Sistare de gaze naturale în mai multe localități din Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2852 Vizualizări

Sistare de gaze naturale în mai multe localități din Mureș

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat marți, 9 martie, în localitățile Solovăstru și Jabenița și pe o stradă din Reghin.

”Delgaz Grid a finalizat o importantă lucrare de investiții care a constat în înlocuirea întregii rețele de gaz din localitatea Solovăstru, județul Mureș, pe o lungime de aproape 13 kilometri, valoarea investiției fiind de circa 2 milioane de lei. Pentru cuplarea noilor conducte și branșamente la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitățile Solovăstru și Jabenița, precum și pe strada Câmpului din municipiul Reghin, marți, 9 martie, începând cu ora 9.00. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, începând cu ora 14.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute”, au precizat reprezentanții companiei Delgaz Grid.

Conform aceleiași surse, în cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon 0800.800.928 – număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă sau 0265.200.928 – număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie.

”Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări”, au mai transmis reprezentanții Delgaz Grid.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE