PRIMARUL DIPLOMAT. Soós Zoltán, lobby la Budapesta pentru ”refacerea relațiilor bilaterale” dintre România și Ungaria Administratie
  • redactia
  • 2 comentarii
  • 6395 Vizualizări

PRIMARUL DIPLOMAT. Soós Zoltán, lobby la Budapesta pentru ”refacerea relațiilor bilaterale” dintre România și Ungaria

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a transmis marți, 2 februarie, prin e-mail, consilierilor locali din ”Orașul Trandafirilor”, o informare despre delegația pe care a avut-o în capitala Ungariei, Budapesta, în perioada 19-22 decembrie 2020, care a costat bugetul local suma de 740 de euro și 500 de lei.

Atenție deosebită ”dialogului româno-maghiar”

Potrivit edilului șef din Târgu Mureș, cea mai importantă întâlnire a fost cea cu SemjénZsolt, vicepremier al Ungariei, în cadrul căreia oficialul din țara vecină a fost asigurat că perioada politică lungă ”care a alimentat și a exploatat conflicte etnice” s-a încheiat la Târgu Mureș.

”După inaugurarea patinoarului din 19 decembrie 2020, m-am deplasat la Budapesta la invitația vicepreședintelui Parlamentului maghiar. În cadrul întâlnirilor avute, am arătat că alegerea mea ca primar al Târgu Mureșului a pus capăt unei perioade politice lungi care a alimentat și a exploatat conflictele etnice, din nou și din nou. Întâlnirea la cel mai înalt nivel a avut loc cu vicepremierul Semjén Zsolt, căruia i-am menționat că acum nu mai există niciun obstacol în a acorda o atenție deosebită și la Târgu Mureș dialogului româno-maghiar și refacerii relațiilor bilaterale”, a relatat Soós Zoltán în documentul care a ajuns și în redacția Zi de Zi.

Creșe și grădinițe noi, cu finanțare de la Budapesta

Un alt subiect abordat de primarul municipiului Târgu Mureș și vicepremierul Ungariei a fost construirea de creșe și grădinițe cu sprijinul statului maghiar.

”I-am mulțumit domnului vicepremier pentru sprijinul acordat de către Guvernul ungar bisericilor, creșelor și grădinițelor. În tot județul Mureș s-au construit creșe și grădinițe cu sprijinul statului maghiar, iar prin biserici Târgu Mureșul se numără printre localitățile care au beneficiat de resursele alocate acestui scop, din țara vecină. Totodată, l-am informat pe domnul vicepremier și despre faptul că la Târgu Mureș ne bucurăm de construcția tuturor creșelor noi, deoarece constatăm că cererea este de cel puțin două ori mai mare decât numărul copiilor care pot fi primiți în acest moment”, a menționat Soós Zoltán.

Lobby pentru ”realizarea unei cooperări mai strânse între cele două state”

Întâlnirea de la Budapesta, care la momentul respectiv a fost reflectată și pe pagina de Facebook a lui Semjén Zsolt, a prilejuit primarului municipiului Târgu Mureș să își testeze aptitudinile din domeniul diplomației, respectiv pentru a face lobby pentru ”realizarea unei cooperări mai strânse între cele două state”.

”La întâlnirea din 20 decembrie 2020 l-am informat pe domnul vicepremier că succesul nostru electoral se datorează faptului că am desfășurat o campanie bilingvă, cu accent egal pe comunicarea atât cu românii cât și maghiarii din Târgu Mureș, și că așa vedem noi și administrarea pe mai departe a orașului. De asemenea, mi-am exprimat speranța că succesul obținut, mesajul populației târgumureșene, va fi suficient pentru formarea, realizarea unei cooperări mai strânse între cele două state”, se precizează în raport.

Discuții despre patinoar și fotbal

Cu prilejul delegației de la Budapesta, Soós Zoltán s-a întâlnit și cu Zsigmond Barna Pál, membru al Comisiei pentru afaceri externe maghiare și comisar ministerial pentru investiții sportive în străinătate, cu care a discutat despre investițiile în infrastructura sportivă susținute de Guvernul din Ungaria.

”Cu ocazia unei alte întâlniri am avut o discuție cu domnul Zsigmond Barna Pal, membru al Comisiei pentru afaceri externe maghiare și comisarul ministerial pentru investiții sportive în străinătate. Acesta m-a informat despre strategia sportivă a guvernului ungar și, în cadrul acesteia, despre subvențiile sportive din afara granițelor maghiare, în principal utilizarea acestora în județul Mureș. El a subliniat că patinoarul acoperit care se construiește la marginea localității Sângeorgiu de Mureș, precum și facilitățile academiei de fotbal, care se realizează tot în acea zonă, vor fi folosite în primul rând de copiii din Târgu Mureș, indiferent de etnie”, a punctat primarul municipiului Târgu Mureș.

”Intenționez să promovez și dezvoltarea relațiilor comerciale, dintre Târgu Mureș și Ungaria”

În finalul raportului, Soós Zoltán a precizat: ”Aceste întâlniri în primul rând au fost potrivite pentru crearea de contacte și relații. I-am invitat pe ambii parteneri de discuție la Târgu Mureș. Cu ocazia acestor vizite, intenționez să promovez și dezvoltarea relațiilor comerciale, dintre Târgu Mureș și Ungaria.”

Alex TOTH

Foto: Semjén Zsolt – Facebook

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE