Mureș: Noi amenzi pentru nepurtarea măștilor! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 465 Vizualizări

Mureș: Noi amenzi pentru nepurtarea măștilor!

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Județul Mureș, polițiștii din Mureș, împreună cu polițiști locali, jandarmi, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

148 de amenzi, în 24 de ore

Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat si au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

”În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/ carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00 – 5.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/ deschise. Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 140 de societăți comerciale, peste 145 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate 1.780 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 148 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.350 de lei, astfel: 117 sancţiuni, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, 31 de sancțiuni, persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație”, se menționează în comunicat.

Conform aceleiași surse, cetățenii au la dispoziție un TELVERDE – 0800800165, număr de telefon la care pot fi sesizate ”nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE