Home / Administratie / Bilanțul Tribunalului Mureș

Bilanțul Tribunalului Mureș

În anul 2020, volumul total de activitate al Tribunalului Mureş în anul 2020 a fost de 8.465 de dosare, din care 4.194 de cauze civile (comparativ cu anul 2019 când a fost de 4.708 de dosare), 2.583 de cauze de contencios administrativ şi fiscal (comparativ cu anul 2019 când a fost de 3.367 de dosare) și 1.688 de cauze penale (comparativ cu anul 2019 când a fost de 1.720 de dosare), a anunțat conducerea instituției, în urmă cu câteva zile, prin intermediul Raportului de activitate al Tribunalului Mureș pe anul 2020.

Mai puține dosare față de anul 2019

Potrivit documentului, transmis către mass media prin intermediul unui comunicat de presă, comparativ cu anul 2019 când volumul de activitate al instanţei, stoc plus cauze nou intrate, a fost de 9.795 de cauze, în anul 2020 acesta a scăzut cu 1.330 de dosare. 

”Având în vedere numărul de dosare adiţionate, de 4.584 de dosare, volumul de activitate al instanţei a fost de 13.049 de dosare, acesta însemnând numărul total de dosare care au revenit tuturor judecătorilor, în prima instanţă, în apel şi recurs sau contestaţie din care: la Secţia civilă 6.207 de dosare, față de 7.146 de dosare în anul 2019, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal 4.510 de dosare, față de 5.701 de dosare în anul 2019, la Secţia penală 2.332 de dosare, față de 2.367 de dosare în anul 2019. Din datele statistice prezentate rezultă că volumul de activitate al Tribunalului Mureş în cursul anului 2020 a scăzut în comparaţie cu cel din anul 2019, iar dinamica acestuia a fost identică pentru toate cele trei secții ale instanței”, se arată în raport.

În ceea ce privește volumul pe secții și grade de jurisdicțiela nivelul Tribunalului Mureş, raportul relevă următoarele date:Secţia civilă – total de 4.194 de dosare, din care în primă instanţă 2.577 de dosare (față de 2.548 de dosare în anul 2019), în apel 1.546 de dosare (față de 2.045 de dosare în anul 2019) și în recurs 71 de dosare (față de 115 de dosare în anul 2019); Secţia de contencios administrativ şi fiscal – total de 2.583 dosare, din care în primă instanţă 1.054 de dosare (față de 1.161 de dosare în anul 2019), în apel 1.527 de dosare (față de 2.200 de dosare în anul 2019) și în recurs 2 dosare (față de 6 dosare în anul 2019); Secţia penală – total de 1.688 de dosare, din care în primă instanţă 1.043 de dosare, din care 183 de rechizitorii – 43 cauze DNA, 47 de cauze DIICOT, 93 de cauze Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș (față de 2019 când s-au înregistrat 1.073 de dosare, din care 183 de rechizitorii – 25 de cauze DNA, 42 de cauze DIICOT, 104 de cauze Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș), în contestaţii 645 de dosare (față de 647 de dosare înregistrate în anul 2019).        

”Se observă, aşadar, o diminuare a volumului de activitate a tuturor secțiilor instanței, la nivelul tuturor gradelor de jurisdicție, primă instanță și căi de atac, ceea ce ar putea contribui la apropierea de dezideratul unui volum de activitate echilibrat”, se precizează în document.

Peste 5.300 de cauze soluționate în 2020

Tot în cursul anului trecut, la Tribunalul Mureş s-au soluţionat 5.353 de cauze,însumând un total de 50.507 de puncte de complexitate,din care 860 de dosare asociate, faţă de 7.069 de dosare soluționate în anul 2019, deci cu 1.716 de cauze mai puțin comparativ cu anul anterior.

”În privința cauzelor soluționate, numărul acestora a scăzut la toate cele trei secţii ale instanţei”, se menționează în raport.

De asemenea, la sfârșitul anului 2020 la nivelul Tribunalului Mureș s-a înregistrat o creştere a stocului de dosare, acesta fiind de 3.112 de dosare (faţă de anul precedent când era de 2.726 de cauze), din care:

1.847 de dosare civile (față de 1.554 de dosare în 2019), 999 de dosare în contencios administrativ şi fiscal (faţă de 926 de dosare în 2019) și 266 de dosare penale (față de 246 de dosare în 2019).

”În stocul indicat sunt cuprinse și dosarele suspendate la data de 31 decembrie 2020, al cărui număr a înregistrat, de asemenea, o scădere, respectiv 297 de dosare la nivelul întregii instanţe, față de 237 de dosare suspendate în anul 2019”, au explicat autorii raportului.

963 de dosare per judecător

Raportul de activitate al Tribunalului Mureș conține și informații despre numărul dosarelor rulate per judecător în anul 2020, media pe instanţă fiind de 963 de dosare(faţă de anul 2019 când a fost de  1.013 de dosare) din care la Secţia civilă 1.178 de dosare (față de 1.163 de dosare în 2019), la Secţia de contencios administrativ şi fiscal 920 de dosare (față de 1.145 de dosare în 2019) și la Secţia penală 645 de dosare (față de 569 de dosare în 2019).

”Numărul mediu al hotărârilor pronunţatede un judecător la Tribunalul Mureş în anul 2020 este 318 de hotărâri(față de 411 de hotărâri în 2019), din care: 303 de hotărâri/ judecător la Secţia civilă (față de 402de  hotărâri în 2019), 324 de hotărâri/ judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal (față de 514 de hotărâri în 2019) și 324 de hotărâri/ judecător la Secţia penală (față de 290 de hotărâri în 2019)”, se arată în document.

Activitate adaptată la condiții de pandemie

Raportul de activitate prezentat presei conține și informații despre modul de organizare a activității în contextul pandemiei COVID-19.

”Circumstanțele speciale în care s-a desfășurat activitatea, cu începutul de an 2020 marcat de protestul magistraților și amânarea ședințelor de judecată, excepție făcând cauzele cu caracter urgent, iar apoi de pandemia de coronavirus, în care activitatea de judecată a fost inițial suspendată, excepție făcând cauzele cu caracter excepțional urgent, iar ulterior, pe perioada stării de alertă, până la sfârșitul de an, funcționând sub spectrul lipsei din instanță a persoanelor izolate ori carantinate, ne-au marcat pe plan profesional, întreg personalul instanței făcând eforturi deosebite pentru ca actul de justiție să fie corect şi în concordanţă cu principiile ce guvernează activitatea de judecată, oferind justițiabililor garanțiile procesuale și libera exprimare a drepturilor de natură materială și procesuală.Din punct de vedere administrativ, anul 2020 a însemnat pentru conducerea instanței – președinte, vicepreședinte, colegiu de conducere, conducerile secțiilor, o mare provocare, întrucât contextul pandemic a adus spre soluționare probleme de organizare specifice, necesare atât desfășurării în condiții sigure a activităților jurisdicționale, cât și asigurării protejării personalului dar și al tuturor participanților la proceduri, a tuturor celor ce ne-au trecut pragul în anul 2020.Apreciem că gestionarea situației instanței în timpul crizei sanitare create de pandemia de coronavirus a fost efectuată cu succes, feedbackul colegilor dar și al partenerilor noștri în procedurile derulate: avocați, procurori, cetățenii implicați în acestea fiind favorabil și mulțumitor”, a transmis conducerea Tribunalului Mureș.

”Este de remarcat faptul că relația dintre instanță, văzută prin prisma funcției de serviciu public, și justițiabil, a suferit transformările legate de asigurarea protecției tuturor în derularea procedurilor. S-a apelat la programarea cauzelor pe intervale orare, cu efecte benefice și menținerea acestei practici pentru viitor, s-a diminuat prezența fizică în instanță pentru depunerea cererilor ori a înscrisurilor în format de hârtie, utilizându-se formatul electronic, precum şi pentru studiul dosarelor, folosindu-se aplicaţiile InfoDosar și TDS. Aceasta din urmă aplicaţie, care asigură inclusiv citarea ori comunicarea actelor de procedură în format electronic, prin e-mail, se află în stadiul de început, urmând să fie dezvoltată în anul 2021”, se menționează în document.

Premise pentru un act de justiție de calitate

Nu în ultimul rând, conducerea Tribunalului Mureș a apreciat că ”rezultatele bune obţinute în activitatea de judecată, ce se reflectă în datele statistice relevante, se datorează, în principal, preocupării judecătorilor în soluţionarea cu celeritate a cauzelor, în acord cu dispozițiile legislației naționale şi europene, dar și perfecţionării pregătirii profesionale și valorificării experienţei profesionale, acestea fiind premisele unui act de justiţie de calitate.”

Potrivit paginii web a Tribunalului Mureș, în prezent Colegiul de conducere al instituției are în componență următorii judecători: Veronica Szasz – preşedinte, Teodora Albu – vicepreşedinte, Gabriel Ursa – preşedinte secţie civilă, Maria Ristache – preşedinte secţie contencios administrativ şi fiscal, Virgil Ioan Ogrean – preşedinte secţie penală, Alina Hodoş și Bogdan Cozgarea.

Alex TOTH

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Autoturism răsturnat pe E60, în Mureș!

Pompierii militari de la Detașamentul de Pompieri Sighișoara au fost solicitați să intervină luni dimneața, …