Home / Social / FOTO: Oaspeți din Austria la Școala Gimnazială Petelea

FOTO: Oaspeți din Austria la Școala Gimnazială Petelea

Distribuie

Printre beneficiarii campaniei ,,Landlerhilfe” s-au numărat și elevii Școlii Gimnaziale Petelea. Vizita celor din Austria s-a petrecut în data de 17 februarie, zi în care au fost împărțite 300 pachetele cadou elevilor în prezența președintele Asociației “Eine Welt – Oberösterreichische Landlerhilfe”, Helmut Atzlinger, a părintelui Johann Zey, parohul Bisericii Evanghelice Reghin și a primarului comunei, Sorin Pompei Pădurean.

 Primii care au intrat în posesia pachetelor cadou au fost elevii claselor 0-IV, urmați în cursul aceleiași zile de elevii claselor V-VIII. Pachetele pentru elevii din Habic au fost lăsate la școala din Petelea, de unde au fost distribuite în ziua următoare către beneficiari.

„Copiii s-au bucurat de aceste cadouri, au fost extrem de încântați de această plăcută surpriză. De asemenea, copiii au fost extrem de încântați de discuțile cu oaspeții din Austria. Mulțumim pe această cale inițiatorilor acestei acțiuni, celor care s-au gândit la noi, la copiii Școlii Gimnaziale Petelea. Le dorim multă sănătate, iar pe viitor, îi așteptăm cu aceleași gânduri bune”, a precizat prof. Carmen Angela Nicoară, directoarea Școlii Gimnaziale Petelea.

Dincolo de bucuria primirii unui cadou, factorul educațional este cel menit să-i sensibilizeze pe elevii Școlii Gimnaziale Petelea, după cum afirmă directoarea Carmen Angela Nicoară.

„Am lansat și noi idea de a face astfel de acțiuni, respectiv de a aduna pachete care apoi să fie distribuite copiilor nevoiași. Sunt copii care au mult mai multă nevoie de un astfel de pachet cadou. În ce ne privește, noi am mai făcut acțiuni de acest gen, acțiuni de voluntariat dar fără pachete. Pe viitor intenția noastră este să facem astfel de pachete cadou care apoi să le oferim celor nevoiași. Vrem să transmitem copiilor ideea că nu e importantă doar bucuria de a primi un cadou, important este ca ei să învețe să ofere și ei la rândul lor darul”, a precizat Carmen Angela Nicoară.

„Bucuria a fost una foarte mare”

Venirea oaspeților din Austria a fost salutat și de către Sorin Pompei Pădurean, primarul comunei Petelea. „Nu este pentru prima data când această asociație din Austria vine la noi în comună, Au mai fost cu astfel de pachete în urmă cu trei ani de zile. Ne-am bucurat și în acest an că nu am fost ocoliți de către cei din Austria. Această vizită a lor a fost primită de către copii cu mare bucurie, mai mare decât dacă ea se întâmpla în ajunul Crăciuniului cum era ea programată. Spun acest lucru deoarece în preajma Crăciunului copii mai primesc și din alte părți diferite daruri sau cadouri. Acum, la final de lună februarie, o dată cu revenirea lor la școală, bucuria a fost una foarte mare”, a spus primarul comunei Petelea.

Se cunoaște faptul că Petelea este una din comunele fruntașe în ce privește numărul persoanelor de etnie romă, fapt pentru care implicarea Primăriei este una pe măsură.

„Ne implicăm atât prin programele sociale cât și prin diferite alte acțiuni prin care ne îngrijim de acest aspect al educației. Aici mă refer nu doar la lucrările de reparație la unitățile de învățământ, trebuie amintit aici și cumpărarea acestora de către Primăria Petelea. În urmă cu doi ani de zile a fost cumpărată școala din Petelea, la care avem depus un proiect în ce privește modernizarea ei. Trebuie amintit aici și de proiectul „Șanse pentru comunitatea marginalizată din Petelea” finalizat acum la finele lunii februarie. Valoarea acestuia a fost de aproximativ 2 milioane de euro derulat în parteneriat Primărie – Școală și firme din Bistrița Așteptăm cu nerăbdare apariția altor proiecte cu finanțare europeană pentru copii nevoiași și pentru familiile marginalizate din comuna noastră, cu precădere din localitatea Petelea”, a precizat primarul Sorin Pompei Pădurean.

Proiect pentru o grădiniță nouă

Revenind la capitolul educație, pe lista priorităților Primăriei Petelea se numără reabilitarea școlii, un microbus școlar, precum și construcția unei noi grădinițe.

 „Avem o solicitare depusă pentru un microbus școlar. Având în vedere faptul că la nivelul comunei Petelea s-a finalizat proiectul cu apa și canalizarea, la care se adaugă în curând și asfaltarea, ar fi extrem de benefic să avem un microbus de 30 de persoane pentru a duce copii la școală și grădiniță. Avem cazuri în care cei mici au de parcurs o distanță destul de mare pe jos până la școală sau grădiniță, fapt pentru care este important ca ei să aibă parte de un mijloc de transport către școală. De asemenea, în urmă cu doi ani de zile am achiziționat clădirea fostului complex comercial din centrul localității. Alături de proiectul cu modernizarea Căminului Cultural și cel cu modernizarea școlii, am depus în luna iunie a anului trecut la Compania Națională de Investiții, un proiect pentru transformarea acestui fost centru comercial în grădiniță. Momentan așteptăm să se aloce fonduri pentru aceste proiecte. Ce ține de noi am făcut, de restul se ocupă alții. Am înțeles că sunt depuse undeva la 6.000 de proiecte la CNI, din care s-ar aproba la nivel național undeva la 10%. Asta vine undeva la 15 proiect pe județ, și ar fi culmea ca Petelea să prindă trei dintre ele. Ar fi extrem de important ca aceste proiecte să fie puse în practică. Cel mai tare mă axez pe grădiniță pentru faptul că este formată din trei corpuri, respectiv cel actual la care vor fi adăugate ale două corpuri noi, ca atare, această grădiniță va fi cu program prelungit, până după masa la ora 16. Va asigura masă, sală de dormit pentru copii, cabinet medical, practic toate condițiile care se cer pentru o grădiniță modern și eficientă. Proiectul are o valoare de peste 500.000 de euro, iar la celelalte două investiții, școala are o valoare de 860.000 de euro, respectiv 624.000 de euro pentru căminul cultural”, a precizat primarul comunei Petelea.

 Lista proiectelor finalizare va include în cel mai scurt timp canalizarea și asfaltul în localitatea Habic.

„Au fost asfaltate toate străzile din localitatea Petelea plus 1,8 kilometri în localitatea Habic. În Petelea s-a turnat primul strat cu o grosime de 5 centimetri, urmează să se lucreze la podețe, șanțuri, taluzuri după care se trece la aplicarea stratului de uzură. În localitatea Habic, din cauză faptului că apa și canalizarea nu au fost terminate decât în decembrie, urmează în primăvara acestui an să punem stratul de asfalt. De asemenea, lumea trebuie să știe faptul că în localitatea Petelea nu mai există acel drum rău plin de gropi, acum avem, parte de un drum bun, chiar am fost lăudat de multe persoane care erau mirați cum de am asfaltat atât de repede, respectiv în trei luni de zile, perioadă în care am reușit să asfaltăm toate străzile din sat. Tot la capitolul realizări pe fonduri europene se numără și parcul din centrul comunei, finalizat și el de curând. Se pare că aici a fost norocul nostru, respectiv proiectele pe fonduri europene unde putem spune că suntem fruntași la nivel de județ”, a subliniat primarul Sorin Pompei Pădurean.

Alin ZAHARIE


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Incendiu într-o benzinărie din Târgu Mureș

Distribuie Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit marți după-masă, 26 martie, pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.