Home / Sanatate / ”Oxigen Târgu Mureș”, campanie de solidaritate în fața COVID-19

”Oxigen Târgu Mureș”, campanie de solidaritate în fața COVID-19

Distribuie

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Samaritanus au transmis miercuri, 27 ianuarie, că împreună cu Fundația Comunitară Mureș, ONG-uri, voluntari și antreprenori, Serviciul și-a unit forțele pentru a oferi sprijin bolnavilor din comunitate în fața pandemiei de coronavirus, prin donarea unor echipamente medicale de care au nevoie pacienții în drumul spre vindecare.

Această acțiune are loc în contextul în care se fac pregătirile pentru scenariul în care bolnavii de COVID-19 vor trebui îngrijiți la domiciliu, din cauza lipsei locurilor în spitale. Aceștia vor fi monitorizați cu ajutorul Ambulanței Samaritanus, în colaborare cu medicii de familie, ținta proiectului fiind circa 1.500 – 2.000 de persoane domiciliate în Târgu Mureș și în zona periferică, și anume Sâncraiu de Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Sântana de Mureș, Corunca, Livezeni, Cristești și Ungheni.

Cum se desfășoară acțiunea?

Potrivit reprezentanților Ambulanței Samaritanus, ,,voluntarii din  dispecerat preiau de la bolnavi parametrii funcționali, transferă fișa medicului din dispecerat care calculează scorul de risc COVID-19, scor ce este comunicat medicului de familie al pacientului.”

”Mai apoi, medicul de familie al pacientului decide conform scorului rezultat din monitorizarea parametrilor funcționali, răspunsul clinic și soluția. Pentru cazurile medii ce pot fi ajutate cu oxigen sau cu o  ajustare a schemei de tratament, Ambulanța Samaritanus va transporta la domiciliul pacientului aparatul concentrator și echipamentele consumabile”, se arată în comunicat.

Dispozitivele medicale omologate sunt pentru folosire individuală neasistată, la domiciliul beneficiarului, acestea fiind instalate și puse în funcțiune de către echipajul Ambulanței Samaritanus.

De asemenea, în cazul în care medicul de familie al pacientului va decide recoltarea de probe la domiciliul pacientului COVID-19, pentru evaluare, sau va decide transportul pacientului la imagistică sau internare, ambele solicitări vor fi efectuate de echipajul Ambulanței Samaritanus.

Ce s-a cumpărat din donații?

Până la data curentă, un număr de 30 de persoane au donat 9.908 de lei, 5 firme private au donat 27.500 de lei și 2 ONG-uri au donat 5.500 de lei, totalul însumând 42.908 de lei.

Din aceste donații au fost cumpărate 11 concentratoare de oxigen, 72 de pulsoximetre, 2 tensiometre și echipamente consumabile: bol umidificator, 480 de canule nazale, 150 de măști de oxigen, 280 de baterii pulsoximetre, 2 tensiometre, 10 litri de dezinfectanți Mikrozid, filtre hepa pentru a servi un număr de 1.500 – 2.000 de beneficiari.

Până acum, 279 de persoane bolnave au beneficiat de dispozitive medicale și 120 de bolnavi au fost vindecați la domiciliu cu ajutorul concentratoarelor.

,,Am răspuns la peste 900 de solicitări de ajutor în decursul lunilor octombrie, noiembrie, decembrie 2020 și ianuarie 2021 la bolnavi COVID pentru transport pacienți, recoltare probe biologice, transport dispozitive medicale, toate în regim de voluntariat, bolnavii nu au plătit pentru aceste servicii, CAS nu a decontat aceste servicii”, se menționează în comunicat.

Banii din donații sunt colectați prin Fundația Comunitară Mureș în conturile fundației, gestionat de Fundația Comunitară Mureș în beneficiul persoanelor diagnosticate cu forme medii de boală COVID-19, iar echipamentele achiziționate sunt depozitate la Dispeceratul Ambulanței Samaritanus, pe strada Budiului nr. 101 din Târgu Mureș.

Ce este un concentrator de oxigen?

În cazul în care vă întrebați ce este un concentrator de oxigen, acesta este un aparat care realizează separarea și concentrarea oxigenului din aerul ambiental prin îndepărtarea nitrogenului și furnizarea de gaz îmbogățit cu oxigen. Conform sursei menționate ,,echipamentul folosit în proiectul „Oxigen pentru Târgu Mureș” folosește metoda separării la presiune ridicată a nitrogenului printr-un filtru de zeolit, rezultând un gaz bogat în oxigen. Aerul ambiant este filtrat la intrarea în aparat printr-un filtru hepa care oprește virusurile și bacteriile. Concentratorul asigură un debit de oxigen de pana la 7 litri/minut, cu o concentrație de până la 93%, în mai puțin de 1 minut”.

În cazul pulsoximetrului, acesta este un dispozitiv medical care măsoară pulsul și concentrația de oxigen din sângele periferic.

Atunci când un beneficiar primește aparatul, acesta trebuie dezinfectat și pregătit pentru utilizare, iar înainte de a trece la următorul beneficiar, aparatul este dezinfectat urmând procedurile de dezinfectare anti- COVID, în zone special amenajate și folosind dezinfectant Mikrozid, având loc și schimbarea filtrului hepa. Toate elementele de unică folosință, precum canula și recipientul de hidratare al aerului sunt neutralizate, urmând calea deșeurilor spitalicești.

Conform reprezentanților Ambulanței Samaritanus, intrarea în posesia echipamentelor enumerate anterior se face doar la indicația medicilor de familie, întrucât echipamentele din acest proiect nu se pot accesa individual.

Andreea ȚIȚIU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Pui drăgălaș de pavian cu mantie, noua vedetă la la Grădina Zoo

Distribuie Un pui drăgălaș de pavian cu mantie este noua vedetă a Grădinii Zoologice din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.