului încălca atât art. 249 al Tratatului de la Trianon, cât şi dispoziţiile testamentare ale lui Gojdu, în sensul că Fundaţia cu averea sa formează un tot unitar, care aparţine Bisericii Ortodoxe Române.

Cu toate rezervele formulate de membrii Reprezentanţei „Gojdu” faţa de soluţia propusă de guvernul maghiar, la16 aprilie 1924 s-a semnat Acordul între Ungaria şi România cu privire la reglementarea afacerilor interesând Fundaţia Gozsdu. Potrivit Art. 1 din Acord, guvernul României urma să invite reprezentanţii şi experţii Regatului Ungariei, Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor şi ai Republicii Cehoslovace – în caz că aceasta din urmă ar fi fost interesată – să participe la Sibiu, la convorbiri pentru definitivarea afacerilor ce ţineau de Fundaţia „Gojdu”. Dar, întâlnirea experților nu a avut loc, guvernul de la Budapesta aplicând tactica tergiversărilor.

Aurelian Grama: Și totuși, între România și Ungaria s-a ajuns la semnarea unui acord privind Fundația „Gojdu”.

Cornel Sigmirean: La 28 aprilie 1930, la Paris, s-a semnat un nou Acord între România şi Ungaria, referitor la Fundaţia „Gojdu”. Guvernul român a fost reprezentat de Nicolae Titulescu, iar guvernul maghiar de baronul Korányi.

Prin acest nou acord, guvernul maghiar se angaja să înceapă negocieri directe cu guvernul român, cel mai târziu în timp de o lună de la punerea lui în vigoare. În cazul că negocierile nu ar ajunge, în termen de şase luni la o înțelegere definitivă, fiecare din cele două guverne va avea dreptul de a se adresa, prin cerere, Curţii Permanente de Justiţie de la Haga, aceasta urmând să stabilească sub formă de regulament definitiv afacerile ce interesau Fundaţia „Gojdu”. A intervenit, din nou, tactica tergiversărilor. Pe parcursul derulării tratativelor, delegaţia maghiară a revendicat pentru etnicii maghiari din Transilvania, drept condiție a rezolvării problemei „Gojdu”, Orfelinatul Terezian din Sibiu, Sanatoriul Elisabeta din Cluj şi Fondul de Învăţământ din Trei Scaune. Solicitările au fost soluționate de către guvernul român.

După multe tratative, la 27 octombrie 1937 s-a încheiat Acordul definitiv dintre România și Ungaria privind Fundația „Gojdu”, fiind semnat de Ion I. Lapedatu, din partea delegaţiei române, şi de Aurel Egry, din partea delegaţiei maghiare. Potrivit articolului I, statul maghiar se obliga ca în termen de treizeci de zile de la intrarea în vigoare a acordului să pună la dispoziţia Fundaţiei „Gojdu” întreg patrimoniul ce îl deţinea pe teritoriul Ungariei, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente.

Acordul din 27 octombrie 1937 a fost ratificat de statul român prin Decretul Nr. 735 din mai 1938, publicat în Monitorul Oficial Nr. 108, din 13 mai 1938.

După mai multe intervenții diplomatice, Camera Inferioară a Parlamentului maghiar a ratificat Acordul din 27 octombrie 1937 la 14 februarie 1940, iar Camera Superioară la 4 aprilie 1940, prin Art. de lege XXI/1940. Astfel, statul maghiar a recunoscut ca proprietate a Fundaţiei “Gojdu” de la Sibiu averea aflată la Budapesta. La 20 iunie s-a procedat la schimbul instrumentelor de ratificare a acordului româno-ungar. Acordul, conform art. 5, intra în vigoare la 15 zile de la schimbul actelor de ratificare, deci, la 6 iulie 1940. Însă, relațiile dintre România și Ungaria rezultate în urma arbitrajului de la Viena și începerea celui de al Doilea Război Mondial au făcut Acordul inoperant.

Aurelian Grama: Războiul s-a încheiat în 1945, iar acordurile internaționale au rămas în vigoare.

Cornel Sigmirean: Din păcate, România nu s-a dovedit capabilă să impună la Conferința de pace aplicarea hotărârilor din Acord. În 1952, în Ungaria se publica Decretul-Lege Nr. 4/1952, prin care se hotăra ca toate casele care au mai mult de șase camere să fie naţionalizate, cu excepţia caselor care sunt proprietatea unui stat străin.  Pe Tabloul proprietăților naţionalizate, Sfatul Popular al oraşului Budapesta a nominalizat şi Casele „Gojdu”, care erau proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1953, la recomandarea Uniunii Sovietice, „statele frăţeşti”, respectiv România şi Ungaria, au renunţat reciproc la orice pretenţii de despăgubiri. Regimul comunist a rezolvat, într-un mod cu totul original, istoria Fundaţiei „Gojdu”.

Aurelian Grama: După aproape 50 de ani de regim comunist, Fundația „Gojdu” a revenit pe agenda relațiilor româno-ungare.

Cornel Sigmirean: După șase ani de la căderea comunismului, la 30 septembrie 1996, la Sibiu, înalții ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal și Banat, respectiv mitropolitul Antonie Plămădeală și mitropolitul Nicolae Corneanu, alături de episcopii de Caransebeș, Arad, Cluj și Oradea, și reprezentanți ai mediului academic atașat de viața Bisericii Ortodoxe, au hotărât reluarea activității Fundației „Gojdu”. Începând cu luna septembrie a anului 1998, Fundația „Gojdu” a figurat printre subiectele dezbătute la întâlnirile româno-maghiare de la nivelul ministerelor de externe şi a primilor miniştri dintre cele două ţări. La 24 septembrie 1998, cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Budapesta, secretarul de stat, Mihai Răzvan Ungureanu, a înmânat omologului său, Nemeth Zsolt, secretar de stat politic al Ministerului Afacerilor Externe Ungar, un Aidé-Memoire referitor la recuperarea bunurilor Fundației „Gojdu”.

Aurelian Grama: Demersurile guvernelor de la București au rămas fără rezultate concrete. Care a fost cauza eșecului?

Cornel Sigmirean: Partea maghiară, în mod constant a susținut că pretențiile României privind averea Fundației “Gojdu” nu au fost luate în considerare de Tratatul de Pace de la Paris din 1947 și că problema Fundației a fost reglementată în 1953, când ambele părți au renunțat la orice pretenție de despăgubire. De asemenea, guvernele de la Budapesta au atenționat Bucureștiul că și partea maghiară își rezervă dreptul ca, tot pe baza unor convenții internaționale, să ceară restabilirea dreptului patrimonial asupra unor bunuri care au fost în proprietatea maghiarilor din România.

În timp ce se desfășurau tratativele pe tema Fundației “Gojdu”, Primăria Sectorului VII de la Budapesta, pe teritoriul căreia se aflau imobilele revendicate, le-a vândut unei companii israeliene. Întreg spaţiul, aparţinând Curţii „Gojdu”, întins pe o suprafaţă de 4.880 m2 urma să devină un luxos spaţiu comercial şi cultural, asemănător cu celebrul Covent Garden din Londra. Însă, subiectul „Gojdu” a figurat pe agenda tuturor întâlnirilor diplomatice româno-ungare, atât la nivel de miniștri de externe și experți, cât și la nivel prim-miniștri și președinți de stat. Aflată în impas, partea română a propus să se creeze o Fundație Publică Româno-Ungară „Emanuil Gojdu”, finanțată de cele două guverne, de la Budapesta și București. Propunerea nu excludea dreptul guvernului român de a continua demersurile pentru redobândirea bunurilor Fundației „Gojdu”.

Aurelian Grama: Ce s-a întâmplat cu proiectul noii fundații? 

Cornel Sigmirean: În septembrie 2003 a avut loc vizita președintelui Ion Iliescu și a ministrului român de externe, Mircea Geoană, la Budapesta, prilej cu care au salutat înființarea unei noi Fundații „Gojdu”, subliniind „disponibilitatea guvernului român de a contribui, de o manieră paritară, la finanțarea funcționării ei”. Președintele Ion Iliescu a vizitat clădirile care au aparținut Fundației „Gojdu” și și-a exprimat dorința ca viitoarea fundație româno-ungară să funcționeze în imobilele „Gojdu”, propunere neagreată de partea maghiară. Președintele Ungariei, Ferenc Mádl, a oferit un alt spațiu. Ungaria, consecventă atitudinii sale față de revendicarea Fundației „Gojdu” de la Sibiu, era dispusă să negocieze situația juridică a patrimoniului „Gojdu” doar în condițiile revizuirii întregului tratat din 1953.

Aurelian Grama: În 2005, la București, a avut loc un eveniment istoric, ședința comună a celor două guverne, român și ungar, care, din câte știm, a inclus pe agenda diplomatică și problema Fundației „Gojdu”.

Cornel Sigmirean: Da. Dar nu a Fundației „Gojdu”, ci a Fundației Publice Româno-Maghiare „Gojdu”. La București, în urma alegerilor din 2004, s-a format o nouă majoritate parlamentară, din care a rezultat guvernul Tăriceanu. Proiectul guvernului Năstase privind crearea Fundației Publice Româno-Maghiare a fost transferat noului guvern condus de Călin Popescu Tăriceanu. La 20 octombrie, la București, a avut loc ședința comună de guvern a celor două state. Premierul României, Călin Popescu Tăriceanu, mărturisea cu acea ocazie că: Sunt onorat că Guvernul României găzduiește o premieră istorică, atât în relațiile bilaterale, cât și în regiune.  Gyurcsányi Ferenc, premierul Ungariei, declara că se bucură foarte mult că România se află la un pas de integrare în UE, deoarece în cadrul european comun, o serie din durerile noastre o să dispară. În cadrul întâlnirii s-au aprobat 11 proiecte comune. Printre proiecte a figurat și înființarea Fundației Româno-Ungare „Gojdu”, cu sediul în Curțile „Gojdu”, a unui Muzeu Memorial „Gojdu” și a Librăriei Gojdu”, toate cu sediul la Budapesta, și a Institutului Româno-Ungar de Parteneriat Strategic „Gojdu”. Noua Fundație „Gojdu” urma să acorde burse studenților și elevilor merituoși români și maghiari. După întâlnirea din octombrie, guvernul României a emis Ordonanța de Urgență Nr. 183 din 14 decembrie 2005 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind înființarea Fundației Publice Româno-Ungare „Gojdu”. Transmisă la Parlament, Ordonanța a fost votată de Camera Deputaților la 30 martie 2006. În schimb, după mai multe amânări, în ședința din 19 martie 2008, Senatul a votat Legea Nr. 38 din 19 martie privind respingerea Ordonanței de Urgență Nr. 183 din 14 decembrie 2005 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind înființarea Fundației Publice Româno-Ungare „Gojdu”.

Se încheia un capitol din istoria recuperării proprietăților Fundației „Gojdu” și a relațiilor internaționale româno-maghiare, cu mențiunea că, potrivit declarațiilor oficiale, pe agenda întâlnirilor nu s-a pus în mod documentat problema bunurilor mobile.

Aurelian Grama: Fundația „Gojdu” a reprezentat unul dintre cele mai mediatizate subiecte diplomatice din ultimii ani. Care este opinia istoricului Cornel Sigmirean în legătură cu acest subiect?

Cornel Sigmirean: În perioada interbelică, diplomația română s-a dovedit timidă în aplicarea mecanismelor internaționale prin care statul ungar putea fi constrâns să respecte tratatele de pace, mai ales în primul deceniu interbelic, în anii ’30 politica revizionistă complicând situația statului român. Din păcate, după 1989 memoria istorică a instituțiilor îndreptățite să revendice aplicarea proprietăților „Gojdu” s-a activat prea târziu, după semnarea tratatului din 1996 cu Ungaria. Ezitările României în plan extern, conservatorismul politic al partidelor care au guvernat țara în perioada postcomunistă, dificultățile trecerii la o economie liberală, au afectat poziția României în plan extern, fapt reflectat și în procesul de aderare la NATO și UE. Ungaria, în schimb, s-a dovedit mult mai receptivă la schimbările intervenite pe plan extern după căderea comunismului în Europa de Est, fapt ce i-a creat o situație mult mai confortabilă în relațiile internaționale. Prin urmare, a putut să trateze cu detașare cererile guvernelor de la București de aplicare a Acordului din 1937 privind Fundația „Gojdu”, recurgând la tactica tergiversărilor.

Se impune mențiunea că prin Acordul din 2005 statul român nu a renunțat la proprietățile Fundației „Gojdu”, pentru că ele atunci nu aparțineau statului român. Mult invocatul acord încheiat la 20 octombrie 2005 nu înlătura dreptul Fundației „Gojdu” de la Sibiu de a revendica bunurile mobile şi imobile ale Fundației în justiție, cu luarea în considerare a șanselor pe care acest demers le poate avea. Dar, crearea Fundației Publice Româno-Maghiare „Emanuil Gojdu” reprezenta o șansă pentru recuperarea simbolică a moștenirii Gojdu, pentru dezvoltarea unor instituții românești în capitala Ungariei și, în primul rând, posibilitatea acordării de burse tinerilor care doreau să studieze la universitățile din Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Verificări la centrele de vaccinare din Târgu Mureș

Reprezentanții Primăriei municipiului Târgu Mureș au transmis prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, …