Home / Luduș / Pachete sociale distribuite la Luduș

Pachete sociale distribuite la Luduș

Distribuie

Proiectul „Acordarea de pachete cu produse de igienă în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorarizate 2014-2020” este finanțat din fondul de ajutor european destinat persoanelor defavorizate și are ca scop reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

„Beneficiarii Proiectului sunt familiile și persoanele singure cărora li s-a stabilit dreptul la un venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001, ca formă de asistență socială; familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei și persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate”, a precizat Daniel Moca de la Biroul de Asistență Socială din cadrul Primăriei orașului Luduș.

Pachetele cu obiecte de igienă care sunt distribuite prin programul POAD 2018-2021 al Uniunii Europene conțin: 4 bucăți de pastă de dinți, câte un flacon cu săpun lichid, șampon pentru copii, șampon pentru adulți, detergent pentru țesături colorate și detergent pentru țesături albe.

Pentru cei 460 de beneficiari ai Programului distribuirea pachetelor a început la 8 februarie și se va încheia în 5 martie 2021.

„În mare parte am distribuit, pe baza cărții de identitate a persoanelor majore și pe baza certificatelor de naștere a copiilor, a pachetelor celor în drept și îi așteptăm și pe ceilalți la camera nr. 3 din Primăria orașului Luduș”, a subliniat Daniel Moca.

Valoarea totală a proiectului este de 166.089.757 de lei din care valoarea finanțată de Uniunea Europeană este de 141.176.294 de lei și valoarea cofinanțării de la bugetul de stat 24.913.463 de lei.

Ioan A. BORGOVAN


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

A început Postul Paștelui, cel mai lung și mai aspru post al Bisericii Ortodoxe

Distribuie Luni, 18 martie, a început Postul Paștelui pentru creștinii ortodocși din România și nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.