Tânăr băut și fără permis reținut de Poliție Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 189 Vizualizări

Tânăr băut și fără permis reținut de Poliție

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Gornești au reținut luni, 29 martie, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere, cu implicarea unui singur autoturism, soldat doar cu pagube materiale.

Potrivit informațiilor furnizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, ,,în urma verificărilor efectuate, a fost identificat conducătorul autoturismului, ca fiind un tânăr, de 28 de ani, din județul Arad”.

,,Fiind testat cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, unde însă a refuzat recoltarea. De asemenea, urmare a verificărilor în bazele de date, a reieșit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule”, au transmis reprezentanții IPJ Mureș.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

Alexandra HAJA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE