Home / Administratie / Împreună pentru un Reghin mai verde și mai curat

Împreună pentru un Reghin mai verde și mai curat

Distribuie

Primăria Municipiului Reghin desfășoară o amplă campanie de conştientizare şi informare a populaţiei cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor generate în gospodăriile individuale. Măsura vine în contextul îndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 60% a cantităţilor de deşeuri municipale eliminate prin depozitare, dar şi în scopul asigurării unui climat corespunzător de sănătate publică.

Astfel, locuitorii municipiului sunt înştiinţaţi asupra modului corespunzător de colectare a deşeurilor reciclabile (în sacii cu această destinaţie distribuiţi de operator), precum şi în privinţa programului de ridicare a fiecărei categorii de deşeuri (reciclabile/menajere).

„În vederea gestionării eficiente a operaţiunii de colectare de către operator, precum şi în scopul menţinerii unui climat civilizat, rugăm locuitorii să depoziteze deşeurile, conform graficului, în dreptul proprietății (şi NU în altă locaţie). Nerespectarea obligației legale de a colecta separat se sancționează conform Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei, pentru persoane fizice, respectiv de la 20000 lei la 40000 lei, pentru persoane juridice.    Implicarea directă a comunităţii în sortarea deşeurilor joacă un rol primordial în procesul colectării selective, unul din indicatorii unui oraş curat şi sănătos!”, se arată în comunicatul emis de Primăria  Reghin.

Pentru informații suplimentare reghinenii pot suna la numerele de telefon: 0265-521396 sau 0744-474867.

Potrivit reprezentanților Primăriei Reghin, sacii de gunoi (galben, albastru și verde) pentru colectare selectivă și pliante pentru a ghida colectarea corectă vor fi livrate tuturor gospodăriilor în zilele următoare.

„Pentru a obține rezultate cât mai bune în domeniul colectării selective a deșeurilor (din păcate, suntem la 4% în acest moment), facem un apel pentru o colectare corespunzătoare și rugăm reghinenii să ne fie parteneri în acest demers”, au precizat reprezentanții primăriei Reghin.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.