Home / Cultură / Recipient metalic pentru obținerea cleiului folosit de meșterii tâmplari din Sighișoara

Recipient metalic pentru obținerea cleiului folosit de meșterii tâmplari din Sighișoara

Distribuie

Muzeul de Istorie Sighișoara, cu o vechime de peste 120 de ani, deține în colecțiile sale numeroase obiecte valoroase de patrimoniu, unele dintre acestea fiind catalogate în categoria tezaur. În anul 2017 s-a hotărât la nivel instituțional, să fie expuse temporar, în fiecare trimestru și o serie de obiecte care se află în depozitele muzeului. Pentru începutul acestui an, este expus un recipient metalic pentru obținerea cleiului folosit de meșterii tâmplari din Sighișoara. Obiectul poate fi văzut la Muzeul de Istorie de marți până vineri între orele 9:00 – 15:30.

„În evul mediu îmbinarea scândurilor se putea face printr-o îmbinare a canturilor sau printr-o suprapunere parțială. Mai exista o îmbinare prin cep fals, ascuns, unde se recurgea la scobirea în canturile fiecărei scânduri a unor cavități de forma literei U, unde se introduceau stinghii subțiri pe măsura respectivei cavități. Pentru o mai bună prindere se făcea apel la clei, un clei de cazeină obținut din brânză și var sau clei animal.

Pentru prepararea cleiului foloseau o serie de recipiente metalice. În ele erau introduse substanțele și prin arderea la foc se obținea cleiul. Astfel, în colecțiile Muzeului de Istorie Sighișoara avem un recipient cu nr. inv. 827. Acesta este turnat în bronz, de formă cilindrică cu trei piciorușe, din care unul lipsă și o tijă pentru prinderea unui mâner din lemn.

Recipientul are un diametru de 10 cm, o înălțime de 12,5 cm și o lungime de 21 de cm.

Pe exterior are o inscripție adâncită SI * HO*TI*17*27, ceea ce ar însemna SI(MON) HO(MIUS) TI(SCHLER) 1727. Ar fi vorba despre proprietarul recipientului – meșterul tâmplar Simon Homius care a primit acest vas în anul 1727”, afirmă reprezentanții  Muzeul de Istorie Sighișoara.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș

Distribuie Prezentarea Raportului anual al Rectorului Leonard Azamfirei privind starea Universității de Medicină, Farmacie, Științe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.