Home / Administratie / Informare privind impozitele și taxele locale din Târnăveni

Informare privind impozitele și taxele locale din Târnăveni

Distribuie

Reprezentanții Primăriei municipiului Târnăveni au informat prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că pe baza prevederilor Legii nr. 296/18 decembrie 2020 și completarea Legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, se aduce la cunoștința contribuabililor persoane fizice sau juridice că nu se datorează taxă/impozit pe clădiri pentru clădirile unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice, precum și pentru clădirile în care funcționează cabinete de medicină de familie, cu excepția încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicnă de familie.

Pentru obținerea acestei facilități, contribuabilii vor depunde o solicitare scrisă, însoțită de următoarele documente: act de identitate, documente justificative din care să rezulte că spațiul este utilizat strict cu destinația de cabinet medical – medicină de familie, certificat de înregistrare la ONRC (după caz), actul de dobândire a spațiului și extrasul CF aferent acestuia, fiind excluse de la scutire acele cabinetele în care se se desfășoară activități specifice altor specialități, acestea fiind asimilate activităților economice.

,,În ceea ce privește scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren, mijlocului de transport, stabilită conform Codului fiscal în cazul persoanelor cu handicap temporar, care deţin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiţia ca acesta să aibă continuitate şi să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 de zile. Reamintim contribuabililor că valoarea impozabilă a clădirii cu destinație mixtă sau nerezidențială se actualizează periodic, la 5 ani – persoanele fizice, la 3 ani – persoanele juridice, pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă”, a precizat Nicolae Sorin Megheșan, primarul municipiului Târnăveni.

Dacă raportul de evaluare va fi depus după primul termen de plată din anul de referință, adică după data de 31 martie 2021, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.

Andreea ȚIȚIU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.