VIDEO: Dragobete, sărbătoare cunoscută mai mult acum, decât atunci

De câțiva ani s-au mai trezit unii și alții pe plaiurile noastre să se răscoale mai ceva ca Horea, Cloșca și Crișan împotriva sărbătorilor care nu sunt deloc surori cu folclorul nost’ neaoș și curat. Așa că luăm parte la o resurgență a tradițiilor mai mult sau mai puțin cunoscute din al nostru preamărit areal autohton. Dragobetele face parte din aceste sărbători care până nu demult abia dacă erau cunoscute și printre folcloriști, darămite printre „dacii liberi” contemporani.

După cum povestește Laura Pop, cercetător și muzeograf, într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi chiar în ajunul Dragobetelor, sărbătoarea nu avea o importanță primordială în folclorul românesc, fiind celebrată cu precădere în Sudul României și mai puțin în Ardeal. La drept vorbind, mulți dintre noi nici nu știm prea multe despre Dragobete, în afară de faptul că e un concurent de primă clasă pentru Valentine’s Day. Începem să credem că pupătura și „țuculitura” e mai „dulcinee” dacă se face în zile de bairam românesc și mai amară dacă e într-o zi împrumutată de peste hotare. Totuși, ar trebui să știm măcar puțin motivul pentru care papilele noastre gustative se răzvrătesc împotriva sărbătorilor străine de aceste meleaguri.

„Sărbătoarea de Dragobete este legată de împerecherea păsărilor pentru că se consideră că în această zi păsările se adună în stoluri și își construiesc cuiburi. Se leagă și de împerecherea tinerilor pentru că și tinerii obișnuiau să se întâlnească. Băieții și fetele, mergeau împreună în pădure, culegeau florile de primăvară care apăreau. Se spune că dacă o pasăre nu se împerechează de Dragobete, va rămâne tot anul singură. La fel și tinerii, dacă nu se întâlneau însemna că vor rămâne tot anul neiubiți. De aici s-a ajuns la o sărbătoare a dragostei pentru că legenda spune că Dragobete este un zeu al iubirii, care este fiul Babei Dochia și cumnat cu Lăzărică. Asta era esența sărbătorii tradiționale. Astăzi, știe toată lumea, a devenit un fel de Valentine’s Day în variantă românească și se sărbătorește la fel ca varianta occidentală. Tinerii își fac reciproc cadouri, își declară dragostea”, a explicat Laura Pop.

Uităm și etimologia de la atâta dragoste…

Frenezia sărbătorii iubirii autohtone pare să rămână agățată, totuși, în Munții Carpați. Poate de la aerul mai rarefiat, iubirea ajunge mai greu pe acilea și ardelenii nu se mai bucură de aceeași intensitate dragobeteană ca frații de la sud. Sărbătoarea primea o valență mult mai spălată în interiorul arcului carpatic, care are doar prin extensie legătură cu micile tandrețuri dintre cupluri. De altfel, nici etimologia termenului nu pare să fie cunoscută cu exactitate. Atât de puternică e dragostea românească, încât șterge orice memorie a românului și rămâne doar ea însăși în capul mesei ontologice.

„La noi în Ardeal  nu prea s-a sărbătorit. Existau anumite interdicții în această zi legate de păsări. Nu se dădeau grăunțe la păsări, nu se duceau la moară semințe la măcinat. Se aruncau fărâmituri rămase de la masă păsărilor, pentru ca acestea să nu mănânce semănăturile, holdele. Era ca un fel de protecție împotriva păsărilor sălbatice care erau periculoase pentru agricultură. Mâncau semințele pentru că este chiar perioada semănatului. Nu se prea cunoștea sărbătoarea dragobetelor. Nu se știe exact proveniența denumirii. Se pare că este de origine slavă. Unii au dat și alte etimologii dacice sau altele. În orice caz era o sărbătoare a naturii, a păsărilor dar și a tinerilor care urmau modelul pe care îl aveau în natură”, e specificat cercetătoarea.

Dragobete o iubește pe Valentine’s Day…

Să ne mulțumim că măcar pupătura occidentală ne-a mai amintit și nouă de pupătura indigenă. Că dacă nu era Valentine’s Day atât de mediatizat, uitam să mai pupăm pe românește, o dădeam doar cu săruturi americane precum cartofii prăjiți: unsuroase și cu multe calorii. Dar tradiții de tandrețe mai greu se găsesc „pi iste” dealuri. Desigur, cei doi îndrăgostiți pot să stea în parc și să arunce firmituri porumbeilor din Piața Trandafirilor, dar parcă un mănunchi de pită uscată cu menirea de a fi aruncată păsărilor nu e un gest prea romantic. Avem noi altele la care să ne gândim, cum ar fi zaiafeturile dinainte de post. Ce? Nici alea? Aoleo, ne-o iau străinii înainte la paranghelii oficiale, te pomenești! 

„Tradițiile legate de dragobete nu sunt speciale. Existau vrăji de dragoste pe care le făceau fetele. Aceste vrăji se numeau chiar dragobete. Nu era o sărbătoare foarte importantă, cum erau alte sărbători de primăvară. În sud se considera ca fiind cap de primăvară și că acum încep sărbătorile de primăvară care se termină la Sfântu Gheorghe. La noi (în Ardeal – n.r.) erau alte sărbători mai importante de primăvară, cum este Buna Vestire, de exemplu, Mărțișorul, care erau mult mai bine sărbătorite prin tot felul de tradiții și mai ales că în perioada aceasta este și perioada Lăsatul Secului de post. De multe ori se nimereau cam în aceeași perioadă și atunci erau alte tradiții legate de purificarea spațiului, de petrecerile care au loc înainte de post. Se sărbătorește destul de bine Dragobetele, în ultimii ani, de când a fost redescoperită, prin tot felul de evenimente culturale, spectacole folclorice și așa mai departe. Toate sunt dedicate zilei de dragobete. Cumva se redescoperă tradițiile noastre legate de ziua de Dragobete și suntem datori Valentine’s Day, pentru că dacă nu era această sărbătoare, probabil nu ne aduceam aminte că avem și noi o sărbătoare a dragostei”, a conchis Laura Pop.

Alex PĂTRAȘCU