Eurodeputatul mureșean Vincze Loránt solicită o strategie de eradicare a traficului de persoane Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 217 Vizualizări

Eurodeputatul mureșean Vincze Loránt solicită o strategie de eradicare a traficului de persoane

Luni, 8 februarie, în Parlamentul European s-a dezbătut un raport privind problematica traficului de persoane, scopul raportului fiind evaluarea punerii în aplicare a Directivei 2011/36/UE, în ceea ce privește stabilirea unor norme minime în ceea ce privește definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domeniul traficului de persoane, punându-se accentul pe migrație și perspectiva de gen.

România, în topul statisticilor

La ședință a participat și europarlamentarul UDMR Vincze Loránt, care a arătat în cadrul discursului său că statele sursă, precum și cele pe teritoriul cărora se comit infracțiunile ulterior își au partea lor de responsabilitate.

,,Potrivit Comisiei Europene, 75% dintre copiii victime ai traficului de persoane și jumătate dintre victime sunt cetățeni ai UE. Țările de origine prezintă o distribuție inegală. Țările Europei Centrale și de Est: România, Ungaria și Bulgaria conduc statisticile. Acestea sunt cifre, dar există ființe umane în spatele lor. Țările de origine și de destinație își au partea și responsabilitatea în aceste infracțiuni”, a informat Vincze Loránt.

De asemenea, europarlamentarul UDMR a solicitat introducerea în documentul aflat în dezbatere a două articole importante cu privire la problematica cetățenilor de etnie romă, deoarece traficul are rădăcini socio – economice profunde, fiind legat de situația grupurilor vulnerabile sau marginalizate, în special romii.

,,Proporția femeilor și copiilor romi în rândul victimelor a fost de câteva ori mai mare decât cea a populației generale. Cu toate acestea, încă nu există măsuri specifice pentru prevenirea traficului prin strategiile naționale de integrare a romilor”, a arătat europarlamentarul mureșean.

Vincze Loránt a subliniat și importanța monitorizării domeniilor în care sunt folosite victimele traficului de persoane, solicitând o strategie dedicată a Uniunii pentru combaterea acestui flagel.

,,Zonele subraportate și subinvestigate, cum ar fi exploatarea forței de muncă, necesită, de asemenea, o atenție specială. În sectorul agricol de exemplu. Potrivit Europol, infractorii obligă victimele cu calificare scăzută din țările mai sărace să lucreze ore lungi pentru un salariu mic într-o altă țară. Ei exploatează victimele și de multe ori nici măcar nu le plătesc, și nu îi lasă să plece acasă. În numele Grupului PPE, sper cu tărie că astfel de îngrijorări vor fi preluate de Comisia Europeană într-o strategie dedicată a UE pentru eradicarea traficului de persoane fără alte întârzieri”, a declarat europarlamentarul UDMR originar din Mureș.

Această directivă trebuia să fie transpusă în legislația națională până la data de 6 aprilie 2013, Comisia raportând Parlamentului și Consiliului înainte de 6 aprilie 2015 nivelul de respectare a directivei de către statele membre. Primul raport periodic privind progresele realizate în combaterea traficului de persoane a fost publicat în anul 2016, al doilea în decembrie 2018, iar al treilea în octombrie 2020. Din aceste rapoarte reiese că la aproape zece ani de la adoptarea directivei, încă există anumite obstacole în calea punerii sale depline în aplicare, raportul privind punerea sa în aplicare urmărind să identifice și să evidențieze aceste obstacole, dar și să ofere recomandări specifice Comisiei, statelor membre și altor actori implicați, cu privire la modul în care practicile pot fi cel mai eficient aliniate pentru a surmona impedimentele care afectează implementarea deplină și eficientă a directivei.

Comisiei i se recomandă să revizuiască Directiva privind combaterea traficului de persoane, în vederea îmbunătățirii măsurilor de prevenire, combatere și urmărire penală a tuturor formelor de trafic și pentru a se asigura că statele membre incriminează utilizarea în cunoștință de cauză a tuturor serviciilor furnizate de victimele traficului de persoane, care implică exploatarea.

Totodată, i se solicită Comisiei să publice o strategie precisă și specifică a Uniunii Europene în vederea eradicării traficului de persoane, tratându-l ca pe o prioritate și utilizând un cadru juridic și de politică cuprinzător, axat pe gen și pe copii și centrat pe victime.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE