Sportul crește ca florile în Sântana de Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 436 Vizualizări

Sportul crește ca florile în Sântana de Mureș

În ultima vreme am observat un lucru plăcut: Târgu Mureșul și județul Mureș, chiar, încep să se îndrepte înspre sport. Anterior, cotidianul Zi de Zi a publicat materiale atât despre asociațiile sportive mureșene și despre noua arenă a natației de la fostul Ștrand 1 Mai, dar și despre întrevederile primarului Soós Zoltán cu reprezentanți ai diferitelor federații sportive sau chiar cu ministrul Tineretului și Sportului, Novak Eduard.

Lucrurile par să meargă destul de bine în județul Mureș din acest punct de vedere. Nici nu putea fi altfel. Când te vezi obligat să fugi de urșii din junglele de beton, trebuie să ai o condiție fizică bună. Sau măcar să ai o condiție fizică mai bună decât cei din asociațiile vânătorești care vor reloca anumite lighioane (poate undeva unde să arate bine împăiate). Totuși, să nu divagăm.

Nu doar orașele sau municipiile își doresc investiții în sport, ci chiar și comunele. Invitat la o emisiune a Televiziunii M9, difuzată în data de 9 martie, primarul comunei Sântana de Mureș, Dumitru Moldovan, a afirmat că își dorește să construiască în comună un bazin, chiar unul de capacitate olimpică. Poate că vrea să facă o concurență ștrandului târgumureșean.

„Problema comunei Sântana de Mureș este că noi nu mai avem terenuri disponibile. Primăria comunei Sântana vrea să cumpere niște terenuri, dar nu cu acest scop (de a fi oferite investitorilor – n.r.) Vrem să cumpărăm un teren de sport în apropierea bazei sportive în Sântana de Mureș în ideea în care vom putea să accesăm fonduri. Am eu o ambiție să facem o piscină, dacă se poate chiar și de capacitate olimpică, întrucât în zonă activează mai multe cluburi de polo, de natație care nu au loc în care să își desfășoare antrenamentele. Avem chiar un antrenor de polo care mă presează într-una să facem (o piscină – n.r.). Am fi chiar încântați să putem aduce copii în zona noastră să facă sport”, a declarat edilul șef al Sântanei de Mureș.

Luptă la tulpina florii

Nu doar natația este pe lista sporturilor care se dezvoltă în comună mai ceva ca florile. Conform primarului, pe timpul pandemiei Sântana de Mureș a fost gazda lotului național de lupte libere.

„Pe perioada pandemiei, lotul național de lupte libere a făcut pregătire la noi în sala de sport. E un lucru bun, ne face cinste și vrem să îi ajutăm cu cât se poate. Sunt oameni care muncesc și care efectiv transpiră și își face plăcere să stai împreună cu ei la o discuție”, a specificat Dumitru Moldovan.

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE