Percheziții la persoane care comercializau articole pirotehnice ilegal Justitie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 306 Vizualizări

Percheziții la persoane care comercializau articole pirotehnice ilegal

Aproape 400 kg de materiale pirotehnice, în valoare de peste 40.000 de lei, deţinute fără drept, au fost ridicate de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în urma a 13 percheziții domiciliare, efectuate în județul Mureș, în cursul zilei de ieri.

La data de 29 decembrie a.c, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Sighișoara și Reghin au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, la locuințele mai multor persoane.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unor dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, 52.129 de bucăți de articole pirotehnice, din categoriile F1-F4 și P2, în greutate totală de 399 kg, în valoare de aproximativ 40.170 de lei.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, sub coordonarea unităților de parchet competente.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul polițiilor municipale Sighișoara și Reghin, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști criminaliști.

Percheziții în această dimineață

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș pun în aplicare 49 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, la locuințele mai multor persoane care fac obiectul cercetării în cadrul unor dosare penale ce vizează operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

La data de 30 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurilor din cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Târgu Mureș, Târnăveni și Luduș, efectuează 49 de percheziții domiciliare, în județul Mureș, la locuințele mai multor persoane, bănuite de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada octombrie- decembrie a.c, persoanele bănuite ar fi achiziționat din mediul online, articole pirotehnice, interzise la deținere, în scopul recomercializării acestora sau pentru uzul propriu, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

La activități participă și polițiști din cadrul inspectoratului, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiști criminaliști, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș.

Reamintim că la nivel național, Poliția Română desfășoară în această perioadă acțiunea „Foc de Artificii 2020/2021”, pentru prevenirea oricăror evenimente negative, generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE