DNA, abuz demonstrat împotriva unui jurnalist mureșean Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1277 Vizualizări

DNA, abuz demonstrat împotriva unui jurnalist mureșean

Un complet de judecată al Secției penale și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel Târgu Mureș a respins joi, 11 februarie 2021, apelul înaintat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Târgu Mureș și de Cornel Moldovan împotriva sentinței Tribunalului Mureș din 10 ianuarie 2019 prin care jurnalistul mureșean Julien Tănasă era achitat în dosarul în care procurorii anticorupție îl acuzau de șantaj.

Ce a decis Curtea de Apel Târgu Mureș

„În temeiul articolului 421 punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Târgu Mureș și de partea civilă Moldovan Cornel (cu cu date personale) împotriva sentinței penale nr. 1/10 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul Mureș. În temeiul articolului 421, punctul 1, teza finală, Cod procedură penală, menține hotărârea atacată. În baza articolului 275, alineatul 2, Cod procedură penală, obligă partea civilă la 450 lei cheltuieli judiciare parțiale în apel. În baza articolului 275, alineatul 3, 6 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului, din care suma de 434 lei reprezentând onorariul parțial al apăratorului desemnat din oficiu va fi avansată Baroului Mureș din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în sedința publică din 11 februarie 2021”, se precizează în minuta Hotărârii Curții de Apel Târgu Mureș nr. 37/2021.

Julien Tănasă, achitat inițial de Tribunalul Mureș

Practic, Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut sentința nr. 1/2019 pronunțată de Tribunalul Mureș: „În temeiul articolului 396 alineatul 1 și 5, Cod procedura penală, raportat la articolul 16 alineatul 1, litera b, teza I, Cod procedură penală, achită pe inculpatul Tănasă Julien (date personale) de sub acuza săvârșirii infracțiunii de șantaj, prevăzuta de articolul 131 din Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare raportat la articolul 207, alineatul 1, 2 și 3, Cod Penal cu aplicarea articolului 41, alineatul 2, Cod Penal. Constată că inculpatul Tănasă Julien a fost reținut pentru 24 de ore prin Ordonanța procurorului din 11 aprilie 2016 în intervalul 11 aprilie 2016, ora 22.15, și până la data de 12 aprilie 2016, ora 22.15. Respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă Moldovan Cornel în temeiul articolului 275, alineatul 3, Cod procedura penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia, inclusiv cele ocazionate de efectuarea urmăririi penale. În temeiul articolului 275, alineatul 6, Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu a acorda asistență juridică în cursul urmăririi penale, al camerei preliminare și al cercetării judecătorești se plătesc din fondurile speciale ale Ministerului Justiției în contul Baroului Mureș. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2019”.

Autorul rechizitoriului, în pensie

Urmărirea penală împotriva lui Julien Tănasă a început în aprilie 2016, când procurorii anticorupție din Mureș l-au reținut pe jurnalist pentru 24 de ore cu acuzația că ar fi șantajat cu suma de 2.500 de euro un politician din comuna Valea Largă.

Rechizitoriul a fost întocmit de către procurorul Ioan Ardelean Aurelian (pensionat prin Decret Prezidențial începând cu data de 1 ianuarie 2021) și confirmat de către procurorul Tiberiu Nicolae Onea, șeful DNA Târgu Mureș la acel moment.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE