APEL pentru salvarea unei reghinence rănită grav în accidentul de la Periș Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1127 Vizualizări

APEL pentru salvarea unei reghinence rănită grav în accidentul de la Periș

Pompierii militari au fost solicitați să interină vineri, 19 martie, la un accident rutier petrecut în localitatea Periș, comuna Gornești, în care au fost implicate două autoturisme.

”În interiorul unuia se afla o victimă încarcerată – cod roșu, de sex feminin (vârsta – aproximativ 40 de ani), aceasta a fost extrasă în cel mai scurt timp posibil de către salvatorii aflați la fața locului și o victimă neîncarcerată – cod galben, de sex masculin (vârsta – aproximativ 53 de ani). Victima de sex feminin a fost preluată și transportată cu ambulanța SMURD la UPU SMURD Târgu-Mureș, iar victima de sex masculin a fost preluată și transportată cu ambulanța SAJ la CPU Reghin”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

După accident, persoane din anturajul victimei care a fost internată la Secția de ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș au lansat un apel pentru salvarea acesteia.

”O mamă din Reghin are nevoie de noi. E atât de simplu… Mergeți la centrul de transfuzii din Târgu Mureș și donați sânge pentru Emilia Moldovan. Emilia a fost implicată în accidentul rutier de la Periș și este internată în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean Mureș. De preferat grupa 0 RH negativ, dar se poate dona orice altă grupă. Dacă doriți să ajutați, o puteți face la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, de luni pana vineri între orele 7.30 -13.00. Se poate dona la oricare alt centru, menționând, în momentul donării, numele Emilia Moldovan și spitalul în care este internată”, se menționează în apel.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE