Situația urșilor bruni din Mureș, discutată în Parlamentul European Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 706 Vizualizări

Situația urșilor bruni din Mureș, discutată în Parlamentul European

Noi ăștia care ne plângeam nu de mult de ursul târgumureșean care le mai joacă locatarilor străzii Posada câte o festă nocturnă, aflăm astăzi că problema cu aceste carnivore este mult mai mare la nivelul României, în special în județele Mureș, Covasna, Harghita și Brașov, după cum se arată într-un comunicat de presă lansat de biroul de presă al eurodeputatului mureșean Loránt Vincze, în data de 24 februarie.

Conform sursei, în data menționată mai sus, Comisia pentru petiții a Parlamentului European a discutat despre trei petiții care iau în vizor gestionarea ursului brun pe teritoriul României, susținute de Loránt Vincze. Eurodeputatul consideră că Ministerul Mediului este cel în cauză și în putere să implementeze legislația necesară gestionării situației excepționale.

„Trebuie să arătăm foarte clar Parlamentului European și Comisiei Europene că această situație are nevoie de o rezoluție urgentă. Este vorba despre protecția naturii și a mediului, ursul este o specie protejată, dar este un animal carnivor care dacă nu se face nimic numărul de exemplare crește și vorbim de pagube de milioane de euro. Comisia spune că Guvernul trebuie să facă ceva, că Ministerul Mediului ar trebui să ia măsuri. Dar asta nu se întâmplă. De câteva săptămâni am vorbit cu ministrul Mediului, domnul Tánczos Barna, iar el a promis că ministerul va adopta cât de curând un plan de management al marilor carnivori, care odată implementat va rezolva această problematică. Este clar că România are pârghiile legale pentru a face o strategie adevărată pentru a proteja oamenii și bunurile”, a afirmat Loránt Vincze în fața Comisiei pentru petiții a Parlamentului European.

Statistici îngrijorătoare

Cei care au semnat petiția au doleanța ca forurile europene să pună presiune pe autoritățile românești în vederea impunerii unei legislații care să rezolve situația urșilor bruni din județele menționate anterior. Conform lui Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita, citat de aceeași sursă, situația la nivelul județului Harghita este cea mai îngrijorătoare în ceea ce privește ciocnirile frecvente dintre mediul antropic și ursul brun.

„Protecția animalelor este un subiect foarte important și împreună cu colegii din alte județe ne ocupăm de acest subiect. Populația de urși numără 2.100 de animale în județul nostru și avem 7.000 de urși în România. În Harghita, în ultimii cinci ani, am avut 1.120 de atacuri asupra animalelor domestice, 54 de persoane internate, șapte decese. Ministerul Mediului se ocupă doar de daune după ce s-a produs faptul. La Comisii s-a subliniat că nu există o reală compensare a daunelor, lipsesc măsuri concrete, iată de ce avem nevoie de măsuri bune de prevenire. Rog Parlamentul European să ceară Guvernului să se implice pentru protecția oamenilor, a animalelor și a bunurilor”, a spus Csaba Borboly în apărarea petițiilor.

Derogări în caz de pagube materiale și umane

Directiva Europeană care privește habitatele naturale poate fi trecută cu vederea doar de către autoritățile naționale și doar în momentul în care există dovezi ale pagubelor materiale și/sau umane.

„Autoritățile naționale au posibilitatea de a adopta derogări de la Directiva Europeană privind Habitatele atunci când se pune problema cauzării de pagube materiale și/ sau umane. Comisia pentru Petiții a recomandat Comisiei să monitorizeze felul în care Guvernul Român implementează strategia privind animalele mari, în special ursul brun. Județele Harghita, Mureș, Covasna și Brașov au format un front comun în privința atacurilor urșilor asupra populației cerând autorităților de la București să intervină ferm în această problemă. În același timp, cele patru județe au solicitat autorităților europene să pună presiune asupra celor române pentru a se ocupa cu celeritate de această situație”, se arată în finalul comunicatului.

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE