Conducerea CARP Târgu Mureș anunță: ”S-a făcut dreptate după 12 ani de procese!” Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2778 Vizualizări

Conducerea CARP Târgu Mureș anunță: ”S-a făcut dreptate după 12 ani de procese!”

Conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Târgu Mureș a reacționat vineri, 22 ianuarie, prin intermediul unui comunicat de presă, la sentința luată în data de 11 ianuarie 2021 de Curtea de Apel Târgu Mureș care a hotărât ca șase inculpați în dosarul CARP Târgu Mureș să achite daune materiale în cuantum total de 1.039.248 de lei.

7 ani de cercetare penală și 5 ani de procese

Potrivit documentului remis de conducerea CARP Târgu Mureș, în data de 20 noiembrie 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a declanșat urmărirea penală față de învinuiții: Adrian Munteanu, președinte CARP Târgu Mureș în perioada 2006-2009, Delia Corina Sălcudean – contabil șef, Nemeș Anna-Maria – angajată, Bence Elisabeta – angajată, Dorina Gliga – membră și Carmen Maria Șerban – membră, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată în perioada 2007-2009.

”În urma acestei Ordonanțe cele șase persoane au primit interdicție judecătorească de a desfășura activități în cadrul Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Târgu Mureș. După aproape 7 ani de cercetare penală și 5 ani de procese s-a stabilit vinovăția celor șase inculpați, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a decis printr-o decizie penală definitivă, și totodată i-a obligat pe aceștia la plată, în favoarea Asociației a prejudiciului în valoare de 1.039.248,95 lei. În baza articolului 404, alineatul 4, litera c – Cod procedură penală, instanța a decis menținerea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare ale inculpaților Sălcudean Delia Corina, Munteanu Adrian, Bence Elisabeta, Gliga Dorina, Nemes Anna-Maria, și Șerban Carmen Maria, până la recuperarea sumelor stabilite”, se menționează în comunicat.

Activitatea curentă, în condiții ”normale și legale”

Actuala conducere a CARP Târgu Mureș a mai transmis că ”va lua toate măsurile legale pentru punerea în aplicare a deciziei Curții de Apel Târgu Mureș”, respectiv că activitatea organizației după anul 2009, ”cu toate problemele economice care existau, s-a desfășurat în condiții normale și legale, acordându-se o atenție deosebită pentru redresarea activității economice, reușind ca fondurile membrilor să nu fie afectate.”

”În prezent situațiile economico-financiare și activitatea Asociației sunt în permanență verificate de organele competente conform legislației în vigoare. Menționăm că activitatea Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Târgu Mureș cu un număr de peste 8.000 de membri este una stabilă, iar conducerea Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Târgu Mureș se ocupă de diversificarea continuă a serviciilor și facilităților financiare și sociale acordate membrilor săi”, se mai precizează în comunicat.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE