„Steaua fără nume“, spectacol online la Teatrul Național Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 432 Vizualizări

„Steaua fără nume“, spectacol online la Teatrul Național

Se spune că totul este posibil atunci când ai un vis şi îţi doreşti cu adevărat să se împlinească. Că îţi e scris în stele (cu sau fără nume) sau că destinul pare a fi guvernat de nişte legi nedesluşite, ceea ce trebuie să ţi se întâmple se va întâmpla. Iar atunci când e vorba de iubire, până şi miracolele par fireşti. 

Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu“ vă invită la o reprezentație online a spectacolului „Steaua fără nume“ de Mihail Sebastian, un spectacol pentru toate vârstele, dar în special pentru cei cărora le place să râdă, să viseze şi să iubească.

Regizorul spectacolului, Erwin Șimșensohn, a fost distins cu Premiul pentru Regie în cadrul Galei Festivalului Comediei Românești festCO 2016, la Bucureşti.

În distribuția spectacolului „Steaua fără nume“ îi regăsim pe actorii: Raluca Aprodu, Mihai Crăciun, Luchian Pantea, Roxana Marian, Costin Gavază, Dan Rădulescu, Laura Mihalache, Alexandru Pavel, Cristian Iorga, Ștefan Mura, Larisa Dobrin, Carmen Ghiurco, Dorothea Moldovan, Alexandra Rus şi Tudor Popa.

Din echipa artistică a spectacolului mai fac parte: Alina Herescu (scenografie), Vlaicu Golcea (muzica), Andreea Radu (versuri), Cristina Iușan (coregrafie) şi Daniel Klinger (light-design).

Spectacolul va fi difuzat online duminică, 24 ianuarie, începând cu ora 19.00.

Biletele pot fi achiziţionate până la ora 18.30 în ziua reprezentaţiei de pe https://www.eventim.ro/ro/bilete/steaua-fara-nume-de-mihail-sebastian-online-teatrul-national-targu-mures-559902/event.html

Preţul unui bilet este de 9 lei.

Fiecare bilet va avea inscripţionat un cod de acces la eveniment. Cu 30 de minute înainte de eveniment veţi primi un e-mail cu link-ul de acces şi codul de acces din nou menţionat. Veţi putea accesa transmisiunea după adăugarea codului respectiv. Spectacolul va fi disponibil pentru vizionare timp de 24 de ore începând cu ora 19.00. Codul de acces asigură o singură vizionare în acest interval.

(Redacția / Foto: Bristena)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE