VIDEO: Teatrul ”Ariel”, repertoriu îmbogățit în pandemie Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 258 Vizualizări

VIDEO: Teatrul ”Ariel”, repertoriu îmbogățit în pandemie

După ce actorii Teatrului ”Ariel” din Târgu Mureș au găsit modalități să fie aproape de spectatorii lor chiar și în timpul pandemiei, sunt acum bucuroși că are loc o ușoară redeschidere.

Totuși, în 2020 repertoriul teatrului s-a îmbogățit, după cum dezvăluie Gavril Cadariu, directorul teatrului târgumureșean menționat anterior, într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi.

„De regulă sunt trei titluri în abonamentele noastre, iar spectacolele rulate duminică sunt între trei și șase titluri. Am refăcut din patrimoniul nostru spectacole care puteau fi actualizate așa încât acum avem un număr de 10-12 titluri de spectacole pe care le rulăm în sistemul acesta, pe lângă cele care sunt difuzate online. Astfel, zestrea noastră s-a îmbogățit. Să vedem în continuare cum vom reuși să adecvăm tot sistemul de exploatare al spectacolelor astfel încât să fie conform vieții și programului copiilor și tinerilor noștri. Asta este foarta important. Tot timpul am considerat că dincolo de lucrurile pe care le facem pentru ei, programele diverse pe care le-am dezvoltat nu le mai amintesc acum, cu ateliere creative pentru copii, cu spectacole de lectură pentru tineri, cu spectacole de dezbatere în cadrul teatrului educativ, teatrul și drama în educație pentru tineri, pentru cei de vârstă gimnazială. Alte programe pentru ei țin de prezentare de carte, expoziții, proiecții de filme cu dezbatere în așa fel încât tinerii să fie cât mai prezenți în teatrul nostru, în diverse forme, nu numai de a participa ca și spectator la spectacole”, a specificat Gavril Cadariu.

Teatrul înseamnă autocunoaștere

În toată această perioadă s-a resimțit nevoia de a merge la teatru. Asta demonstrează cât de important este spectacolul în viața noastră. Conform lui Gavril Cadariu, acest lucru se datorează și faptului că teatrul este în primul rând o oglindă prin care ne cunoaștem mai bine pe noi înșine.

„Ne dorim și să fie implicați într-un tip de relații de personalizare și, în același timp, teatrul prin formele sale te ajută foarte mult ca să te cunoști un pic mai mult pe tine, să îți conștientizezi mai mult problemele și să poți să le discuți într-un astfel de cadru, întrucât teatrul are regulile sale, dincolo de școală care are regulile sale specifice. Teatrul înseamnă un tip de dezbatere în care fiecare opinie contează și nu este disputată. În felul acesta dezbaterea sau discuțiile cu semenii tăi pot să fie mult mai productive în complementaritatea tipului de educație pe care îl oferă familia și în același timp și școala. De aceea este foarte important ca formă de formare a gustului și a personalității care este parte din ceea ce numim noi educație. Firește că teatrul este imposrtant să se întâmple într-o prezență fizică: în aceeași sală să fie și spectatorii și spectacolul, dincolo de formele de ateliere de creație care sunt evident sub formă fizică, pentru că atunci se crează acel tip de dialog specific artei teatrale care aduce atât de multe beneficii în felul în care prezența ta activă fizică în raport cu obiectul teatral poate să îți înlesneacă accesul la lucrurile pe care tu le consideri a fi importante pentru tine, de conștientizat sau pe care nu le cunoști încă”, a declarat directorul Teatrului ”Ariel” din Târgu Mureș.

Arta teatrală, o nevoie acută

Din ceea ce povestește directorul teatrului târgumureșean pentru copii și tineret, spectatorii au simțit foarte puternic lipsa teatrului în viața lor precum și a unui contact uman care se întâlnește și în această formă a artei. Reîntâlnirea în formă fizică a fost emoționantă pentru ambele părți.

„Teatrul este o nevoie care s-a resimțit în momentul ăsta. Copiii erau deja de anul trecut afirmau că sunt nerăbdători să vină la teatru deoarece s-au săturat de online și pentru că au stat prea mult în casă. Venirea la teatru a fost un suflu nou și este ceva remarcabil. Dacă există ceva foarte frumos în această perioadă este tocmai acest timp de răspuns și de conștientizare a lucrurilor pe care în condiții normale poate că le treci cu vederea sau nu își dai seama de ele. Dar absența teatrului în formă fizică de anul trecut, în raport și cu așteptarea și cu faptul că am redeschis pentru public, chiar dacă într-o proporție foarte mică în sala de spectacol, este mai mult decât relevant asupra nevoii de teatru, asupra faptului că etatrul într-adevăr este parte integrantă, necesară din viața noastră. Firește că și noi ne-am bucurat foarte mult pentru că am jucat la săli goale pentru streaming, pentru înregistrări online, ceea ce nu este tocmai bucuria de pe pământ. Firește că era bucurie atunci că puteam fi prezenți, chiar și așa, în viața copiilor și tinerilor noștri. Dar prezența fizică este ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Cei care au fost aici pot mărturisi, părinți și copii deopotrivă și sper ca lucrurile să se îmbunătățească și sunt absolut convins că dincolo de valurile care care vin și pelacă lucrurile să redevină la un tip de normalitate. În același timp, totuși sunt foarte multe câștiguri datorită acestui mare necaz. Cred că foarte mulți dintre noi, sper, nu doar cei din teatru, ci și restul, ne-am mai responsabilizat asupra felului în care avem grijă de semenii noștri”, a punctat Gavril Cadariu.

Zeci de mii de mici spectatori

Nu este greu să vedem de ce a fost atât de grea despărțirea micilor spectatori de teatru. Conform statisticilor oferite de Gavril Cadariu, Teatrul ”Ariel” a fost și este în continuare foarte îndrăgit, având chiar și 50 de mii de spectatori pe stagiune.

„Activitatea Teatrului ”Ariel” ani de zile a fost cu un ritm foarte intens și de producții, de repetiții, de spectacole. Dacă ne referim la o statistică a anilor precedenți, în ultimii cinci ani, un număr de 45-50 de mii de spectatori pe stagiune, aproape 500 de spectacole, 20 de programe. Unele s-au putut susține fizic, iar altele online. Participarea lor a fost absolut intensă și devotată, chiar și atunci când au fost în șomaj tehnic, în lockdown, chiar și atunci au lucrat de acasă. Nu pot decât să le mulțumesc. Cred că suntem responsabili cu toții și de situație, dar și de menirea noastră și încercăm să ducem lucrurile în așa fel încât ele să fie cât mai normale, cât mai prezente, cât mai utile în viața copiilor noștri. Situația, realitatea a arătat cât de important este teatrul pentru viața spectatorilor noștri”, a conchis directorul Teatrului ”Ariel”.

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE