Home / Slider / Târgu Mureș: Adăpost secret pentru victimele violenței domestice

Târgu Mureș: Adăpost secret pentru victimele violenței domestice

Teodora Baba, psiholog în cadrul Centrului de Prevenire și Combatere a Violenței Domestice din Târgu Mureș, a acordat un interviu cotidianului Zi de Zi, în care a oferit informații importante cu privire la obiectivul pe care îl urmăresc responsabilii centrului. Totodată, Teodora Baba a vorbit despre atribuțiile sale, în calitate de psiholog, care are menirea de a consilia victimele.

Centrul de Prevenire și Combatere a Violenței Domestice din Târgu Mureș oferă servicii gratuite pentru victime, precum: consiliere psihologică, consiliere juridică, inclusiv asistență pentru obținerea ordinului de protecție, asistență socială, evaluarea riscului și adăpostire.

Adăpostul este cu adresă secretă conform legislației în vigoare privind Violența Domestică. Orice persoană agresată poate cere ajutor la Centrul de Prevenire și Combatere a Violenței Domestice, apelând numărul de telefon 0265-255.931, dar și la Poliție (112), Unitatea de Primiri Urgențe/SMURD (112), Echipa mobilă din cadrul primăriei, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (0265-213.512).

Reporter: Vă rog să ne spuneți concret care este obiectivul Centrului de Prevenire și Combatere a Violenței Domestice?

Teodora Baba: Oferim servicii destinate victimelor violenței domestice, persoanelor adulte, mamelor împreună cu copiii acestora. Serviciile sunt gratuite. Avem cele două centre: centrul de informare și centrul de primire în regim de urgență pentru victime. În cadrul centrului de informare sunt servicii gratuite de consiliere juridică, psihologică și asistență socială. Acestea sunt denumirile generice la ceea ce facem noi, adică în echipă este un jurist, un asistent social, un psiholog și un lucrător social. Același personal este și în centrul de adăpostire. Adăpostirea înseamnă un loc non-violent în care pot fi primite cazurile urgente, care au nevoie de pază, protecție, izolare de agresor. Fie sunt grav lovite și au nevoie pentru protejarea vieții, să iasă din mediul în care trăiesc, fie sunt date afară, tot formă de violență domestică. Nu intră copiii fără adulți în adăpost. Intră mame împreună cu copii sau persoane vârstnice. De la 18 ani ne adresăm tuturor formelor de violență domestică, implicit și copiilor împreună cu mamele. Ceea ce facem noi concret este protejarea vieții în situațiile de violență domestică. Învățăm oamenii să se protejeze, îi sprijinim în demersurile pe care ei le doresc, facem planuri de intervenție adaptate la fiecare familie, în parte, pentru că ceea ce funcționează la un caz, la douăzeci poate să nu funcționeze. Nevoile unei mame sau unei femei, nu corespund nevoilor altor femei. În cazul în care sunt femei care sunt determinate și vor o separare și legală, colegul meu, jurist, le efectuează sprijin gratuit pe calea divorțului, sesizări la poliție, sesizări în penal, ordin de protecție, încredințarea copiilor pe cale de urgență, stabilirea pensiei alimentare, clarificarea dreptului, clarificarea patrimoniului în cazul separării. Pe scurt, concret, cine e pregătit și vrea să divorțeze, colegul meu îl sprijină gratuit cu toate aceste demersuri, cât timp se vine și se stă în adăpost și după ce se iese din adăpost. De aceea funcționează cele două centre. În adăpost se poate sta pentru o perioadă de aproximativ două luni, conform legislației în vigoare, respectiv Legea 217 din 2003, este legea cu specific pe violență domestică. Un pas benefic și bine de știut este ordinul de protecție care se poate obține facil, ușor și prin adresare directă la poliție, pe loc polițistul poate să ofere victimei un ordin de protecție pentru cinci zile, cu prelungirea în instanță pentru încă o perioadă de șase luni, ceea ce reprezintă un instrument extrem de valoros în intervenție și util, apărut mai nou în legislația noastră. De asemenea, se poate sta în adăpost două luni, cu posibilitatea prelungirii, de la un caz la altul, de la o nevoie la alta. Sunt femei care vin și zic că vor să stea șase luni și le sprijinim. Sunt femei care spun că vor să stea doar o lună și după aceea rămân mai mult. În funcție de fiecare caz în parte, fiecare membru din echipă, ne aducem contribuția. Colega mea, de la asistență socială, se ocupă de sprijin. De exemplu, pentru cine nu are un loc de muncă, se caută un loc de muncă. Sprijină la transferul școlar, la identificarea grădinițelor în cazul copiilor mici, la identificarea unei chirii în momentul în care se pleacă din adăpost, intermediază legătura cu Primăria, cu Protecția Copilului și cu medicul de familie dacă e nevoie sau dacă sunt copilași bolnavi. Colaborăm cu SMURD-ul, colaborăm cu toate instituțiile de primă linie în domeniul violenței domestice, asta însemnând Poliția, în primul rând, SMURD, Unitatea de Primiri Urgențe/SMURD, Protecția Copilului, Institutul de Medicină Legală și Primării, Direcții Generale de Asistență Socială, asistenți sociali din primării.

Rep.: În calitate de psiholog, întrețineți anumite consultații cu victimele?

T.B.: Da. Rolul meu e un dublu rol, de manager de caz, adică stabilesc planurile de intervenție la fiecare caz, orientarea în resurse, contactul cu alte instituții în funcție de ce nevoie are victima și de psiholog, adică pe parte de consiliere psihologică, oferită majorității victimelor care ajung la noi. Rar s-a întâmplat să spună: ,,Nu doresc consiliere psihologică”. Am lucrat cu peste 5.000 de cazuri de violență domestică din județul Mureș. Aria noastră este întreg județul Mureș, indiferent de zone, fie urban, fie rural. În partea de consiliere psihologică sunt două tipuri de intervenții: intervenția în criză, pe urgență și în consilierea de prelucrare a efectelor post-traumatice, pentru că marea majoritate a cazurilor de violență, prezintă efecte post-traumatice, psiho-emoționale, asta însemnând că au o paletă mai largă de simptome, precum: oboseală, fatigabilitate, iritabilitate, dificultăți cu somnul, neîncredere, anxietate, atacuri de panică, depresie, ideație suicidară, blocaj de a face ceva, pentru că teama blochează persoana, atașament traumatic care e regăsit în foarte multe cazuri de violență domestică și este un efect al formelor de violență, pe care victima le trăiește și nu știe, nu-și dă seama de foarte multe ori. Uneori pot exista aspecte ce țin de tulburarea de stres post-traumatic, tulburare de întâlnită. Este asemănătoare cu cea pe care o au ostaticii în război, exact aceeași paletă de reacție și de răspunsuri ale victimei le trăiesc. Ca și psiholog încerc să prelucrez traume, pentru că aici, noi vorbim, nu doar de traumă fizică, vorbim și de traumă psiho-emoțională pe care victima o poate trăi. Pentru asta sunt aici, în calitate de psiholog, să le sprijin când sunt în criză, la informare, pe perioada șederii în adăpost și după ce pleacă din adăpost. Unele persoane vin și după ce pleacă din adăpost, continuă programul de consiliere. Există situații în care sunt persoane care și-au refăcut viețile, nu mai trăiesc în medii violente, ci trăiesc în mod normal o viață normală și sănătoasă și apar la un moment dat, având gândurile negative din trecut. Victimelor noastre li se face un contract, de zece ani, nu pentru ședere în adăpost, ci la consiliere psihologică, juridică sau asistență socială, oricare. Noi nu condiționăm victimele să facă ceva, mergem în ritmul lor, în ritmul fiecărei persoane. Nu condiționăm și nu obligăm, nu separăm și nu împăcăm oameni, susținem să-și ia măsuri de siguranță să nu ajungă să fie omorâte. Asta este munca noastră, pe scurt.

Rep.: Cum încurajați persoana care este dornică să vină la centru, dar nu o face din cauza fricii față de agresor?

T.B.: În situația în care o persoană este victimă, indiferent de vârstă, religie, naționalitate, studii, venituri, înainte de a face absolut orice, să știe că nu este singură și sprijinul și mâna întinsă spre o schimbare, este la un apel telefonic distanță. Să solicite informații, nu costă pe nimeni, să învețe să-și ia niște măsuri de siguranță în casă, de asemenea, nu costă pe nimeni, nimic. În schimb, nefăcând nimic, o poate costa viața și atunci ruperea tăcerii este doar un pas benefic către ea. Este confidențial. Nu mergem acasă, nu-i căutăm soțul, nu mergem la locul de muncă. Lucrăm aici, la telefon și în adăpost. Sunt cazuri care nu au intrat niciodată în adăpost și le-am sprijinit, nefiind nevoie de adăpost, dar am lucrat, uneori poate și mai mult de un an de zile. Intervenția este în particular la fiecare, răspunsul la întrebarea ,,Ce mi se poate întâmpla data viitoare când dă în mine, poate ajunge să mă omoare?”, trebuie să-l găsească fiecare persoană care e lovită. Trebuie să o învăț pe femeie astfel: să-și adune probe, să aibă copii după acte: buletin, certificat de naștere al ei, a copiilor, acte de studii, certificat de căsătorie, pe care să și le pună într-un loc de siguranță. Acesta e un pas care o poate sprijini.

Rep.: Au fost cazuri atât de grave, încât victima să nu fie capabilă să poarte un dialog?

T.B.: Da, foarte multe cazuri. Victimele care au trecut printr-o experiență traumatică sexuală, acelea pot să aibă uneori blocaje și nu pot să comunice. Am avut situații de victime care erau drogate și obligate să facă unele lucruri. Am avut tânără sechestrată care era pe punctul de a fi vândută și dusă în altă țară, sa fie traficată și nu puteai comunica cu ea. În astfel de cazuri, te ocupi, în principal de nevoile bază. În primul rând mă asigur, dacă îi e sete, îi aduc apă, dacă îi e foame, îi aduc mâncare. Am avut o situație în care o tânără s-a pus să doarmă, în timpul în care am mers să-i fac un ceai. Am lăsat-o să doarmă, am adus o pătură și am acoperit-o.

Rep.: Au venit femei de toate vârstele, inclusiv minore?

T.B.: Vin, dar la adăpost nu primim tinere fără adulți, trebuie un reprezentant legal. Pentru situații de genul acesta mai colaborăm cu Materna care este un centru unde intră mame la risc, fete tinere însărcinate sub 18 ani. Primim, de la 18 ani în sus, toate vârstele, pentru că victima poate să fie de toate vârstele. Totodată, am avut femei care aveau diferite religii. De exemplu, și musulmani am avut sau persoane din alte țări care au stat la noi până au plecat în Ucraina, Spania, Bulgaria și din Țările Musulmane.

Rep.: Ați depistat cazuri în care au venit persoane, neavând efectiv probleme, ci doar de a beneficia de serviciile centrului?

T.B.: Da. Sunt anumite lucruri care sunt specifice traumei și apar. Un exemplu concret: un soț inventiv, disperat să ajungă la soția lui care era în adăpost, și-a trimis sora să pretindă că este victimă, pentru a intra în adăpost și a o convinge pe soția lui să retragă plângerea, pentru că el risca trei ani de închisoare. Adăpostul e o punte de trecere, de la o viață la alta. Tu alegi: treci înapoi, te duci înainte. Tânăra respectivă juca teatru, fiind pusă de fratele ei. Eu luând-o și vorbind cu ea, mi-am dat seama instant că ceva nu este în regulă cu ea. Când o întrebam de anumite lucruri vedeam grimase. De aceea la noi, primul pas față de orice persoană care vine, conform procedurilor, e discuția cu psihologul. Nu fac consiliere psihologică, evaluez riscul pentru persoană, dar implicit sunt psiholog și îmi dau seama de unele lucruri.

A consemnat Alexandra HAJA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: Exercițiu ISU în incinta Dafcochim

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Horea” al județului Mureș a organizat și desfășurat miercuri, …