De ce vaccinarea oferă o mai bună imunizare decât infecția COVID-19 Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2522 Vizualizări

De ce vaccinarea oferă o mai bună imunizare decât infecția COVID-19

La nivelul județului Mureș a început campania de vaccinare cu vaccinul Comirnaty, produs de Pfizer-BioNTech, oferind o imunitate de cel puțin 95%. În schimb, imunitatea după boală este redusă sau chiar inexistentă a explicat Prof. Dr. Anca Georgescu, șeful Clinicii Boli Infecțioase I din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș.

”Acest virus se comportă ciudat în sensul că imunitatea după boală este redusă și practic foarte multe persoane care dezvoltă forme ușoare sau asimptomatice de boală nu rămân cu niciun fel de imunitate. În schimb, dovezile medicale sunt foarte ferme, după vaccinare imunitatea este de cel puțin 95%. Ce ne dorim în următorul an este să controlăm această pandemie și acest lucru se face atât prin tehnici diagnostice pe care le avem, din fericire, tratament care este bun dar are limite în continuare, dar sfatul cel mai importat în controlul pandemiei este imunizarea activă, vaccinarea colectivă. Este singura care va fi în măsură să ne aducă la o protecție în masă de 60-70% și, din păcate, simpla trecere prin boală nu ne poate duce acolo. Avem această particularitate de a ne întâlni cu un virus imunogen”, a declarat joi, 31 decembrie, Prof. Dr. Anca Georgescu.

Potrivit studiilor de fază III imunizarea este de 95% post vaccin, ceea ce boala nu reușește să o facă, în schimb nu se cunoaște exact perioada în care o persoană este imună, dezvoltă anticorpi de la momentul vaccinării.

”Studiile de fază trei au venit să certifice tocmai o imunizare de 95% post vaccin ceea ce virusul, boala nu reușește să facă. Este un paradox. Perioada (în care o persoană are imunitate – n.r.)  nu se cunoaște încă pentru că nu avem istoricul de vaccinare și nici istoricul de boală suficient ca să ne permită această estimare. Sigur că studii următoare ne vor aduce aproape de această estimare. O persoană vaccinată, care chiar dacă pierde în timp din titrul de anticorpi rămâne cu o memorie bazată pe alte mecanisme ale imunității, care o va ajuta să dezvolte foarte repede anticorpi în cazul întâlnirii cu un virus când imunitatea scade”, a mai spus medicul infecționist.

Aceasta sfătuiește populația să se vaccineze, fiind singurul antidot, deocamdată, în vederea prevenirii COVID-19.

”Am un mesaj foarte puternic pro vaccinare, atât în scopul unei protecții personale cât și în scopul protecției familiilor lor, este și un act de responsabilitate civică vis a vis de comunitate. Sunt optimistă și sigură că acest progres medical fantastic, acest vaccin cu o tehnică de vârf, care limitează enorm riscurile unor reacții adverse ale vaccinului, va fi metoda salvatoare. Mesajul meu este ferm pro vaccinare”, a adăugat Prof. Dr. Anca Georgescu, care a fost prezentă astăzi pentru a-și susține colegii care au început să fie vaccinați, urmând ca zilele următoare să beneficieze și ea de vaccinare.

Cum funcționează vaccinul Comirnaty, dezvoltat de Pfizer-BioNTech?

Potrivit prospectului ”ARN-ul mesager cu nucleozide modificate din compoziția Comirnaty este înglobat în nanoparticule lipidice, care permit eliberarea ARN-ului nereplicant în celulele gazdă, pentru a direcționa expresia tranzitorie a antigenului S SARS-CoV-2. ARNm transmite codurile pentru toată lungimea antigenului S ancorat de membrană, cu mutații în două puncte la nivelul helixului central. Mutația acestor doi aminoacizi în prolină blochează antigenul S într-o conformație prefuziune preferată antigenic. Vaccinul determină atât răspunsuri ale anticorpilor neutralizanți, cât și răspunsuri imunitare celulare față de antigenul S (spike), care pot contribui la protecția împotriva COVID-19”.

Vaccinul este recomandat persoanelor cu vârsta de 16 ani și peste.

Arina TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE