Fundația Mihai Eminescu Trust, la moment aniversar Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 181 Vizualizări

Fundația Mihai Eminescu Trust, la moment aniversar

Înființată în 1987 la Londra, Fundația Mihai Eminescu Trust serbează în acest an două decenii de activitate în România, prilej pentru Caroline Fernolend, președintele fundației să împărtășească bucuria acestui moment aniversar.

„Îmi face mare plăcere să vorbesc despre Fundația Mihai Eminescu Trust, fiindcă în ultimii 20 de ani, pe lângă familia mea, Fundația a făcut parte din viața mea de zi cu zi. Nu am crezut că, în 20 de ani, împreună cu colegii mei, cu partenerii pe care am reușit să-i atragem de-a lungul acestor 20 de ani, putem face atâtea lucruri minunate, în comunitățile noastre din România. Am plantat peste 2.500.000 de puieți. Nu îmi vine să cred că noi, o mână de oameni, am reușit să facem atâtea lucruri. De aceea, este foarte important să avem parteneri de încredere, să avem oameni în comunitățile noastre care preiau responsabilitatea și asigură sustenabilitatea proiectelor noastre.Un lucru foate improtant sunt partenerii, cei care au avut și au încredere în Fundația Mihai Eminescu Trust și care contribuie financiar pentru aceste proiecte; autoritățile locale, regionale și naționale, care, în ultimii ani, apreciază foarte mult activitatea noastră; oamenii din sate, fiindcă ei sunt cei pentru care implementăm aceste proiecte”, a precizat Caroline Fernolend.

„Aceasta este cartea noastră de vizită”

Deși formată doar din șase persoane, echipa Fundației Mihai Eminescu Trust a reușit să implementeze peste 1200 de proiecte și să contrazică eternul „nu se poate”.

„Acum 20 de ani, când am început activitatea cu Fundația Mihai Eminescu Trust, toată lumea considera că nu se poate și mă întreba: „Cum să faci tu lucrurile acestea?” De exemplu, acum 20 de ani, am început să strângem gunoiul în satul meu natal Viscri, cu căruța, în fiecare sâmbătă. Cei de la Primărie mă întrebau: „Pentru ce faci asta?”. Am spus „Aceasta este cartea noastră de vizită”. Spun toate acestea fiindcă la Viscri a început activitatea noastră, a Fundației, am reușit să o motivez pe doamna Jessica Douglas Home din Londra să deschidem o fundație aici, în România. Si datorită faptului că oamenii din comunitatea din care fac parte la Viscri au răspuns foarte bine acestor principii ale Fundației de a pune în valoare patrimoniul existent într-un mod sustenabil, cu bun simț, am avut curajul să extindem acest concept, pe care noi îl numim „Satul de Sine Stătător”, și în alte sate”, spune Caroline Fernolend.

În prezent, arealul de acțiune al Fundației  Mihai Eminescu Trust însumează peste 115 de localități din Transilvania, binecuvântate, nu doar de natură, ci și de cei a căror menire este cea de a pune în valoare patrimoniul cultural şi natural al satelor din Transilvania.

„Acum, Fundația Mihai Eminescu Trust, după 20 de ani de activiate, a lucrat în peste 115 de localități. Incredibil! Niciodată nu am putut visa că activitatea noastră se poate extinde atât de mult și să găsesc oameni în echipa Fundației Mihai Eminescu Trust, să fie cumva la fel de „nebuni” ca mine. Dar, cel mai important lucru, este că aceste proiecte au contribuit la dezvoltarea comunităților locale, la formarea de lideri locali, la înțelegerea binelui comun. Dacă ajunge un leu în comunitate, dacă faci ca un leu să circule în comunitate, să cumperi laptele, smântâna, mielul, vițelul, roșiile de la vecinul tău, atunci tu contribui la bunăstarea comunității tale. Aceasta este o foarte simplă definiție a binelui comun.  Sunt foarte norocoasă și fericită fiindcă acei mentori pe care i-am avut în decursul ultimilor 30 de ani m-au ajutat să văd binele și frumusețea în oameni și să cred în ele. Și cred că datorită acestor lucruri, partenerilor noștri, echipei și comunităților locale, am reușit să facem atâtea lucruri minunate. Îmi doresc foarte mult ca ele să fie multiplicate și în alte comunități din această țară.”, a subliniat Caroline Fernolend.

(A. Z.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE