Doliu la Inspectoratul de Poliție Județean Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1157 Vizualizări

Doliu la Inspectoratul de Poliție Județean Mureș

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la vârsta de doar 53 de ani, a agentului principal de poliție Anișoara Socol din cadrul Poliției municipiului Târnăveni, care, la data de 1 aprilie, a pierdut lupta pentru viață.


”Pe această cale aducem un ultim omagiu celei care a fost o bună colegă și care și-a îndeplinit în mod exemplar atribuțiile de serviciu, timp de 19 ani, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Ne cutremură plecarea neașteptată a colegei noastre, trecerea sa la cele veșnice reprezentând o imensă pierdere pentru marea familie a polițiștilor mureșeni, din care și ea făcea parte și lasă în inimile noastre sentimente de mare tristețe și regrete pentru dispariția unui om deosebit. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și exprimăm profunda compasiune pentru pierderea suferită. Drum lin spre ceruri, draga noastră colegă!”, a transmis vineri, 2 aprilie, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Redacția Zi de Zi transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE