Home / Agricultura / Se pot depune cererile pentru ajutorul în sectorul creșterii animalelor

Se pot depune cererile pentru ajutorul în sectorul creșterii animalelor

Distribuie

Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că până la data de 29 ianuarie inclusiv, fermierii pot depune cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor aferente serviciilor prestate în luna decembrie și în trimestrul al IV-lea al anului 2020. Cererile se depun la sediile centrelor județene ale agenției sau pot fi trimise prin mijloace electronice.

 Pentru serviciile de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei, cererea de plată trebuie să fie însoțită de următoarele documente: memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare și/sau conservare, aprobat de ANZ; lista activităţilor, inclusiv lucrările și tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la articolul 7 alineatul 2 în luna/ trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ; facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate și cuantumul acestora, precum și perioada facturată; copii certificate conform cu originalul de către solicitant; copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta; documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz și dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

Pentru serviciile de determinare a calității genetice a raselor de animale, cererea de plată, completată de către solicitanții prestatori ai serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale, va fi însoțită de următoarele documente: memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare și/sau conservare, aprobat de ANZ; lista activităţilor, inclusiv lucrările și tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la articolul 7 alineatul 3 în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ; facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate și cuantumul acestora, precum și perioada facturată, copii certificate conform cu originalul de către solicitant; documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat a sumelor corespunzătoare, în funcţie de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat aferent lunii/trimestrului, copii certificate conform cu originalul de către APIA; copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta; documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz, originalul și copii pentru efectuarea conformităţii cu originalul de către APIA și dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

Toate documentele transmise trebuie să poarte sintagma ,,conform cu originalul”, însușite prin semnătura fermierului și vor sta la baza operării și verificării datelor în aplicațile de gestionare a ajutorului de stat, precum și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.

Andreea ȚIȚIU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Mureș: Fermă zootehnică scoasă la licitație pentru 29.800 de euro

Distribuie Societatea Alpinsolv SRL, în calitate de lichidator judiciar al SC Maris Group Construct SRL, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.