Controale efectuate de polițiști pe raza județului Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 232 Vizualizări

Controale efectuate de polițiști pe raza județului Mureș

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, împreună cu polițiști locali, jandarmi, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Horea” al județului Mureș și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, sub autoritatea Instituţiei Prefectului județul Mureș, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus.

Potrivit informațiilor furnizate de către reprezentanții IPJ Mureș, ,,în cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/ carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00 – 5.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/ deschise”.

Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate 110 societăți comerciale, peste 165 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1695 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

,,Pentru abaterile constatate au fost aplicate 155 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.000 de lei, dintre care: 122 de sancţiuni, în valoare de 8.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, 30 de sancțiuni, în valoare de 1.500 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/ libera circulație, în intervalul orar 23.00 – 5.00, 3 sancțiuni, în valoare de 12.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea”, au precizat reprezentanții IPJ Mureș.      

,,Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri! Vă reamintim de Telverde – 0800-800.165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul Covid-19”, au transmis reprezentanții IPJ Mureș.

Alexandra HAJA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE