Home / Cultură / VIDEO. O nouă stagiune estivală preconizată la Teatrul ”Ariel”

VIDEO. O nouă stagiune estivală preconizată la Teatrul ”Ariel”

Distribuie

Viața cultural și artistică a avut mult de suferit în acești ani de pandemie. Cu toate acestea, teatrele au găsim diverse forme în care să fie aproape de spectatorii lor, fie online, fie „live” la o capacitate mai redusă. Gavril Cadariu, director al Teatrului Ariel din Târgu Mureș, a descris felurile în care activitatea a reușit să fie menținută dar a dezvăluit și că datorită pandemiei a existat o stagiune suplimentară la Teatrul ”Ariel” și că există șanse ca aceasta să fie menținută și pe viitor.

“Teatrul ”Ariel” este al tuturor copiilor și tinerilor noștri pe care de ani de zile încercăm să îi aducem în teatru, să se bucure de acest spațiu și de ceea ce le poate oferi acest spațiu pentru formarea personalității lor, pentru întâlnirile lor cu ei înșiși, cu problemele lor și în același timp și cu semenii lor. Este un teatru al comunității și de fiecare dată am încercat ca prin spectacolele noastre, prin proiectele noastre să ne adecvăm cerințelor lor, publicului nostru. În același timp să facem în așa fel încât teatrul să nu fie doar o formalitate, așa cu poate mai sunt cazuri și să devină neapărat o necesitate așa cum credem noi că această instituție culturală de responsabilitate publică, teatrală în mod specific, este susținută de către comunitate și de către Consiliul Județean Mureș”, a spus directorul Teatrului ”Ariel”.

Per pandemia, ad astra

Cu toate că la început modul de lucru a fost difuz, întrucât nimeni nu se mai confruntase cu o astfel de situație, într-un timp foarte scurt artiștii teatrului s-au adaptat noilor cerințe impuse de situația epidemiologică. Nu au renunțat niciun moment la arta lor și au făcut tot posibilul să fie mereu în viața spectatorilor.

„În această perioadă de pandemie, în care noi cu toții am fost luați prin surprindere, vorbesc de anul trecut, nu știam exact cum să procedăm, care sunt lucrurile importante pe care realmente trebuie să le facem în așa fel încât viața să poată să fie cât mai aproape de normalitate. Firește că ne-am adaptat și am încercat să ne pliem pe situație, văzănd și alte teatre cum fac, nu numai din țară, ci și din altă parte. Păstrând restricțiile care au fost impuse de această situație, de hotărâri la nivel european, mondial dar și național sau local. Nu a fost foarte simplu, nu a fost foarte ușor, uitându-mă în urmă, dar toți colegii mei și de la trupa română și de la trupa maghiară au răspuns cu foarte mult entuziasm provocărilor. Au lucrat și de acasă, citind sau ilustrând sau reprezentând mici povești pe care le-au transmis online imediat ce am reușit să facem acest lucru. Spectacole în mod fizic nu am putut să ținem în bune periaode ale anului. Am reușit să facem și o mini stagiune estivală în perioada iulie-august, anul trecut, ceea ce s-a dovedit a fi un lucru mai mult decât util și mai mult decât benefic. Chiar am și păstrat acest proiect și pentru perioadele următoare în care sperăm că pe măsură ce trece vremea, ne vaccinăm, respectăm restricțiile și situația pandemică se va tempera și în mod sigur, la un moment dat, vom recăpăta acest tip de normalitate care pentru viața noastră este foarte importantă și din viața noastră face parte și teatrul”, a specificat Gavril Cadariu.

Due stagioni

Unul dintre cazurile în care pandemia ajută și la crearea a ceva, nu doar la distrugere, se poate întâlni în cazul Teatrului ”Ariel”. Conform directorului, chiar dacă o mare parte din an au existat restricții, s-a reușit organizarea unei micro-stagiune estivală care se dorește a fi păstrată și pe viitor.

„Noi de regulă, după cum cunoaște publicul nostru, lucrăm pe stagiuni care încep în septembrie și se termină în anul următor în iunie, de regulă. Urmează periaoda de vacanță în care sunt mai mult pregătiri pentru stagiunea următoare. Cu excepția acestei perioade de vacanță de anul trecut când am ținut și o micro stagiune estivală pe care o vom păstra și în continuare într-o anumită formă. Fiecare trupă, fiecare secție are trei spectacole care sunt oferite în abonamente, plus spectacolele de duminică, acestea fiind la liber și sunt diferite ca opțiune. În această perioadă e cam greu să faci abonamente pentru că acestea se contractau cu școlile înainte de începerea stagiunii pentru cele trei titluri. Firește că puteau să opteze pentru contracte sau să facă își rezerve dorința de a participa la spectacole și de a veni la spectacolele noastre în grupe în perioada de studiu, de aceea lucrurile au fost gândite cu abonamente și pentru alte spectacole. Acum acest lucru e mai puțin posibil de aceea am încercat să jucăm cât se poate. Am început stagiunea cu spectacole în sală, pentru că s-a permis cu 50%, apoi cu 30%, pe urmă nu a mai fost voie deloc. Din ianuarie, noi, datorită situației care este în localitatea Târgu Mureș, fiind sub 3 la mie procentul, susținem spectacole fizic în sală. Dar, în același timp, am continuat și difuzarea spectacolelor pe online și poveștile care sunt gratuite și spectacolele online care sunt contra cost. De asemenea, am dezvoltat într-un parteneriat cu beneficiul unui tip de sponsorizare de la o firmă de a ne adecva echipamentul tehnologia pentru transmiterea live a spectacolelor noastre, ceea ce a început deja să fie un fapt la Teatrul nostru. Pe toate palierele, și pe cele din experiența anului trecut care s-au dovedit a fi viabile și încă sunt productive și anul acesta, le-am păstrat, lucrăm pentru aceste tipuri de spectacole, astfel încăt să susținem cât mai mult, în principal, zona de spectacole pentru copii pentru că aceasta este activitatea noastră de bază”, a explicat Cavril Cadariu.

Alex PĂTRAȘCU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Elevi de nota 10! Vezi lista cu copiii mureșeni calificați la Etapa Națională a Olimpiadei de Informatică

Distribuie S-a publicat lista cu elevii mureșeni care s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.