VIDEO: Decizii importante luate de Consiliul Județean Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1855 Vizualizări

VIDEO: Decizii importante luate de Consiliul Județean Mureș

Fonduri suplimentare pentru reabilitarea Palatului Culturii

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară a lunii ianuarie suplimentarea fondurilor necesare finalizării proiectului de reabilitare a Palatului Culturii cu suma de 3.033.379,70 lei.

În prezent, lucrările sunt realizate în proporţie de aproximativ 37%.

În vederea actualizării Proiectului tehnic şi finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitarea Palatului Culturii”, a fost necesară evaluarea lucrărilor rămase de executat și a lucrărilor deteriorate, respectiv stabilirea duratei de timp aferente celor două etape de mai sus.

Specialiștii au estimat că pentru finalizarea lucrărilor este necesară suma de 7.913.806,20 lei cu TVA, iar actualizarea proiectului tehnic şi finalizarea lucrărilor poate fi realizată într-o perioadă de 24 de luni. Valoarea investiției a crescut substanțial, conform studiului elaborat, din următoarele motive: Includerea costurilor aferente actualizării proiectului tehnic; Realizarea unor lucrări necuprinse în proiectul tehnic: restaurarea mozaicurilor decorative de pe fațade, restaurarea streșinii cu casete de lemn, elemente din metal descompletate, defecte la uși, ferestre, casa scărilor, holuri; Realizarea acoperișului deasupra Sălii mari de concerte; Remedierea pagubelor produse în timpul executării lucrărilor în cadrul acordului – contractual reziliat.

În bugetul proiectului, pentru actualizarea proiectului tehnic şi finalizarea lucrărilor mai este disponibilă, din fonduri europene, suma totală de 4.911.604,50 lei cu TVA, diferența rezultată până la suma totală necesară urmând a fi suportată din fondurile propria ale Consiliului Județean.

Reabilitarea drumului Ernei – Eremitu

Proiectul privind aprobarea documentației tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei „Reabilitare DJ153A – DJ153 traseu Ernei – Eremitu – Sovata” a fost aprobat de consilierii județeni. Traseul Ernei – Eremitu asigură legătura între localitățile Ernei și Sovata, asigurând legătura între drumurile Naționale DN15 (din localitatea Ernei) și DN13A prin orașul Sovata, având lungimea totală de 45.368 de metri (45,368 de kilometri).

Valoarea investiției de bază și a devizului general este de 246.385.360,66 lei inclusiv TVA.

Măsuri privind organizarea serviciului de adăpostire a animalelor aflate în pericol

În conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, modificată prin Ordonanța de Urgență nr. 175/2020, consiliile județene au obligația de a asigura servicii publice de adăpostire a animalelor aflate în pericol ce fac obiect al unui ordin de plasare în adăpost. Aceste servicii publice de adăpostire a animalelor pot fi asigurate și prin încheierea de contracte cu autorități publice și organizații neguvernamentale care gestionează adăposturi pentru animale domestice și/sau centre de reabilitare și/sau îngrijire pentru animale din faună sălbatică.

În acest sens, autoritatea publică județeană a început demersurile în vederea identificării la nivelul autorităților publice a adăposturilor pentru câini fără stăpân sau a altor adăposturi pentru animale domestice, grădini zoologice și/sau a centrelor de reabilitare și/sau îngrijire pentru animale din fauna sălbatică, inclusiv a celor deținute de organizațiile neguvernamentale de protecție a animalelor, în vederea asigurării la nivelul județului Mureș a acestui serviciu.

Consiliul Județean Mureș va deconta toate cheltuielile suportate de către entitățile cu care va încheia contracte, conform tarifelor stabilite și aprobate, în condițiile legii, pentru fiecare tip de serviciu acordat animalului plasat în adăpost, sens în care vor fi cuprinse sume în buget cu această destinație, urmând a recupera ulterior plățile efectuate, de la deținătorii animalului plasat în adăpost, de îndată ce acesta va putea fi identificat. În scopul cunoașterii modalităților de asigurare a serviciilor publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost, Consiliul Județean Mureș va publica pe site-ul propriu al instituției toate informațiile privind datele de contact ale entităților care vor asigura serviciile necesare și ale localităților în care se desfășoară aceste activități.

De asemenea, în scopul restituirii către deținători, în condițiile legii, Consiliul Județean Mureș va publica pe site-ul propriu al instituției toate informațiile privind animalele care fac obiect al ordinelor de plasare în adăpost, în termen de 10 zile de la emiterea acestora. Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului public de adăpostire a animalelor aflate în pericol pe raza județului Mureș a fost aprobat în ședința ordinară a lunii ianuarie.

(Biroul de presă al Consiliului Județean Mureș)

Video: Alexandra HAJA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE