Home / Stiri nationale / S-a modificat ghidul programului Casa Verde Fotovoltaice

S-a modificat ghidul programului Casa Verde Fotovoltaice

Distribuie

Direcția de Comunicare, Transparență și IT din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că s-a emis Ordinul pentru modificarea ghidului de finanțare al programului Casa Verde Fotovoltaice, noile modificări evitând blocajele în procesul de instalare și decontare a cheltuielilor pentru beneficiarii validați în program.

,,Programul Casa Verde Sisteme Fotovoltaice a fost o idee foarte bună, implementată însă cu deficiențe majore, la nivelul anului 2019. La preluarea mandatului am găsit acest program într-un blocaj total. În prezent, din cele 12.650 de contracte semnate, au fost instalate doar cca 450 de sisteme, pentru care au fost trimise cereri de decontare. Ghidul inițial a fost gândit atât de restrictiv și limitativ, încât cele mai multe dintre cereri nu ar fi putut fi decontate în baza acestuia. Așadar, am decis modificarea ghidului de finanțare, flexibilizarea acestuia, astfel încât beneficiarii să își poată primi banii. Acum nu mai există niciun impediment pentru executarea

lucrărilor și transmiterea cererilor de decontare și îi invităm pe toți beneficiarii să finalizeze acest proces”, a declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Principalele modificări sunt următoarele: se va prelungi termenul în care trebuie implementat proiectul cu 4 luni, de la 8 la 12 luni, întrucât în contextul pandemiei, a vremii nefavorabile din sezonul rece, dar și a posibilelor întârzieri în procedurile specifice avizelor tehnice de racordare și a altor documente necesare, s-a constatat că termenul de 8 luni pentru implementarea proiectului ar putea fi insuficient  și de aceea se prelungește perioada cu încă 4 luni. De asemenea, se reglementează modul de transfer al persoanelor fizice între instalatorii validați, în baza operațiunii exprimate a beneficiarilor și permiterea instalării unor sisteme cu putere superioară celei solicitate prin cererea de finanațare și condițiile aprobate de Administrația Fondului de Mediu.

Totodată, în condițiile în care tehnologia din domeniul energetic evoluează într-un ritm accelarat, fiind dezvoltate echipamente care oferă soluții inteligente prin înglobarea funcțiilor mai multor echipamente, a fost stabilită flexibilizarea ghidului prin introducerea unor prevederi care să permită acceptarea sistemelor de panouri fotovoltaice care îndeplinesc condițiile prevăzute de program în ceea ce privește producerea energiei și colectarea datelor privind cantitatea produsă cu un minim de componente.

Noile prevederi permit modificarea amplasamentului prin montarea panourilor în incinta proprietății, indiferent de loc.

Nu în ultimul rând, cererile de decontare se depun exclusiv online, prin intermediul adresei de e-mail sau a aplicației informatice.

Andreea ȚIȚIU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Medicii avertizează: “Domnilor guvernanți, exodul medicilor va reîncepe!”

Distribuie În urma protestelor inițiate în data de 16 ianuarie de asociațiile reprezentative naționale ale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.