Home / Administratie / VIDEO: Miercurea Nirajului, un oraș cu un picior în Europa

VIDEO: Miercurea Nirajului, un oraș cu un picior în Europa

Distribuie

Trebuie să recunosc, am fost surprins când am ajuns pentru prima oară în Miercurea Nirajului, spre rușinea mea doar în data de 12 februarie 2021. Nu mă așteptam ca un orășel micuț de „provinție” să fie atât de deschis nu doar la schimbare, ci și la noutate. Este o localitate care crește mai ceva ca prinții din basme și, probabil, mult mai repede decât alte orașe din județul Mureș pe care nu ne dorim să le menționăm (Târgu-Mureș în special, care pare să stagneze în poziția de marșarier).

Dezvoltarea economică, în principal, se datorează unei dorințe de a ajunge în punctul în care absolut toți locuitorii pot să ducă un trai decent. Într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi, primarul Tóth Sándor ne-a vorbit despre cum a reușit să transforme localitatea dintr-o comună într-un oraș și despre planurile de viitor pe care le are pentru dezvoltarea economică. Mai mult decât atât, am aflat și de spiritul de într-ajutorare al locuitorilor, care se pare că a dat roade și în această perioadă de pandemie. 

„Am fost surprins când am devenit consilier, după care vice-primar. Tinerii de atunci voiam să facem o schimbare în administrația publică locală, să o întinerim și să schimbăm puțin mentalitatea. Nu am știut în ce constă, dar astăzi, pentru mine este cea mai frumoasă meserie pentru că am început să o practic și (încă – n.r.) să învăț zi de zi. Ar putea să fie mai fluentă și mai transparentă, dar frumusețea vine și din acest lucru, niciodată nu știi la ce să te aștepți. Dar trebuie să fim întotdeauna atenți și să simțim pulsul orașului. Din păcate, administrația centrală nu ne creează un „confort” din care să putem proiecta în viitor, în ziua următoare sau în anul următor. Totuși, noi avem o grămadă de planuri, o grămadă de lucruri de rezolvat. Sunt la al treilea mandat de primar și zilnic avem și putem să învățăm și de la oameni și de la lucrurile pe care le implementăm”, ne-a explicat edilul-șef al orașului.

Infrastructură și doar apoi agrement…

Am spus-o de nenumărate ori și probabil o vom mai tot spune. Nu poți construi ceva dacă fundamentul este șubred. Iar pentru un oraș infrastructura este capitală. Și exact pe acest lucru s-a bazat primarul Miercurii Nirajului în momentul în care a preluat nu un oraș, ci o comună. Sarcina de a o transforma în urbe a preluat-o fără să se gândească de la început la investiții din afară. A început de foarte de jos, de la canalizare. Și, dacă ai oameni care pot să meargă liniștiți la baie, atât de fericiți vor fi că vor decide să facă și copii, ca să aibă pe cine să ducă de mânuță la toaletă. Atât de mândri pot fi cetățenii de o canalizare.

„Când am preluat localitatea, aceasta trebuia adusă la rangul de oraș pentru că ar fi trebuit să îmi încep mandatul cu un pas înapoi înspre comună, întrucât în legislație scrie clar ce trebuie să îndeplinească o localitate pentru a fi denumită oraș. Încă nu aveam canalizare, alimentare cu apă, spitalul trebuia renovat, școlile erau în paragină etc. Am început cu școlile, cu utilitățile publice, deci toată localitatea a devenit un mare șantier. S-a distrus Drumul Județean, așa că a trebuit refăcut din fonduri proprii. Am început cu greul, în 2008-2010. Astăzi deja se lucrează la extinderea rețelei de canalizare și de alimentare cu apă pentru că este nevoie de asta. O singură școală a rămas la care nu s-au început deja lucrările, școala de la Tâmpa. Dar și acolo din fonduri proprii am rezolvat băile, deci nimeni nu mai iese în curte ca să meargă la toaletă. Am modernizat spitalul, am modernizat căminul de bătrâni și astăzi ne putem gândi la construirea unui orășel de bun-gust. La ora actuală suntem în construcție de creșă care nu exista înainte, deci mergem înspre familiile tinere pentru a avea o voință mai mare de a-și crea familii mari, cel puțin cu 2-3 copii, deoarece acesta este viitorul orășelelor mici precum Miercurea Nirajului”, a specificat Tóth Sándor.

După răsplată, mai multă muncă

Lucrurile nu se opresc la un moment dat. Miercurea Nirajului a prins avânt și acum se dezvoltă din ce în ce mai mult. Spitalul renovat nu e de ajuns, ci trebuie extins și modernizat. La fel se întâmplă și cu restul lucrurilor. Apoi, după ce canalizarea, apa potabilă și agrementul au început să aducă un minim de satisfacție locuitorilor, urmează și o reorientare mai aprigă asupra economiei și atragerii investitorilor.

„Noi am considerat că suntem pe calea cea bună. Asta se vede și din opțiunea alegătorilor. Am renovat spitalul anterior, dar acum vrem să îl extindem și să îl modernizăm. Pot să spun că vrem să construim un spital nou la standardele care se impun astăzi. Vrem să creăm și o zonă de agrement, un bazin de înot. Ne gândim să extindem căminul social de bătrâni pentru că este nevoie și de acest lucru. Dorim să implementăm, pentru că acum este în construcție creșă și pe lângă asta vom face și o grădiniță cu program prelungit. Învățământul, sănătatea, agrementul și infrastructura sunt cerințele minime pe care trebuie să le îndeplinească un orășel pentru a veni în ajutorul oamenilor. Suntem în proiect de a ajuta și economic localitatea. Veniturile proprii, autonomia economică a localității sunt undeva la 25% pentru a nu depinde de nimeni. Asta înseamnă că trebuie să lucrăm și la economia localității ca să avem venituri proprii mai mari. Am inițiat și un proiect de minimis pentru a putea acorda favoruri firmelor care vor să își aducă aici sediul sau producția sau funcționarea”, a explicat primarul.

Toți sunt egali și toți primesc șanse

Desigur, prin alte orașe mai mari, ceea ce nu se întâmplă și în Miercurea Nirajului, după cum ne povestește primarul, există voci care exclamă că centrele sociale nu sunt necesare sau nu merită investiții mari. Diferită este perspectiva cetățenilor de aici. Anterior, cotidianul Zi de Zi a publicat un articol despre construirea unui centru social de care vor beneficia nu mai puțin de 50 de suflete. Primarul spune că este un proiect necesar pentru oraș.

„Este o clădire emoțională. Toată lumea depinde de această clădire. Este în centrul orașului și a deservit ca maternitate. În ’82-’83 încă funcționa ca maternitate, apoi a devenit cabinet pentru medici de familie sau medici individuali și pentru copii asistați social. Să spunem că am fi putut să folosim acei bani în alt scop, ce sunt axe și sunt priorități, sunt deschideri la un proiect pe fonduri europene. Există un ghid. Dacă vrem să mergem pe acea axă și vrem să îi menținem funcționalitatea acelei clădiri și nu dorim să facem schimbare de destinație, atunci a trebuit să apelăm la acea axă. La acest proiect, contribuție din fonduri europene este de 50% și restul sunt din bugetul local. Eu consider că a sosit timpul ca acea clădire să fie renovată, modernizată și adusă la starea în care trebuie, întrucât este în centrul localității. Eu nu am auzit că cineva s-ar fi plâns că banii alocați să fie direcționați către altă investiție”, a clarificat Tóth Sándor.

Împreună în pandemie

Anul 2020 este cu siguranță unul din acei ani care a scos la iveală multe probleme, atât sociale cât și economice sau de altă natură. Mai mult, putem spune cu certitudine că este un an pe care vrem să îl uităm cu toții. După 2019 vine 2021. Cel puțin așa vor arăta cărțile de istorie. Dar Miercurea Nirajului este una din acele localități în care luptele au fost într-adevăr cu situația extraordinară în fața căreia ne-am aflat și mai puțin cu noi înșine. Primarul, chiar de la început, a dispus crearea unei echipe care să identifice persoanele cu nevoie de mai mult ajutor pentru a trece peste această perioadă. Semnul este că cineva care se implică atât de puternic în societate chiar din interiorul ei și îi simte pulsul va reuși să o clădească așa cum se cuvine.

„Cred că putem să spunem că a fost un an mai dificil, ca peste tot. Am încercat să ne adaptăm Ordonanțelor de Urgență de la nivel național și județean. Am întrunit o echipă operativă cu o dispoziție de primar și cu aceasta am intrat în localitate și am încercat să identificăm bătrânii, persoanele care aveau nevoie de ajutor. Când s-au închis școlile, de exemplu, doi șoferi de microbuz au rămas fără loc de muncă. De ceilalți oameni, am încercat să comunicăm cu ei prin pagina de Facebook a instituției ca toată lumea să încerce să îndeplinească aceste situații de alertă. Au fost persoane defavorizate unde trebuia să fim mai atenți. Chiar și la spital sau la căminul de bătrâni am cumpărat dezinfectante și o poartă de dezinfectare, pentru ca oricine intră să în clădire să se poată dezinfecta. Consider că nu am văzut în localitate oameni revoltați de aceste măsuri, nu a fost mai bine sau mai rău, ci la fel ca în restul județului sau a lumii. Acum în decembrie am primit dispoziții pentru Centrul de Vaccinare, care acum funcționează în Miercurea Niraj. Cam 90% dintre cei care se vaccinează nu sunt din localitate, ci sunt din județ sau din țară. Dar, ușor văd că începe și localitatea noastră că trebuie să ne vaccinăm”, a conchis edilul-șef. 

Alex PĂTRAȘCU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.