- redactia
- 0 comentarii
- 4408 Vizualizări
Ovidiu Butuc, achitat!
12 martie 2021Un complet de judecată al Secţiei penală şi pentru cauze cu minori şi de familie din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș a decis recent, în data de 4 februarie 2021, achitarea doctorului Ovidiu Butuc, fost manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, de acuzațiile de fals intelectual în formă continuată și uz de fals în formă continuată. Acuzațiile au fost făcute într-un dosar disjuns dintr-un alt dosar care a avut ca obiect un presupus conflict de interese, parte civilă în această speță fiind Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș.
”Atunci când intri în politică sau când ești la conducea unor instituții publice care necesită sau reclamă mai degrabă responsabilități îți asumi și o astfel de situație. Din păcate, aceste situații devin drame mai ales pentru famiile noastre și este foarte important ca ele să nu se mai întâmple. E un fel de descurajare a tinerilor, a celor care își doresc să își asume responsabilități, când văd că aceste lucruri care se întâmplă, care până la urmă sunt abuzuri, își pierd interesul și își pierd motivația pentru a-și asuma o viață politică și o activitate cu responsabilități sociale, administrative”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, dr. Ovidiu Butuc, care deține și funcția de prim-vicepreședinte al PNL Târgu Mureș.
Întrebat care a fost sursa energiei care a stat la baza motivației de a lupta în procese care au durat mai mulți ani, dr. Ovidiu Butuc a răspuns: ”Familia și Dumnezeu.”
Soluția Curții de Apel Târgu Mureș
Redăm, în rândurile de mai jos, soluția definitivă dată de instanță:
”În temeiul articolului 421 punctul 2 litera a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș şi de inculpatul B.O.M. (d.p.) împotriva sentinţei penale nr. 535/19 iunie 2020 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş. În baza articolului 423 alineatul 1 Cod procedură penală desfiinţează parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza: Admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi în baza articolului 386 alineatul 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de articolul 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la articolul 292 din vechiul Cod penal, cu reţinerea articolului 5 alineatul 1 Cod penal, în aceeaşi infracţiune (aşa cum este descrisă în rechizitoriu), prevăzută de articolul 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la articolul 326 Cod penal, cu reţinerea articolului 5 alineatul 1 Cod penal. În baza articolului 396 alineatul 1, 3 Cod procedură penală raportat la articolul 80 alineatul 1, 3 Cod penal, cu reţinerea articolului 5 alineatul 1 Cod penal, dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul B.O.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de articolul 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la articolul 326 Cod penal, cu reţinerea articolului 5 alineat 1 Cod penal. În baza articolului 404 alineat 3 teza I Cod procedură penală, aplică inculpatului avertismentul în condiţiile articolului 81 alineatul 1, 2, 3 Cod penal. În baza articolului 396 alineatul 1, 5 raportat la articolul 16 alineatul 1 litera c Cod procedură penală, achită pe inculpatul B.O.M. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de articolul 321 alineatul 1 Cod penal, cu aplicarea articolului 35 alineatul 1 Cod penal şi cu reţinerea articolului 5 alineatul 1 Cod penal (12 acte materiale în perioada octombrie 2012 – ianuarie 2014). În baza articolului 396 alineatul 1, 5 raportat la articolul 16 alineat 1 litera b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul B.O.M. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de articolul 323 teza I Cod penal, cu aplicarea articolului 35 alineatul 1 Cod penal şi cu reţinerea articolului 5 alineatul 1 Cod penal (12 acte materiale în perioada octombrie 2012 – ianuarie 2014). Menţine celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii. În baza articolului 275 alineatul 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 4 februarie 2021.”
Alex TOTH
- Etichete:
- ovidiu butuc mures spital pnl
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu